marți, 30 noiembrie 2010

Mizerabilii

Mizerabilii sunt printre noi, se bat de noi, ca să ne-amintească să nu cumva să avem impresia că lucrurile se pot schimba, că există şansa să-şi fi dat de pereţi cu al lor caracter şi să fi primit unul nou, cadou, tot de la mama lor. Mizerabili devenim şi noi, când le zâmbim, în continuare, şi, de fapt, ne gândim la neputinţele lor, la singurătatea lor în1, în 2, în 3, în 4…

După mine, mizerabil eşti atunci când:

  • Ai o familie şi nu-ţi vezi de ea;
  • Nu ai o familie şi vrei ca nici altul să nu aibă;
  • Găseşti cusururi tuturor;
  • Nu-ţi ajunge timpul să discuţi cu propria mamă;
  • Faci reclamă invidiei, intrigilor şi dezbinărilor din grupul de apartenenţă;
  • Nu ştii zâmbi, doar râde;
  • Nu recunoşti valoarea unor foşti profesori, le întorci spatele şi le-nchizi sec gura.
  • Nu saluţi şi nici nu răspunzi la salut;
  • Negociezi preţul demnităţii tale;
  • Vrei să fii ce nici tu nu mai crezi că poţi deveni;
  • Oamenii nu se mai întreabă CINE eşti, doar CE eşti.
  • Oamenii nu se mai întrebă nimic.
  • ………………………………………………………….

Lista rămâne deschisă. M-am oprit, pentru că a ieşit/intrat Manu pe Messenger şi mi-am amintit de o clasificare a zâmbetelor mele, făcută de ea, nu de mult: dacă aş putea să fiu tot timpul cu cel legat de bucuria caruselului promis…aahhhh! Ce s-ar mai frământa mizerabilii!

duminică, 28 noiembrie 2010

Iancu

Iancu a terminat anul trecut la Racoviţă în Cluj şi a ales domeniul informaticii la facultate. În albumul clasei, am găsit ce gândeau colegii despre el: dincolo de apariţia impresionantă a unui tenisman talentat, de părul blond , pasiunea pentru pian şi o engleză remarcabilă (exersată, evident, în străinătate), băieţii se declarau prietenii lui, unii chiar de la grădiniţă, iar fetele spuneau că are „cel mai mare cap din Univers” şi îl numeau „enervant de deştept şi frumos”.

Am ţinut albumul în mână şi m-am gândit la foşti, actuali şi viitori elevi ai mei, la idealurile lor, la prietenii lor, la iubite, la experienţe... Ca profesor, poţi să fii sau nu de acord cu Noica, cu ideile exprimate în Jurnalul filosofic, care fac,e drept, cam tranşant, diferenţa dintre o fată şi un băiat de 18 ani. Ca profesor, poţi să alegi să fii „ploaie aceea de vară care nu ştie nimic despre culesuri…”

Ca părinte, nu poţi să alegi, eşti, cumva ales. În lumea unui băiat de 18 ani, mama e oglindă, apă vie şi dumnezeire. Pentru aleşi, rămâne aşa. Pentru mama unui băiat de 18 ani, copilul e deja cu faţa spre lume, sigur de sine, sigur de ochii ce-l feresc de rele, de toate relele din lumea asta.

Aş fi vrut să-l văd astăzi pe Iancu. Am găsit, într-o vilă veche din centrul Clujului o mamă care de 7 luni încearcă să nu-şi piardă minţile, o mamă ce lucrează 17 ore din 24 ca să termine ce şi-a propus: o traducere, un curs, un program de masterat pentru studenţii săi…Cu ceasul lui pe mână şi parfumul bărbătesc pe gât şi în suflet, MAMA nu s-a certat cu divinitatea, nici cu cei care puteau să-i salveze fiul, nici cu el, niciodată, de când a plecat în excursie şi nu s-a mai întors.

Accidentele nu dau morţii un sens. Nouă, da. Şi raportarea la adevăratele suferinţe este măsura fericirii noastre. Singurul lucru pe care mi l-am dorit azi a fost să ajung acasă şi să îmi strâng în braţe copilul.

joi, 25 noiembrie 2010

Dali


Aceasta este imaginea-suport pentru textul descriptiv. E important să valorificaţi toate elementele şi, evident, să luaţi în calcul pluriperspectivismul. Spor!

miercuri, 24 noiembrie 2010

Restanţă

Altă restanţă, sper că nu e prea târziu..., mai ales că lista a porni de la Stuttgart :)
Mulţumesc, Patrick!


www.literature.org - Aici puteti citi o multime de cãrti din literatura universalã, în limba englezã.
www.gutenberg.org - Pe acest site aveti ocazia sã alegeti, din sute de optiuni, cãrtile în limba englezã care vã intereseazã.
www.free-ebooks.net - Aveti de ales dintr-o multitudine de oferte, în englezã, împãrtite pe categorii.
www.bibliomania.com - Accesând sectiunea "Read", puteti citi sute de cãrti în englezã, împãrtite în mai multe categorii.
www.books.google.com - Cel mai cunoscut motor de cãutare pe internetare si o sectiune cu opere în limba englezã, din diverse categorii,de la grãdinãrit si retete de bucãtãrie pânã la literaturã.

Pagini în limba românã
www.romaniaeuropa.com - Puteti citi în sectiunea “Cãrti online” opere si lucrãri din domenii diverse.
www.carti.x6.ro - Pe acest site aveti de ales din peste 10.000 de cãrti.
www.e-scoala.ro/biblioteca/index.html - Aici gãsiti câteva dintre cãrtile necesare elevilor.
www.editura.liternet.ro - Puteti citi opere ale unor autori români, atât prozã, cât si poezie.
www.biblioteca-online.ro - Gãsiti câteva lucrãri ale unor scriitori români.
www.polirom.ro - În sectiunea “Bibliotecã online” de pe acest site puteti descãrca zeci de cãrti.
www.bmb-on-line.ro - La aceastã paginã puteti lectura operele câtorva autori clasici români.
www.e-librarie.ro - Pe acest site puteti gãsi cãrti scrise în românã si în englezã din multe domenii.
www.biblior.net - Bibliotecã virtualã cu opere românesti.
ro.wikisource.org - Gãsiti documente istorice, poezii si cãrti românesti.
www.cartiaz.ro - Pe aceastã paginã de internet aveti ocazia sã cititi cãrti din domenii diferite.
www.scribd.com - Pentru a citi cãrti în românã, accesati sectiunea “Explore” (în partea de sus a ecranului) si apoi tineti cursorul mouse-ului pe “English” (în centrul ecranului) si alegeti “român”.

Opere audio
www.cartiaudio.eu - Puteti asculta câteva opere strãine celebre si le puteti descãrca în calculator.
www.audiocarti.eu - Si pe acest site aveti ocazia sã ascultati opere românesti si strãine.

marți, 23 noiembrie 2010

Stereotipuri


O interesantă cercetare legată de problematica genurilor , Lexiconul feminist, apărut la Editura Polirom, în 2002, a fost conceput sub formă de articole-studii, ordonate alfabetic, care acoperă în linii mari domenii, teme, concepte-cheie si autoare/autori de renume. Redau mai jos câteva stereotipuri care apar în aprecierea femeilor, respectiv a bărbaţior. Cu siguranţă, sunt uşor de identificat în jurul nostru, oriunde ne-am afla.

Stereotipuri în aprecierea femeilor:

Trăsături

Roluri

Caracteristici

Abilităţi cognitive

Devotate celorlalţi

Pregătesc masa

Frumoase

Artistice

Conştiente de sentimentele celorlalţi

Fac cumpărături

Drăguţe

Expresive

Emoţionale

Spală

Cochete

Creative

Săritoare

Sunt receptive la modă

Splendide

Imaginative

Blânde

Atente la detaliu

Graţioase

Intuitive

Bune

Sursă de ajutor moral

Mici

Perceptive

Înţelegătoare

Au grijă de copii

Sexi

Au gust

Calde

Fac menajul

Cu voce blândă

Au abilităţi verbale


Stereotipuri în aprecierea bărbaţilor:

Trăsături

Roluri

Caracteristici

Abilităţi cognitive

Activi

Cu responsabilităţi financiare

Atletici

Analitici

Iau repede o decizie

Sunt capul familiei

Masivi

Exacţi

Competitivi

Câştigă bani

Cu umeri largi

Buni în lucrul cu abstracţiile

Se simt superiori

Responsabili de repararea casei

Robuşti

Buni la ştiinţe

Independenţi

Au iniţiativă în relaţiile sexuale

Cu glas puternic

Rezolvă cu uşurinţă probleme

Nu renunţă uşor

Se uită la sport la TV

Puternici fizic

Dezvoltă uşor demersuri critice

Au incredere în ei

Sunt apărătorii celor slabi

Duri

Au gândire prospectivă

Rezistă la stres

Sunt conducători

Înalţi

Fac corelaţii




luni, 22 noiembrie 2010

Eclipsă


Da, e un crez, o spovedanie, o şoaptă, o formă de resemnare, oglindă, certitudine, incertitudine. Este textul Anei Blandiana, pe care l-am recitat la a XI-a, în loc de la revedere, la un final de oră, aşa, ca să obţin liniştea aceea care naşte ulterior întrebări...


Eclipsă


Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

duminică, 21 noiembrie 2010

Chestionar

Chesionarul a fost aplicat unui număr de 60 de elevi din CNLR, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, 41 de fete, 19 băieţi. Deşi eşantionul nu e reprezentativ, merită, cred, reţinute câteva aspecte.

La întrebarea 1: Ce părere ai? Şcoala / liceul în care înveţi este un loc în care:

  1. îţi face plăcere să mergi
  2. îţi faci prieteni
  3. te plictiseşti
  4. te simţi exclus, singur/singura
  5. nu vrei să mergi,

29 dintre subiecţi au răspuns că le face plăcere să meargă la şcoală şi 26 că şcoala este locul unde îşi fac prieteni. Niciun subiect nu se consideră exclus, nu se simte singur la şcoală.

Răspunzând la întrebarea 2, ce vizează disciplina în şcolile din România, 47 dintre elevii chestionaţi apreciază că este nevoie de mai multă disciplină.

La întrebarea 3 (Care sunt principalele trei probleme ale şcolii în care înveţi? Încercuieste maxim trei răspunsuri. ), elevii chestionaţi au stabilit drept principale probleme ale şcolii unde învaţă:

  • Materii inutile (34 de raspunsuri)
  • Orar încărcat(26 de răspunsuri)
  • Modul de predare (15 răspunsuri)
  • Comportamentul unor elevi (14 răspunsuri)
  • Fumatul în şcoală (11 răspunsuri)

Securitatea, uniforma, accesul la internet nu sunt considerate probleme ale şcolii.

Întrebarea 4 viza lucrurile bune din şcoala noastra. Astfel, 25 de respondenţi aleg ca cel mai bun lucru din CNLR pregătirea profesorilor, 22 sunt convinşi că învaţă lucruri noi, iar 18 sunt conştienţi că învaţă într-o şcoală bună. Niciun elev nu apreciază modul de predare, respectiv relaţia prof-elev din şcoala noastră. De asemenea, răspunsurile semnalează lipsa unei biblioteci funcţionale.

Întrebarea 5 este următoarea: 5. În şcoala ta, elevii care primesc meditaţii particulare de la profesorii care le predau la clasă obţin note mai mari la disciplinele pentru care sunt meditaţi?

  1. da, obtin note mai mari
  2. nu, nu obtin note mai mari
  3. nu stiu
  4. alte raspunsuri

4o de elevi au încercuit varianta a, unii completând disciplina unde consideră că se întâlneşte această situaţie şi modalităţile prin care profesorul favorizează elevii, pentru ca aceşti să obţină note mai bune(limba engleză).

Pe lângă însuşirea cunoştinţelor pe care le transmit profesorii, elevii apreciază că ei ar trebui să mai înveţe la şcoală :

  • să fie uniţi( 33 r)
  • să aibă iniţiativă (27r)
  • să fie respectuoşi cu alţi oameni (24)

Ei nu consideră că este important să înveţe să fie credincioşi, familişti şi toleranţi (niciun răspuns)

Cel mai tare m-au surprins răspunsurile legate de nefuncţionalitatea comunicării prof-elev şi faptul că un nr atat de mare de elevi se simt nedreptăţiţi faţă de colegii care iau meditaţii de la profesorul de la clasă. Rămâne să comparăm rezultatele acestui chestionar cu rezultatele urmatoarei cercetari:

Calitatea educaţiei din învăţământul preuniversitar. Studiu realizat în rândul populaţiei de elevi din învăţământul preuniversitar (clasele VII –XII), decembrie 2007, Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Metro Media Transilvania,

http://www.publicinfo.ro/library/sc/studiu_elevi.pdf

Mulţumiri elevilor care au centralizat rezultatele: Valentina, Ale. T, Alexandra C, Cristina din IX H şi lui Cristi Hedeş din X B pentru realizarea graficelor şi nu numai.

vineri, 19 noiembrie 2010

Dacă aş fi elev...


Am avut aseară o discuţie cu o persoana deosebită, în timpul şi în urma căreia mi-am lămurit nişte bănuieli. Totul a pornit de la primirea unui link http://www.dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/fi-elev şi de la mărturisirea pe care mi-a făcut-o fosta mea elevă, de a cărui devenire nu mă simţeam responsabilă, dar eram mândră.

Întotdeauna am crezut că doar liceul îţi oferă şansa de a găsi profesorul care corespunde cel mai bine ideii de profesor, că atunci eşti în măsură să optezi motivat, să ştii ce şi cum vrei să fie cineva, însă nu neapărat ca cine vrei să fii. Am crezut greşit...

Spune M. aşa: citind acest articol,am realizat faptul ca ati fost singura profesoara care s-a incadrat in toate ":as vrea sa fie" (Nu aveam cum să nu citez aici, oricâtă lipsă de modestie se degajă!)

Tot dialogul de aseară a stat sub semnul unui sentiment pe care niciuna nu-l putea defini. A fost unul din momentele acelea în care îţi reuşeşte o conexiune maximă, evident că nu erau suficiente cuvintele, evident că s-a încheiat cu promisiunea că va continua:). A fost un moment de adâncă trăire, aşa cum nici nu-mi amintesc de când n-am mai simţit aici, pe net...

P.S. Transcriu articolul, asa cum mi l-a fragmentat M. pe mess, pt ca pagina se deschide foarte greu. E semnat de psihologul Maria Iordănescu:



DACĂ AŞ FI ELEV

"Dacă îmi promiteţi să uitaţi tot ce vă spune copilul vostru că se întîmplă la şcoală, vă promit că uit şi eu tot ce-mi spune că se întîmplă acasă.“ (învăţător anonim)

Ştiu bine care sînt tentaţiile care vin la pachet cu scaunul de la catedră (am trecut prin ele, şi nu pe lîngă sau pe deasupra lor). Te aşezi pe el şi imediat vin, val-vîrtej, gînduri ameţitoare care-ţi dau putere: ştii tot. Ştii ce e bine şi ce e rău, ce e important şi ce e nesemnificativ, ce e demn de reţinut şi ce e de ignorat. Ştii cum arată un elev model şi un părinte conştiincios. Ştii ce înseamnă disciplina, metodele, materialele didactice, şedinţele cu părinţii, programe, planificări. Dar, mai ales, ştii că materia pe care o predai tu este foarte importantă. Cea mai importantă. Nu zic că e rău să fie aşa: siguranţa, fermitatea, stăpînirea de sine, benefice de altfel, vin din convingerea că eşti pregătit să faci meseria aceasta şi că lucrul pe care urmează să-l faci este foarte important.

Din toţi anii în care am lucrat în învăţămînt, dar şi din cei în care am fost şcolar, am învăţat că cele enumerate mai sus nu sînt însă de ajuns pentru a fi un bun profesor sau învăţător. Că sînt doar reţete de manual şi instrucţiuni de la minister. Să te bazezi numai pe ele, cînd te aşezi în faţa elevilor, este ca şi cum ţi-ai imagina că doar citind despre mişcările rachetei de tenis, ai putea juca la Wimbledon. Mai e nevoie de ceva. Ceva care îl transformă pe cel licenţiat în geografie sau matematică sau literatură, în dascăl.

Dacă aş fi elev, aş vrea ca profesorului meu să-i placă să fie profesor. Să aibă, în legătură cu meseria lui, speranţe, idealuri, modele, standarde, dar să admită că aşteptările i-ar putea fi oricînd sabotate de realitatea din clasă. Aş mai vrea să ştie să-mi stîrnească interesul, curiozitatea, nedumerirea, dorinţa de a afla. Să mă pună pe gînduri. Să mă înveţe să pun întrebări, să caut răspunsuri, să am îndoieli, să cer lămuriri. Să-mi stimuleze imaginaţia şi avîntul de a porni pe căi nebătătorite. Să-mi dea curaj să-mi spun propriile opinii. Să fie ferm cu regulile de bună-cuviinţă şi de învăţare, dar tolerant cu excesele de bucurie, timiditate sau cu teama de eşec. Să sancţioneze, mai curînd decît să pedepsească, să corecteze, înainte de a da sentinţe irevocabile. Să-mi vorbească politicos şi să-mi pronunţe numele corect. Să aibă catedra plină de cărţi şi să-mi spună poveşti care să mă lase cu gura căscată. Să fie blînd şi bun. Înţelegător cu pofta mea de joacă, dar necruţător cu ignoranţa sau lenea mea. Să mă facă să cred că ştie tot şi că materia pe care o predă el este cea mai importantă, dar în aşa fel încît să nu-mi stîrnească iritarea, ci admiraţia. Să mă recompenseze, cît de des, cu un zîmbet. Şi cu acelaşi zîmbet, din cînd în cînd, să mă ierte. Să nu mă judece după aparenţe şi să nu-mi pună etichete. Să vorbească civilizat cu părinţii mei, să nu facă presupuneri în legătură cu nepriceperile lor, să-i înveţe cum să mă ajute la lecţii. Să nu se creadă Dumnezeul clasei, nici măcar îngerul meu păzitor, ci doar ceea ce este: dascăl. Şi să-şi joace rolul cu talent, umor, înţelepciune, credinţă.

Pe toate acestea le afli, acolo, pe scaunul de la catedră, doar dacă eşti dispus să crezi că materia pe care o predai tu nu este cea mai importantă. Că fiecare întîlnire cu elevii tăi înseamnă mai mult decît planificări, programe şi reguli. Cu alte cuvinte, doar dacă eşti dispus să crezi, la fiecare început de an sau de oră, că nu ştii tot, că şi tu eşti acolo ca să înveţi.








joi, 18 noiembrie 2010

Obiecte inutile











Am rămas datoare clasei a IX-a H cu nişte imagini de la o expoziţie de obiecte inutile. Postez aici câteva, ca să nu las lecţia aceea neîncheiată şi aşa voi proceda până când cineva, cumva, va facilita accesul la un videoproiector, nu de alta dar româna nu are şi alte catedre chiar îl folosesc.

Încă o dată, felicitări pentru prezentarea de ieri şi pentru Prieteniile de catifea cu preşcolarii de la centru!

marți, 16 noiembrie 2010

Despre plăceri

În continuarea discuţiilor de astăzi cu dragii de elevi care mai şi citesc ceva, am pus mâna pe cartea lui Mill şi am căutat pasaje despre cantitatea şi calitatea plăcerilor. E clar că filosofii utilitarişti au recunoscut superioritatea plăcerilor spiritului asupra celor ale corpului. Aceasta constă, în principal, în durata, certitudinea, intensitatea etc. mai mare a primelor, adică mai degrabă în avantajele pe care le procură decât în natura lor intrinsecă… Astfel principiul utilităţii susţine faptul că unele feluri de plăceri sunt mai dezirabile şi mai valoroase decât altele.

Ar fi şi absurd să se presupună că aprecierea plăcerilor depinde doar de cantitate, în timp ce în aprecierea tuturor celorlalte lucruri pe lângă cantitate se ia în considerare şi calitatea…

Puţine fiinţe umane ar accepta să fie transformate în animale inferioare în schimbul promisiunii că se vor înfrupta pe deplin din plăceri animale; nici o persoană instruită să fie un ignorant, nici o persoană sensibilă şi morală să fie egoistă şi josnică, chiar dacă ar fi convins că idiotul, ignorantul şi ticălosul ar fi mai mulţumiţi cu viaţa lor decât este ea însăşi cu propria-i viaţă. Ele nu ar renunţa la ceea ce posedă în plus nici pentru cea mai completă satisfacere a tuturor dorinţelor pe care le au în comun cu idiotul, ignorantul ori ticălosul. Dacă s-ar gândi să o facă, acest lucru s-ar întâmpla doar în cazurile de extremă nefericire când, pentru a scăpa de ea, ele ar vrea să-şi schimbe viaţa cu aproape oricare alta, oricât de indezirabilă ar părea aceasta în propriii lor ochi…

Este mai bine să fii o fiinţă umană nemulţumită decât un porc mulţumit; mai bine să fii Socrate nemulţumit decât un idiot mulţumit. Iar dacă idiotul sau porcul au o opinie diferită, aceasta este pentru că ei cunosc doar o faţetă a problemei; ceilalţi cunosc, dimpotrivă, ambele faţete. (J. St. Mill, Utilitarismul, II).

duminică, 14 noiembrie 2010

Poveste

A fost odată o micuţă fată blondă care, după ce-a părăsit şcoala generală avându-i în stânga şi-n dreapta pe părinţii mei (la mate şi română + dirigenţia), a păşit nu foarte timidă în liceu, s-a aşezat în banca a treia şi în sufletul meu.

Visul ei era să fie ca mine, inclusiv să aibă un soţ ca al meu, cam bănuiesc de ce…

De-a lungul anilor de liceu a avut câţiva prieteni: întâi mai mari, apoi de aceeaşi vârstă şi, evident, pentru ca tabloul să fie complet, nici cei mai mici nu au fost neglijaţi. Relaţii poate un pic mai numeroase faţă de medie…in fond, o viaţă normală.

Am fost împreună la Festivalul castanelor, la cel de artă medievală de la Sighişoara, de mai multe ori în tabără la mare, de foarte multe ori acasă una la alta, la teatru, la cumpărături etc. Era genul de elevă care se considera altfel şi căreia eu i-am încurajat preocupările umaniste în contextul arhireal.

Am ascultat-o vorbind despre băieţi, dar nu i-am dat niciodată vreun sfat. Habar nu aveam, până la urmă, ce vrea exact de la mine. Nu din întâmplare, i-am ascultat şi pe unii dintre ei vorbind despre ea şi pluriperspectivismul m-a determinat să fiu apoi doar…politicoasă.

În ultima carte pe care i-am împrumutat-o am găsit o scrisoare. Era „măsura tuturor lucrurilor”:rotundă/sferică şi foarte argumentată. În postura de victimă, mă acuza că derutez adolescenţii şi apoi îi părăsesc, că manipulez, că-mi satisfac orgolii, că frâng inimi. Îmi amintesc că citeam şi mi se derulau toate momentele în care am luat lecţii de cruzime, ipocrizie şi indiferenţă de la elevi. Citeam şi-mi aminteam de nopţile în care mă gândeam ce pot să fac să-i ajut fără să ştie, pentru că nu concepeam să ajungă în lume schimonosiţi sufleteşte, în numele unor orgolii nejustificate. Au fost nopţi în care uitam de bărbatul de lângă mine şi de tot ce m-a învăţat despre deontologii...

Unii s-au îndreptat, alţii au uitat. Ea nu mai ştiu. Ştiu că mâine e ziua ei şi că omul de lângă ea are nevoie să fie iubit. Sper să poată să-l facă fericit. În fond, i-a avut cândva alături pe părinţii mei, chiar dacă eu m-am prefăcut 4 ani că îmi pasă…

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

BAL

Nu degeaba mi-am stricat rochia de mireasă! A ieşit o bluză numai bună de un eveniment plasat într-un restaurant, între 18 şi 24, denumit BAL şi petrecut destul de decent. Ce a fost, nimeni nu ştie exact…Eu încerc să punctez doar nişte aspecte:

Cel mai tare m-a distrat faptul că unii profi, chiar diriginţi, erau convinşi că euforia elevilor se datorează consumului de alcool. Se pare că au rămas şi la acest capitol la sintagma “Pe vremea mea…”

Cel mai mult m-a bucurat că au ieşit câştigători doi din foştii mei elevi, Ioana şi Andrei. Mi-am amintit că, după Balul Bobocilor, la care am însoţit actuala clasă a XII-a C, i-am prezis lui Andrei că va fi primul la Balul Majoratului. Uite că s-a adeverit! ( Nu, n-am fost eu în juriu şi da, Cipri este unul din acei extraelevi cu care comunic, dar chiar nu discut cu el despre predicţii!) Ioana va ajunge architect, iar Andrei face din nou fotbal…

Cea mai nostalgică discuţie – cu fostul meu coleg de clasă (I-X), Silvius Chiş, directorul actual al Muzeului Judeţean.

Cel mai interesant moment: dialogul cu Carmen Cătinean

Cele mai distractive “personaje”: Paul şi paharul cu Fanta.

Cea mai surprinzătoare atitudine: Monica Halaszi, prof. organizator.

Cea mai tare replică: directorul ,care a mărturisit că “i-am deschis ochii” într-o problemă de etică profesională.

Cel mai tare program artistic: XII A.

Cei mai mari iubitori de poezie: Paşcu şi Banu din XII D.

Cel mai sensibil chitarist: Vlad

Persoana care a reuşit să mă emoţioneze cu efecte lacrimogene: Raul.

Atitudini constante şi aşteptări confirmate: Leo, Manuela, Dorina.

Cel mai trist moment: NEÎNTÂLNIREA cu XII C…

Punctul culminant: finalul Balului şi îmbarcarea în maşina colegului binevoitor, alături de un director curios şi un asaltat coleg „pixelilog”.

Cu gândul la mama Antoniei, am petrecut o seară în care am meditat la ce e cu adevărat important şi mi s-a făcut dor de... Tine. La o oră după încheierea balului, visul mi s-a împlinit…

miercuri, 10 noiembrie 2010

2130

2 sunt cauzele care mă scot instant din sărite: că plouă şi că cineva mi se plânge că plouă, mai ales că, în general, se face că plouă.

1 singur telefon poate transforma o zi bună cel puţin datorită unei reveniri a a
paratului respirator într-una grea, cu accente de revoltă.

3 motive mai am să zâmbesc: Ania, zilele de joi şi de vineri cu Eduexpert cu tot şi Balul Majoratului...


0 şanse să mai strice cineva ceva.

luni, 1 noiembrie 2010

TATA

L-am văzut o singură dată plângând: eu aveam vreo 6-7 ani, lui îi murise un prieten. Plânge tata, mi-am spus…şi tare m-am mai minunat! Nu prea ştiu la şcoală cum e, pentru că eu la matematică am avut un alt profesor în generală. Tata era diriginte la A, iar eu eram în C şi aşa am rămas. Se spune că le-a explicat elevilor cum se scoate Făt- Frumos din fracţie, chiar dacă lacrima nu rămânea în urmă…Ca să accepte să-mi explice ceva la tema de casă, trebuia să am creionul foarte ascuţit şi teoria învăţată. Deseori renunţam.

M-a învăţat însă altele: să schiez şi să patinez, să sar coarda şi să fac corect flik-ul înainte, să stau în mâini şi în cap, să joc şah şi mai nou să rezolv Sudoku, să fiu punctuală şi să-mi ţin cuvântul. Poate mai sunt şi altele, dar acum astea au ales să se arate amintirii mele.

Tata m-a întreţinut până la absolvirea universităţii, apoi, chiar dacă eram deja măritată, mi-a plătit şcoala de şoferi şi acum masteratul acesta cumplit de la SNSPA. Ceea ce e spune multe :)

Culoarea ochilor lui e culoarea ochilor Aniei. Cine îl cunoaşte ştie deja asta. Când eram mică, mă surprindea: câte un alt fel de albastru, de fiecare dată. Acum, fetiţa mea îi duce mai departe. De la străbunica, la bunicul, la nepoată.

Azi lumea îşi pomeneşte morţii. Eu am scris despre tatăl meu, care s-a născut la 1 noiembrie. Să ne trăiască: La mulţi ani!

Prea aproape

    În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...