miercuri, 28 decembrie 2011
Crăciun
12 B a găsit blocul şi şi-a găsit
locul
:) Taaaaaaare mult
m-au bucurat: gestul, prezenţa, atitudinea.
Şi la anul când veniţi...
Ale şi Ilinca au învăţat să pună scutece păpuşilor. Normal, până la urmă toate au adormit. Ms pt ajutor!
A trecut Crăciunul şi sunt aproape mulţumită: mai am 4 oameni cel puţin de văzut şi sper ca zilele următoare să se întâmple...Mâine, Ioana :), Ana zice ea când, la Iuliana vrea şi Ania şi mă opresc aici, pentru că aş putea pune un D (mare în continuare), dacă nu aş şti că el vine fără să sune, nu citeşte ce scriu (şi, în plus, s-a liniştit lumea cu imaginea de personaj fatidic).
E frumos Crăciunul, după mulţi ani în care l-am risipit câte puţin la Colibiţa...Dar a meritat, pentru că acolo e locul în care a început una dintre cele mai frumoase prietenii de care am avut parte, iar colindele de mai jos...înainte de a ajunge pe youtube, au intrat şi au rămas în fiinţa mea.
http://www.youtube.com/watch?v=xUTl18mJzjE
http://www.youtube.com/watch?v=14E0mOZAXbo
vineri, 23 decembrie 2011
Serbare
În altă ordine de idei, Ania a spus poezia, în ciuda tuturor predicţiilor, şi s-a remarcat prin accentul corean (ci, cio, ciu). Dar la moşu' a dus-o educatoarea Geta în braţe, iar eu m-am bucurat că nu l-a împins...(da' e urât, mami, cu barbă albă...!)
Din serbare i-a plăcut mult un cântec de pe Valea Sălăuţei, aşa că îl cântă şi îl ascultă acum acasă, de câte ori vrea netul ...E cu Ileana şi cu badea Ion...:
http://www.youtube.com/watch?v=q0e09Qg8h6U&feature=related
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Marţi, 13
P.S. Ania mi-a cântat primul La mulţi ani din viata ei. De 4 ori Mulţi ani trăiască, încheiat cu maaaamaaa! :)
sâmbătă, 10 decembrie 2011
Cerc închis
joi, 8 decembrie 2011
Cerc de schimb
miercuri, 7 decembrie 2011
Cerc disciplinat
marți, 6 decembrie 2011
Cerc periculos
luni, 5 decembrie 2011
Cerc primitor
În seara asta mă bucur de moş, de reîntâlnirea într-un nou proiect (venim, Braşov!!!) cu cel mai bun coleg din lume (chiar dacă-i din colegiul vecin) şi aleg Cercul primitor:
vineri, 2 decembrie 2011
Despre dar
luni, 28 noiembrie 2011
Copaci fără pădure
joi, 24 noiembrie 2011
Comunicat
miercuri, 23 noiembrie 2011
Nişte răspunsuri
- poveştile. Poveştile mari, nu chinuite.
- inelele. Foarte puţine modele.
- ciocolata cu mentă.
- cărţile. Cele asortate cu mine.
- cafeaua de dimineaţă. Şi cu tine.
- parfumurile. De dimineaţă şi de seara târziu.
- întoarcerile. Cu mărturisiri.
- ceasurile de mână. Că sunt acum inutile şi nu vreau să dispară din viaţa mea.
- întrebările. Bine puse.
- călătoriile. Cu Adi şi numai cu ea.
- scrisorile. Să le şi primesc.
- îmbrăţişările, pupăturile nenumărate, vorbele, jocurile, cântecele cu care Ania îmi umple viaţa. Sunt o mare norocoasă!
joi, 17 noiembrie 2011
Cântec
Motanii se frecau de damigene
Şi ne era la toţi atât de lene...
Torceau femei de angora în pat!
...............................
Şi-ncet sufletul nostru-a căpătat
Ape adânci cu lustru-ntunecat.
joi, 10 noiembrie 2011
BB
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
Autism
Să fii acolo şi să fii atunci.
Să fii cu spectacolul tău în Spectacol.
Să zâmbeşti numai cu faţa.
Să ştii. Să nu mai simţi.
Să lâncezeşti în timpuri de graţie.
Să nu vezi iluzii. Să nu crezi.
Să stai. Să tot stai.
Să nu fii cu nimeni pentru nimic.
Să nu fii cu nimeni pentru nimic în lume.
Caleaşcă. Candoare. Combustie.
Ai dreptate, e convenabil.
joi, 27 octombrie 2011
3 ani
Poate că cel mai frumos cadou pe care l-a primit Ania de ziua ei a fost venirea pe lume a verişoarei ei, Maria-Sofia. Şi, alături de pictură, avem acum un nou domeniu de interes: filmuleţe cu bebeluşi. Desigur, dupa a şaptea vizionare consecutivă a unui material, eu nu pot să am în minte decât reclama aceea cu tatăl, fiul şi fluturele...într-adevăr, la un moment dat, te apuci de numărat de câte ori ţi se pune aceeaşi întrebare :) Oricum, e clar că, dacă nu dai răspunsul uneori, ţi-l oferă copilul şi asta arată că, de fapt, îl ştie...
Au trecut 3 ani. Repede. Şi ce bine e că putem adormi, vorba lui Dan, „în căldură de copil”!
vineri, 21 octombrie 2011
miercuri, 19 octombrie 2011
Carte nouă
În sfârşit, apare cartea la care am lucrat în ultimii 2 ani. Pentru cei ce nu ştiu este a patra, după Mezalianţe.Literatura postmodernă în ciclul liceal, Cucta şi Complexul Penelopa. De data aceasta, am apelat la o colaborare cu Mihaela Bilegan, aşa încât avem vreo 300 de pagini pe care Editura Nova Didactica şi Iuliana Moldovan ni le-au aranjat cum au ştiut mai bine. Transcriu Prefaţa aşa, ca să se înţeleagă mai bine despre ce e vorba şi mai ales ca să nu omit pe cineva la capitolul mulţumiri, că ar fi păcat.
Programul de masterat Management Educaţional şi Comunicare Instituţională, oferit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David Oglivy din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, reprezintă o reală oportunitate, atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru cei care lucrează în domenii ce se intersecteză cu cel educaţional.
Valoarea corpului profesoral (Constantin Schifirneţ, Şerban Iosifescu, Cezar Bârzea, Matei Cerchez, Mihai Korka, Doina-Olga Ştefănescu etc.) şi a cursurilor propuse masteranzilor (Introducere în managementul organizaţiilor şcolare;Sociologia profesiilor; Management curricular;Politici educaţionale;Managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă; Gestionarea resurselor umane în şcoli; Managementul calităţii; Relaţii publice în şcoli; Sisteme comparate de învăţământ; Finanţarea învăţământului;Etică profesională, Managementul schimbării în educaţie; Practică managerială) a impus o implicare maximă din partea masteranzilor, consecvenţa şi rigurozitatea fiind urmărite în realizarea evaluării pe tot parcursul programului.
Pentru autoarele prezentei lucrări, participarea la acest program de masterat a însemnat o adevărată provocare susţinută de o puternică motivaţie, un efort constructiv pentru a contextualiza transformările şi oportunităţiile din şcoala românească, aflată în proces de aliniere la standardele Uniunii Europene.
Publicarea aplicaţiilor realizate pe parcursul celor 4 semestre (2009-2011) vine într-un moment de sărbătoare pentru şcoala de apartenenţă a profesoarelor care le-au realizat, Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa împlinind 100 de ani de învăţământ în impunătoarea clădire în care funcţionează. Un an important pentru toţi rebreniştii, un an în care fiecare cadru didactic şi fiecare elev al acestei instituţii a înţeles şansa pe care o are muncind sau studiind în acest adevărat aşezământ de cultură.
Un sprijin deosebit, atât în ceea ce priveşte susţinerea financiară, cât şi cea morală, îl datorăm familiilor noastre, care ne-au fost permanent alături.
Sincere mulţumiri pentru ajutorul oferit în realizarea lucrărilor adresăm echipei manageriale a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa, conduse de prof. Constantin Rus, Serviciului Contabilitate, Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Elenei Cristurean şi lui Romulus Brâncoveanu (Universitatea Bucureşti), Alinei Pamfil, Lianei Pop şi lui Horaţiu Catalano (UBB Cluj-Napoca), Doinei Fleanţă ( Asociaţia Mentorilor din România), lui Gabriel Ivan (Consiliul Britanic Bucureşti), Ioanei Hârţescu (Softwin / Intuitext Bucureşti), lui Attila Antal, Iulianei Moldovan, Adrianei Sabo, Monicăi Halaszi, lui Corneliu Linul, Monicăi Buboly, lui Ioan Timiş şi, nu în ultimul rând, lui Cristian Hedeş şi tuturor elevilor şcolii noastre care s-au implicat efectiv în activitatea de cercetare.
miercuri, 12 octombrie 2011
Mă-nserez
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
luni, 10 octombrie 2011
Dacă îmi place...
miercuri, 5 octombrie 2011
Scriu, descriu
Se întâmplă să rămâi, în câte vreo seară-noapte cu o singură idee, e drept suficient de fixă pentru a lupta cu ea împotriva „paginii albe”, a golului, a neputinţei de a scrie. Mi s-a întâmplat şi mie şi ceea ce fac acum nu e decât o încercare de a debloca nişte mecanisme ce mă încurcă, dar nu mă ţin departe de tine.
Ideea ar fi, interogativ formulând, asta: Despre ce mai vorbeşti cu cineva cu care ai vorbit de toate?
Iar extensiile...: Mai vorbeşti? Adică mai are rost? Adică nu cumva strici? Şi nu ar fi mai bine sa îţi găseşti altă treabă? N-ar fi mai sănătos? Sau: ce prostie să tot analizezi, când ştii sigur (despre tine, despre mine) că nu prea ţine niciun fel de ab-ţinere.
Eu ştiu că te văd din când în când, pentru că „lumea e visul sufletului nostru”. Da, romantici, da simbolişti, da, orice aţi fi! Dar mai ştiu că orice interacţiune cu tine e o întâlnire, de fapt o reîntâlnire cu un mine din trecut, o „întâmplare” care mă face să fiu foarte...fericită. Prima dată am crezut că-i o părere, apoi certitudinea s-a instalat comod pe toţi pereţii şi în special în colţuri şi, uite,aşa, am ajuns să vorbesc despre fericire, tocmai azi, când am primit o veste fantastică: alt bărbat care m-a iubit s-a căsătorit. Şi-mi pare bine (şi îmi pare un pic rău că îmi pare bine!). Recunosc: TU mă bucuri, cuvântul TĂU mă ţine la computer acum, vocea Ta spune povestea cel mai bine, amintirile miros a TINE şi, da, e acolo o fericire care mă face să-ţi scriu acum, când „nu contează vremea”.
Îmi răspunde Mihai la întrebarea: Tu pe cine ai iubit? aşa: - Pe toate, chiar aşa, poate nu mă crezi, dar, zău, aşa am simţit! E paradoxal: oare, dacă poţi iubi pe oricine (aproape, că are şi autosugestia limitele ei!) nu înseamnă că, de fapt, nu poţi iubi pe nimeni? (ştiu că ai o părere şi în acest sens).
Deocamdată nu sunt liniştită, deşi nu ştiu ce să mai aştept. Am vorbit despre orice şi mai există oameni pe pământ cu care probabil vom ajunge să vorbim orice. Şi tot ce-i imposibil dispare, numai şi numai pentru că de la tine am învăţat asta.
duminică, 25 septembrie 2011
Ţara lui Andrei
duminică, 18 septembrie 2011
Luare-aminte
Am răsfoit azi Complexul Penelopa şi am fost chiar detaşată în timpul relecturii, ceea ce mi se pare firesc. Până la urmă, am hotărât să mai pun un text aici (şi sper că e altul, că nu îmi mai aduc aminte postări mai vechi!), unul despre răbdare, atenţie şi speranţă, asta ca să nu zic autosugestie sau, mai grav, iluzie.
Până la urmă
Îţi privesc cu luare-aminte picioarele,
până la urmă o să descopăr cicatricea dintâi,
pentru că vreau cu încăpăţânare să fii tu acela aşteptat.
Îţi voi spăla cu luare-aminte picioarele
şi mâinile mele vor simţi cicatricea dintâi.
Până la urmă, dacă nu o voi găsi,
voi face să apară una, pentru siguranţă.
Până la urmă, cu luare-aminte.
miercuri, 14 septembrie 2011
Mai
Iar despre şcoală, asta ca să ordonez cumva ceea ce îmi tot propun să scriu, înainte să-mi motroşesc planificările astea anuale, semestriale şi desigur „pe unităţi”…
Cu ce să încep? În prima zi am ajuns cam când se cânta imnul (al României, că se putea şi mai rău, să lăcrimez iar pe cel al şcolii :P) Asta după ture în căutarea parcării minimale şi toţi cei care au cărat flori printre blocuri înţeleg foarte bine asta. Mi-a fost dor de clasa mea, dar nu mi-am făcut discurs cu mesaje subsidiare, ca să nu cădem de la început pe panta melancoliei, că şi aşa am făcut la ore de dirigenţie pe scenă şi mai ales în spatele ei, pe scara aia lungă de la demisol cărată cărată că-ra-tă de a început lemnul ăla să înmugurească în Marea Împărăţie a Educaţiei :) Mi-a fost dor, na, am zis!
Super tare clasa a IX-a, chiar peste aşteptări, şi cred că va fi ok cu ei, în momentul în care scapă de stresul începuturilor şi îi fac să nu spună ce nu cred, dar mai ales să asculte, nu să audă. Sunt gata pozaţi, numai că nu am descărcat încă, dar vor mai fi ocazii, aşa că stau şi ei acum pe mess în aşteptare.
Hai şi despre absolvenţi! Surprinzător, poate, plusuri pentru C şi un minus mare pentru D (nu pentru tot, dar ce să fac, nu pot judeca absenţa!). Am primit iar cadouri frumoase, simbolice, care mi-au bucurat ziua, m-au făcut să reconsider câteva lucruri şi să-mi fac mea culpa. Şi mi-am amintit când şi-au amintit („ai fost ţigancă şi eu perete” etc.) Şi ce bine că intuiţia nu m-a trădat, că de asta eram mai derutată. Da, Ana. Da, Andrei. Da, Ale.
Scuuuuuuuuuuuuuuuze, 12 B. Că am scris prea puţine nume în postarea trecută. Că trebuia să scriu cel puţin încă 10, dacă nu ale tuturor. Era prea frumos să mai cred că e şi Cici acolo, şi Andreea, şi Valentina, şi Horaţiu şi…ce bine mi-a părut azi!!! Şi ce repede a trecut. Şi din chestionar:
- Ce întrebare aţi aşteptat să fie prima întrebare? – aproape toţi au crezut că îi întreb dacă le place româna sau ceva de bac.
- Cel mai mult îi enervează plictiseala şi foamea.
- Stiluri de învăţare – predominant vizual
- Carte preferată: multe titluri, am reţinut câteva, am râs la „3 purceluşi”
- Din aproape toate definiţiile date poeziei reiese faptul că e o chestie siropoasă şi utilă visătorilor. Asta trebuie schimbat!
- Dirigul e un model. Clar.
- O întrebare pt mine: Consideraţi hip-hop-ul necomercial forma cea mai avansată de poezie? Răspuns: nu.
Cam asta deocamdată. Zile grele astea, deşi am acceptat de mult că aşa va fi. Şi, oricât ai zâmbi, maşina aia parcată sub stele, între cer şi lacul îngheţat, aştepta mai mult decât Anul Nou. Şi eu nu ştiam şi am aflat. Aşa-mi trebuie acum! www.trilulilu.ro/dienuta74/3004614c4b9e44
vineri, 9 septembrie 2011
Mulţumesc
luni, 5 septembrie 2011
Urmări
- Claudiu: Lasă borcanele şi răspunde!
- G. : Eu nu am fugit!
- D. : ................ (adică nimic, dar a continuat să sune şi noaptea trecută de 5 ori, aşa, ca să mă lămuresc şi eu cam ce efect are scrisul meu pentru viaţa lui! :D )
duminică, 4 septembrie 2011
De aia
luni, 29 august 2011
A.A.
În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi ştii că spun asta pentru că o cred cu încăpăţânare. Mi-e dor de vorbele tale, de privire, de ceasurile acelea în care mă bucuram că există în lumea asta cineva care înţelege tot ce spun, aşa cum spun. Îţi simt absenţa, deşi au trecut aproape 2 ani de când te-am pierdut şi, oricât de mult m-aş strădui, nu-ţi găsesc un înlocuitor şi zău că aş vrea.
Când mă întâlnesc cu mama ta îmi dau lacrimile (să fie ochii ei de vină?). Îmi spune de tine mereu şi habar nu are că eu ştiam mai mult cândva...Şi mi-ai promis o casă. Şi încă o copertă. Şi alte desene din viaţa ta pentru viaţa mea.
Ştiu că te-am rănit cândva. Ştii că m-ai rănit de multe ori. Totuşi, dintre toţi bărbaţii din lume, tu ai fost singurul meu prieten. Nu Patrick, cum ai crezut mereu. Şi ai înţeles că nu a fost o întâmplare. Şi ai înţeles că ai fi putut fi mai mult, dar „mai mult” devenea „mai puţin”, comun, banal...Ştii că ţie ţi-am trimis primul sms după ce am născut? Am apucat să îţi spun? Cred că da. Când te-ai întors în ţară, mi-ai vorbit mult de noi prieteni şi despre starea de bine pe care o ai. Pe care prietenia adevărată ţi-o dă. Aceea pe care am trăit-o şi noi ani buni, deşi nu i-am stabilit niciodată coordonatele.
Azi am fost la evaluare la bac. La subiectul 2, iar un citat din Nichita Stănescu: „Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă”. Încă îţi mai vorbesc, chiar dacă doar la prezent şi la trecut.
luni, 22 august 2011
Momo
duminică, 7 august 2011
10
- Cuvintele tale au desfiinţat depărtarea.
- Ceea ce pui după virgulă mă cutremură.
- Ceea ce pun după virgulă îmi aminteşte că n-am mai scris/spus asta nimănui, niciodată.
- Visele în care dispari îmi amintesc cât de norocoasă mă simt că, în realitate, eşti.
- Râsul tău marchează clar intervalul meu de timp pe care il numesc fericire.
- Inspir fumul ţigării tale cu pofta unui naufragiat dependent de naufragii.
- Vama e veche şi direcţia e 5.
- Dimineţile noastre aduc somnul în stare de orice.
- "In your eyes, i see the doorway to a thousand churches. (Peter Gabriel)
- Sunt a ta.
luni, 25 iulie 2011
SMS
Recunosc: îl aştept. Pe cel de Noapte bună! (că altfel adorm greu ca noaptea trecută, când am păzit telefonul până la două şi ceva), pe cel cu Bună dimineaţa! (ca să ştiu când crezi tu că începe ziua mea şi nu numai), pe cel de peste zi, când vrei să ştii ce mai fac. Îl aştept, pentru că aşa m-ai obişnuit (îţi aminteşti că, la început, nu făceam faţă!)
Sunt SMS-uri la care nu ştiu ce să răspund (de ex., la ultimul, când ar trebui să spun că maimuţa este un animal urât mirositor, drept urmare Ania a preferat ţestoasele). Sunt unele care îmi amintesc de ce te plac aşa de mult după atâta timp... (câteodată mă mai mir, dar nu de tine, ci de mine). Cele mai multe mă fac să mă gândesc la singurătate. Şi la jurnalul lui Noica. Şi la o noapte caldă. Şi la felul în care ai aranjat îngheţata pentru Ania. Şi la drumuri. Şi la muzică. Şi la întoarcerea ta.
Am început să scriu despre iubiri. M-am oprit, pentru că mi-am dat seama că n-am luptat pentru niciuna, niciodată: le-am lăsat de izbelişte, în zodia resemnării. M-am oprit speriată, pentru că nu-mi plăcea să văd în oglindă o fugară. Şi nu, n-are rost să schimb oglinda...
Cum să fac să încapă totul într-un SMS?
luni, 27 iunie 2011
Ultimele cuvinte
Cred că nu există întâmplări, doar circumstanţe favorabile unor întâlniri în mod obişnuit imposibile. Nu ştiu ce-a fost. Nu ştiu cât a rămas, nici cât s-a pierdut pentru că eu nu am avut grijă sau pentru că tu ai înţeles de fiecare dată doar ce puteai accepta. Nu ştiu multe, dar mi-e bine aşa. Mi-e bine pentru că ştiu că ceva a fost. Şi nu puţin.
Mă gândesc la ce faci acum. Te pot vedea. Sper că înţelegi exact ce vreau să spun: e vorba de atitudini, de privire, de mişcare a mâinilor etc. Şi mâine dimineaţă o să te văd, cumva, habar nu am cum, dar, dacă tot nu vor fi camere de supravegheat, pot (încă) doi ochi să te privească numai şi numai pentru ca foaia aceea albă să devină încet un spaţiu locuit de tine, cu tine, despre tine, indiferent despre ce scrii, ştii, sper că ştii, scrii despre tine. Să ştii că vreau să fiu acolo şi, dacă acest gând te nemulţumeşte, şterge-l. E simplu.
Recunosc, aş fi vrut să-ţi fi fost de folos. Recunosc, m-am simţit inutilă. Recunosc, mi s-a părut aiurea să ajut pe oricine altcineva, în afară de tine. Dar, recunosc, ai ales foarte bine să nu amesteci lucrurile. Literatura „mea”, modul meu de a înţelege textul e mai apropiat de viaţă decât de şabloanele critice. Aş fi vrut să te conving că proza e mers (de undeva altundeva), iar poezia e dans (nu mergi nicăieri cu ea, doar te învârţi în jurul tău, în funcţie de stări…). Recunosc, aş fi vrut să-ţi demonstrez că destinul apare în ipostaze feminine, că Lică si Ghiţă sunt acelaşi individ născut în zodii diferite, că ION suntem NOI, toţi cei care vrem mereu ce nu avem si facem orice pentru a obţine, că Doamna T. e prima femeie din literatura noastră care nu are nevoie de un bărbat care să o întreţină (de aceea e liberă), că e mai greu să nu poţi iubi decât să nu fii iubit…că suntem singuri, oricâte iluzii ne-am face că nu e aşa. Recunosc, mi-ar fi fost greu. Sper că alţii te-au convins de nişte lucruri care să-ţi folosească la mai mult decât un examen.
Se termină pagina. Şi ziua. Şi, într-un fel, timpul. Aceste rânduri sunt în loc de despărţire. Asta, pentru că, printre altele, nu ştiu să mă despart. Nu îmi amintesc nicio despărţire din viaţa mea. Nu ştiu ce am spus. Nu ştiu ce mi s-a spus. Pe asta nu vreau să o uit. Salvez textul. Salvez. Fac ce pot, salvez ce se poate.
― Ce-ar fi fost dacă puteam salva şi în viaţă de fiecare dată ce credeam că e de salvat? Am fi trăit mai mult? Mai bine?
― Nu cred…avem ceva în noi care salvează automat ce e cu adevărat esenţial.
duminică, 26 iunie 2011
Răspunsuri
Ceea ce însă m-a făcut să scriu astăzi a fost offline-ul din care am înţeles că ai ajuns să fii ceea ce-mi doream eu: un om care nu solicită ajutor pentru că " aşa se face", pentru liniştea părinţilor sau pentru a beneficia de nişte avantaje imediate. Ceea ce mi-ai cerut mie puteai primi mai repede, dar eu am încredere în capacitatea ta de organizare şi ştiu foarte bine că sfaturile nu se dau, ele se cer. Aşa că: mulţumesc şi eu.
Nu ştiu de ce te-a întristat scrisoarea către tine din viitor, dar important e că basmul te-a făcut să zâmbeşti şi faptul că gândurile tale au ajuns la mine prin sms mă face să cred că e ok să fac ce simt, chiar dacă, uneori, trebuie să fac alegeri nedrepte.
Baftă la examene ţie şi colegilor! Acum ştiu unde eşti.
sâmbătă, 18 iunie 2011
Erotic
Mă gândesc la despărţiri. Între a doua şi a treia ţigară poate că a fost una. Recunosc, nu pot să concep că există o secundă anume când se întâmplă, deşi poate să fie şi mai puţin: o clipire, o atingere, o privire.
Am citit împreună cu D. un text pe care eu nu l-aş putea scrie niciodată. Dar, cine ştie…se spune că niciodată nu prea ţine.
Aş dormi în patul tău. Şi tu n-ai fi. Şi n-ai vedea. Nici n-ai simţi. Şi nici n-ai şti. Atâta doar, să nu fie din lujeri ori din frunze. Să nu le dea atingere de trup, să nu le împresoare a fierbinţeală. Dar nici din apă să nu fie, să nu se tulbure curând. Şi nici nisip robit de soare să nu fie patul tău. Să ştie a pierde urma. Însă din lemn curat dacă ar vrea să fie, atunci mi-aş aduna fiinţa toată-ncet spre el.
Să ştii că te-aş pândi. Numai să ştiu când pleci. Dar nici să nu mă afli, venind de voia ta înainte de a putea să fug. Şi cât n-ai fi, m-aş îmbăia în lemnul cel bine-păstrător de tine. Mi-aş face culcuş de mâini şi umăr şi n-aş deschide ochii. Să nu ştiu că nu sunt tu.
Mi-ar fi frică să-mi fie dor, aşa că te-aş visa. Că dormi în patul meu, atunci când eu, hoţeşte, îl cotropesc pe-al tău. L-ai lua cu asalt. Nu ţi-ar păsa că e făcut din umbre albe de dorinţă. Le-ai înroşi pe loc. Tării s-ar face şi te-ar odihni. Te văd cu zâmbet cum te-ai răsuci şi cum ţi-ai face bun culcuş din ele. Şi-ai vrea atunci, pe loc, un vis. Şi l-ai avea.
Cum stai întors spre miazăzi, visezi că-n patul tău, furând aroma dimprejur, dorm eu, eu care te visez pe tine cum mă visezi.
Te-ntorci spre miazănoapte fiindcă acum tu ştii. Eu încă nu. M-am învăţat să caut şi n-am odihnă fără asta. Mă mir că nu găsesc. Sau nici nu mă mai mir?
Ştii c-am văzut odată o sculptură mică, din piatră, ce-nfăţişa un chip cu două mâini ce-i astupau gura, două îi acopereau ochii şi alte două erau lipite de urechi? Da, am văzut şi-am întrebat ce-i aia. Mi s-a răspuns c-ar fi un simbol. Al seninătăţii. Am râs atunci, însă acum mă doare acel râs. Ce bine ştiu să se ascută fără tihnă şi să taie fără de-ntrebare durerile vechi! De care nici nu mai ştiai că sunt. Ori c-au fost. Uite, turnasem peste asta multă piatră. Cum de şi-o fi găsit cale prin ea?
Dar fii pe pace. N-am să vin. Nu ştiu să vin. Nu ştiu să iau. Şi nici să plec nu ştiu. Însă când dorm în aşternut ştiut, visez că tu o să mă-nveţi cândva cum să primesc. Şi cum să iau. Ce să nu dau. Cât să nu vreau. Şi o să ştiu şi cine sunt cu totul. Abia atunci. Oricât ar fi. Oricum aş fi. Oriunde. Undeva.
Visez că n-o să mai visez. Vrei să mă-nveţi şi asta?
miercuri, 15 iunie 2011
Liceu
„ Soarele saltă din lucruri
strigând
clatină muchiile surde şi grave”
Etajul 2. Plopi. Geamul de la chioşc.
Pauză. Evadare. Istorie. Parc.
Noapte. Plimbare. Oraş. Încredere.
Cerbului. Ispirescu. Pi-a-ţa Moooorii.
Dans. Somn. Ciocolată. Cornuri. Fox.
Balcon. Ţigară. Dire Straits.
C. L. C. C. A.
Costineşti. Rock. Inel.
Paşti. Biserică. Tren. Baia-Mare.
Asterix. Horaţiu. Chitară. Gemeni.
23. 19. 1….∞
LA MULŢI ANI!
marți, 7 iunie 2011
Urme
Nu sunt urme fără timp. Uite: am pus în mănuşa asta neagră nişte ore bune, poate o zi şi nişte anotimpuri. Amestecă, amestecă, nu trişa, nu-i de glumit cu destinul! Va ieşi un interval închis. La limite nu ne mai pricepem.
Nu sunt urme fără mod. Adică tu nu călcai oricum peste şuviţele tăiate scurt: aveai în tine obsesie bătăturii. Insistai, desigur, pe rădăcini. Păşeşte! Calcă! Bătătoreşte!Roată roată, tot aşa, cum să nu-i adulmec urma, cum să fac să-mi pierd nişte simţuri?
Nu mi-a spus nimeni că ţi-e bine. Nu mi-a spus nimeni că nu ţi-e bine. Poate că dacă nimănui nu i-ar păsa, aş zice că e totuna. Pentru că dacă nu îmi spui TU cum îţi e, înseamnă că ţi-e totuna.
Urme.Azi văd un singur sens al lor:de dus, dedus.
luni, 6 iunie 2011
joi, 2 iunie 2011
A.C.
Şi să ştii că mă bucură orice revedere: şi cea de azi şi cea de mâine, pentru că ai plusuri de energie şi le oferi cu generozitate :)
Succes tuturor şi baftă prietenilor!:*
luni, 30 mai 2011
Azi
Azi a fost prima zi făra clasa 12. Cam pustiu. Totuşi, am intrat în clasă, mi se părea un ritual, mi se părea firesc.M-am bucurat şi întristat în acelaşi timp, aşa după cum am scris în textul piesei. În ultima săptămână, plină şi grea, mi-am verificat reacţile: e clar, sunt blocată, de aceea nu am plâns deloc.Nu-i o scuză ( de fapt, prefer să se creadă că sunt insensibilă), e doar consecinţa unui fapt conştientizat la moartea lui Cazacu: e clar, plâng doar când sunt foarte foarte fericită. Şi tot semestrul asta am fost deosebit de tristă: începând cu plecarea lui Paul, continuând cu mărturisirea Simonei (atunci am plâns un pic)şi terminând cu confesiunile băieţilor din 12 D...MS PT TOATE DEDICAŢIILE, MAI ALES PT PIESA COMPUSĂ DE VOI ŞI PT. CARO!
Cine mă ştie, ştie.
luni, 23 mai 2011
Una, alta
Azi a fost spectacolul...n-o să scriu despre el. Nu acum. E prea devreme, cred. În plus, aştept şi nişte fotografii. Apoi, vom vedea...:)
A trecut şi ziua de 19. Nici ea nu e suficient de departe ca să pot face o sinteză, aşa că, deocamdată, îmi amintesc că la lansarea imnului am fost lângă Ana-Maria (exact cum îmi doream, ca să am o "oglindă" în faţă) şi am ştiut amândouă spre cine se îndreaptă baloanele alea (e drept, dacă era după noi, îi trimiteam mai degrabă 500 de ţigări, aşa, ca să aibă...). Apoi fosta dirigă pe scenă cu discursul despre diamante (uite-aşa sunt şi eu diamantul cuiva :P) şi, evident, reîntâlnirea cu Flavius, firească, poate cu un pic de tresărire, mai degrabă datorată coridoarelor apăsătoare ale facultăţii. Oricum, docil, a stat la poze...
La o zi după eveniment, vine D. să mă salveze. Adică să-mi salveze tălpile chinuite de, în ultimul timp, mai puţin exersatele tocuri. Şi,recunosc,mâinile lui mi-au anulat prăbuşirea şi vorba lui graba cafelei din dimineţile următoare. Mă tot gândesc dacă are dreptate şi dacă e adevărat că am un aliat invincibil în cuvinte, în felul în care le combin. Zice că el a simţit de mult că nu are nicio şansă şi, culmea, ăsta era ultimul lucru la care mă aşteptam din partea lui, mai ales că are întotdeauna replică la orice. Şi, zău, că mult mai meşteşugită ca a mea! :) Aşteaptă să scriu. Îi promit...
P.S. Am o grămadă de 10 în penar. Mâine îi dau!
miercuri, 18 mai 2011
luni, 16 mai 2011
Celelalte cuvinte
Dacă tot am ajuns la măritat şi la…anii de liceu voi cita, cu permisiunea autoarei, câteva pasaje dintr-un mail recent, primit de la o fostă elevă, suprarealistă, care scrie mai bine ca mine şi căreia îi mulţumesc că „m-a găsit” pe blogul acesta, plin de neprevăzut. Vorbeşte despre:
• „teama” de un fost profesor:
„ Dupa ce-am cantarit in gand toate formulele de salut pe care mi le amintesc, ma hotarasc ca nu stiu cum sa incep mailul asta si ca-i mai nimerit sa-l urnesc odata, fara sa-mi fac cine stie ce ganduri negre despre structura cea mai nimerita noua si mediului astuia de comunicare. La urma urmei nu-i ca si cum aveti varful rosu pregatit de data asta, nu? :) ”
• Relaţia dintre ea şi foştii colegi de liceu; clişee:
„Probabil ca multe dintre lucrurile astea le stiti deja, sau le banuiti. Ca am facut o scoala, ca ma rimelez, ca nu mai vorbesc asa tare si nici nu mai rad asa mult, ca am trecut cu bine de primul salariu si de prima despartire capat de lume, ca din cand in cand ma intalnesc cu fostii colegi si schimbam cate-un "Ce mai faci?" care intotdeauna inseamna acelasi lucru: te-ai-casatorit-ai-pe-cineva-cat-castigi-ce-masina-conduci-pe-cand-un-copil-nu-vrei-sa-emigrezi-ai-cont-de-facebook?. Uneori ne adunam mai multi, nu des dar si atunci liceul parca pluteste in aer intre noi, o luam in susul si-n josul randurilor de banci si bifam nuntile, bolile si mutarile prin tari straine, nu cred ca ne facem iluzii c-o sa devenim prieteni de-acum cei care nu ne-am descurcat in patru ani inchisi intre patru pereti. Uneori ma mir ca ne traim asa de bine vietile fiecare in parte, oameni mari cu rate la banca si tratamente de fertilitate si termene limita si-apoi, cand ne-ntalnim o luam de la capat cu rolurile de-acum atatia ani, si cei care nu ne-am placut depunem eforturi sa nu ne placem mai departe, chiar daca abia mai semanam cu versiunile noastre trecute si chiar daca motivele conflictelor ni le-am uitat de mult. Fara s-o fac dinadins, cred ca m-am pastrat la o oarecare distanta de colegi dupa ce-am absolvit. Ne-am mai intalnit si-am aflat toate noutatile, dar nu pot judeca masura fericirii de-acum a fiecaruia, nu pot pune degetul pe schimbarile pe care le-au trait, si mai mult decat ocazionala casatorie si situatia profesionala a unul altuia, nu-s in masura sa va dau detalii.”
• Despre ea…şi vechile iubiri
„Povestea-i simpla si cu totul neinteresanta. Locuiesc destul de departe deocamdata, ploua des dar imi petrec mare parte a timpului la adapost, in fata unui ecran. Sunt sanatoasa si potrivit de subtire incat sa-si faca mama griji pentru sanatatea mea. Uneori sunt fericita, de cele mai multe ori fac planuri pentru fericiri viitoare. Am cateva riduri si-o culoare a parului nestatornica, nu ma simt singura desi mi-e deseori dor de casa, imi doresc fel de fel de lucruri, motiv pentru care inca ma trezesc cu pofta de viata dimineata. Nu mi-am facut planul de bataie pentru intalnirea de 10 ani, cu programari la lifting si cure de slabire criminale, desi aud ca e momentul propice sa reinnozi vechile iubiri, si ca vechile iuibiri n-o sa te placa ridata si lipsita de fermitate, nici macar dupa 10 ani. Imi amintesc prea putin despre vechile iubiri.”
• Vizita acasă şi despre mine…:
„Azi stau la un birou cu vedere spre niste cladiri cu multe etaje si o bucata de cer, culmea, senin, n-o sa va vina sa credeti dar acum trei-patru zile ma plimbam cu doi fosti colegi prin curtea liceului, a trebuit sa dam socoteala ce cautam acolo unui barbat cu ecuson, ne-am revoltat in fata noii constructii (ce-o sa fie aia?) care-a-nghitit jumatate din terenurile de baschet, m-am simtit foarte mare in curtea aia pe care mi-o aminteam mult mai intinsa, am ascultat povestile lor, isi aminteau mult mai multe decat mine, probabil partea mea de creier in care adunasem anii de scoala e acum plina de algoritmi de sortare eficienta si de sintagmele unei alte limbi. N-am uitat insa tot, imi aduc aminte cand mi-ati placut si cand m-ati scos din minti (astea in alt mail :) ), nu stiu daca mi-am pus vreodata problema daca va intelegeam sau nu sau daca era ceva de inteles, cred ca erau mai importante formulele de chimie organica si despartirile si impacarile de pe mirc, nu stiu ce fel de eleva am fost, banuiesc ca nu-mi faceam chiar toate temele si nici nu citeam tot ce trebuia citit, imi inchipui ca toata lumea seamana cu toata lumea si ca fiecare generatie de elevi vine cu cateva versiuni ale mele carora sa trebuiasca sa le domoliti cursul frazelor cu prea multe virgule, asa ca nu ma simt nici peste masura de importanta nici pe de-a-ntregul uitata.”
Am citat mult, poate prea mult. N-am ştiut ce să scot, pentru că am găsit aici doar esenţe şi, cu siguranţă, trăiri general valabile, redate în cuvinte potrivite. Poate o fostă profă de română să îşi dorească altceva?
www.cnlr.ro/resurse/La noi, la Liviu.mp3
marți, 10 mai 2011
Slalom
Ca să intru cum trebuie în sesiune, m-am hotărât să merg seara la o sala. La oricare, numai să fie seara şi să îmi amintesc de vremurile în care puteam să ies din casă şi după 8, evident cu Adi. Am fost avertizată care-i treaba cu Zumba, că dansurile trebuie să le „prinzi” din mers, că nimeni nu stă să numere şi te dor şoldurile de te ia naiba. Am mers, am riscat şi am evitat să mă uit prea mult în oglindă. Am crezut cu tărie că participarea mea la oră va trece neobservată şi, aşa şi era dacă….nu apăreau Mirunele din clasa a V-a de germană, minunate şi pregătite să zumbăiască în voie, fără să aibă habar că profa lor de română se luptă şi ea pentru acelaşi sincron. Of, greu a mai fost! Mai ales a doua zi! :D
Două reîntoarceri, două regăsiri, două surprize deosebit de plăcute din partea unor foste eleve, din generaţii diferite, cu rezidenţe diferite. Despre Ioana am mai scris. Ea intră în şcoală, în clasă şi mă priveşte cu atenţie să-mi vadă reacţia. (Toate astea după ce m-a asigurat că, până în iulie, Germania e casa ei). Apoi cafeaua de rigoare şi noutăţi, şi amintiri. Facem ce facem şi iar ajungem la Colibiţa…lucru straniu, destine pe care o întâlnire le schimbă, unindu-le pentru totdeauna. Cândva, voi vedea şi eu „Oraşul condimentelor”. ( Uite că au ieşit câteva rânduri!)
Când pleci din şcoală, nu ştii ce laşi în urmă. Când te întorci, nu prea ştii la ce să te aştepţi. Am primit un mail care m-a făcut să fiu mândră că am fost profa de română a unei supra-realiste. Şi, nu ştiu exact de ce, Londra mi s-a părut foarte foarte aproape. Despre percepţia pe care o are asupra despărţirii de liceu o să scriu separat (că mi-a dat voie să o citez).
N-am mai scris iar o vreme. Tot o nuntă şi un examen am fost. Se aglomerează toate şi nu ştiu cum să fiu în două locuri deodată. Sper să iasă bine spectacolul şi să-mi termin dizertaţia. Să fac cumva să apară cartea nouă până la sfârşitul lui mai şi, zău, că mă apuc iar de ficţiune, numai să vină vacanţa aia odată!
Desigur: D. Printre alte chestii, mai puţin pământeşti, îmi fac timp de D. (şi el de mine). Are revelaţii cum că îi pare rău că a tot amânat şi el şi mă întreabă de unde ştiu eu atâtea. Îi arăt o carte şi sper că nu m-a crezut că acolo am găsit eu toate răspunsurile.
marți, 26 aprilie 2011
:D
Până să plecăm la munte am mai poposit o zi în oraş. În mod normal, despre asta ar trebui să scriu, dar încă nu sunt în stare, pentru că dezvăluirile tale m-au cam tulburat. Astea şi reflexivitatea, vai, îmi era dor să-mi aud ecoul! :*
Încerc să reintru în ritm. Promit. Până atunci mulţumesc celor care şi-au amintit de onomasticile mele sau măcar de una, de mesajele de sărbători (pe care, recunosc, eu le-am săltat anul acesta). Nu pot să nu mă gândesc şi la cei care s-au abţinut să scrie şi să le spun că ştiu că s-au gândit la mine şi, până la urmă, nu asta e ideea? ;)Ştiu şi eu ce înseamnă să te abţii :D
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
Parcă ar trebui să-ţi zic ceva. Cumva de final. Cumva de început. Ceva de examene. Ceva de momente importante pentru tine. Ceva de momente i...
-
Astăzi a fost ziua în care amândoi am înţeles că Timpul nostru e nesfârşit. Şi de ce oare am simţit, mai mult ca niciodată, cum dragostea ta...
-
Aşadar: PRIMA EXCURSIE CU IX H! Multe ar fi de zis/scris…”Multe am văzut şi n-am văzut puţine! Dar, din multe minuni câte există, niciuna nu...