Cod 0

Caut, caut cuvinte fireşti (sau domestice cum le spui tu) să pot să reîncarnez un Noi firav, atât cât să reziste o zi de iarnă şi de îndepărtare. Număr. Socotesc, de fapt. Cal-cu-lez, mai exact. Nişte vecinătăţi: ale lui 0. Din toată analiza matematică, astea sunt tari şi folositoare. Ştiai asta când ai luat creionul în mână să-mi desenezi prima schiţă-bumerang?

Îţi sună telefonul. Te sună 3 de mine: una de acum 10 ani (foarte grăbită, cu cadoul pitit), una de acum 3 (foarte mirată, fără cadou, că ce naiba să dau când iau?)şi una de peste câteva ore(răsucită, spiralată, cu un cadou pitit în mare şi mai absent ca absenţa ta). Ce bine că ai răspuns pe rând, uite, aşa n-ai cum să greşeşti tu, cel care niciodată nu greşeşti!

Degetele tale. A doua privire. Trenul. Marea mea. Ora 2. Toate începuturile. Semnele. Fata în iarbă. Fumul. Da, şi fumul… O vreme ţi-am călcat pe urme:stângul tău îmi părea drept şi cu două drepte în minte forţez ruperea intersecţiei: împing, împing, până ce se desprind şi-şi doresc, în aceeaşi măsură, la acelaşi To, să devină paralele. Nu aştept. Nici tu. Ceas de măsurat contratimpul.

Am evoluat. Îţi spun LA MULŢI ANI! şi nu se aude mare lucru: un fel de privire ridicată la pătrat, risipită în consoane. Mă-ntorc în hibernare: - Cu bine, cu mine, încă un an!

28

Ar fi multe de spus...:)O să scriu doar că, printre cele mai mari mulţumiri profesionale din semestrul acesta, se numără şi schimbarea voastră de atitudine. Aţi fost prezenţi cu adevărat la oră şi ştiu că efortul l-aţi făcut pentru mine. Mulţumesc şi să vă bucuraţi vineri de voi şi de prietenii voştri!

…iar treaba asta e ca iarba de sub rouă,
căci dintre muzica şi bike le aleg pe amandouă!

Aşa numa'

Ştiu, subiectul este delicat. Ştiu, nu există reţete pentru nimic. Ştiu, e greu, din ce în ce mai greu. Ştiu că suntem afectaţi, indirect, cu toţii.

Nu există programe generale şi nici circumstanţe în care poţi să urmezi unul personalizat. Am căutat cu Corneliu ceva: subiecţii s-au autoevaluat ca fiind "în regulă". Nu au timp, deci nu mai căutăm să ne facem noi pentru ei.

Tăcem. Aşteptăm. Citim. De pildă, pe blogul lui Liviu. Nu l-am mai accesat de mult, dar azi l-am găsit la statusul unei colege. Apoi la statusul unei eleve şi...iată-l:

http://liviualexa.ro/2011/01/20/cat-de-prost-trebuie-sa-fii-sa-consumi-etnobotanice/

+ - Handbal

Astăzi a fost prea de tot. Adică au jucat chiar prost şi mi-a fost iar ciudă pe mine că nu sunt un pic mai indiferentă, cel puţin cât să pot urmări un final, fără să închid ochii. Să pierzi în ultima secundă...fix ca-n viaţă!

Adevărul este că sunt subiectivă şi ştiu că orice meci de handbal îl asociez cu Sorin şi cu felul în care a reuşit el să facă mate-info la Liviu şi handbal în acelaşi timp, şi asta inclusiv în clasa a XII-a. Am vorbit cu el în timpul meciului cu Croaţia, era pe undeva prin Băişoara, dar a găsit un Dolce (aiurea şi chestia asta cu exclusivitatea în televiziune!)şi ne-am amintit de vremea când ne uitam împreună la televizor (erau momente rare când aveam activităţi comune)şi fiecare trebuia să ţină cu altă echipă. Indiferent cine câştiga, eu eram de partea învinşilor: plângeam că nu au reuşit şi empatizam cumva cu ei. Eram, oricum, cu totul acolo, pe teren şi în sufletele lor...

Nu ştiu ce m-a apucat azi să-mi aduc aminte de copilărie. Poate pentru că aseară mama era îngrijorată că nu-i răspunde Sorin la telefon, poate pentru că mă bucur mai mult ca în alte zile că familia mea e întreagă şi sănătoasă, poate că, în sfârşit, azi am conştientizat că şifonarea unei maşini e mai puţin gravă decât şifonarea imaginii, poate pentru că ar fi cazul să încetez să mă răzbun. Cine ştie?

Un lucru e clar: Cine nu are un frate să-şi cumpere!

De ziua ta...

…aş fi vrut să ne revedem, că au trecut destul de mulţi ani de când ne înţelegeam din priviri;
…m-aş fi urcat în maşină şi aş fi venit 200 de km într-un timp ce înghiţea timpuri;
…aş fi stat lângă studenţia noastră o noapte întreagă de poker şi fum de ţigară;
…i-aş fi mulţumit mamei tale încă o dată pentru tot ce ne punea în farfurie;
…aş fi pescuit a doua oară în viaţă fix în acelaşi Someş;
…m-aş fi mirat de vremea când unii ştiau să plece şi să se întoarcă din armată;
…ti-aş mulţumi că n-ai mimat prietenii.

DAR nu vin, o să stau acasă şi o să scriu. Azi despre tine, despre timpul trecut, despre prieteni vechi…

Woody Allen se întreba dacă amintirea este ceva ce posedăm sau ceva ce-am pierdut. Eu ştiu doar că tu şi Călin sunteţi „ Clujul meu”, întreg în amintire şi împărţit în prezent între Baia-Mare şi Sighişoara. Va veni ea şi ziua aceea, când copiii noştri vor râde împreună (cine ştie, poate în timp ce noi revedem un
Woody Allen!). Până atunci, distracţie faină sâmbătă şi

LA MULŢI ANI, SERGIU! Oriunde m-aş afla…

Căutarea fericirii

Un text despre căutarea fericirii de B. Pascal (din Scrieri alese), găsit în efortul de a înţelege pluralismul etic.
Un text la împlinirea a 15 ani de când am spus DA.
Un text pe care ar fi trebuit să-l citesc în liceu.
Un text-pauză de la o lucrare ce refuză să devină rotundă…

Toţi doresc să fie fericiţi; toţi, fără excepţie. Oricât de diferite ar fi mijloacele pe care le întrebuinţează, ei năzuiesc toţi către această ţintă. Ceea ce-l face pe unul să meargă la război, iar pe altul să nu meargă, este aceeaşi dorinţă în care se află amândoi, însoţită de valori deosebite. Voinţa nu face niciodată nici cel mai mic gest decât cu acest scop (al fericirii). Acesta-i de când lumea motivul tuturor acţiunilor omeneşti, chiar al celor ce se omoară sau se spânzură.
Şi, cu toate acestea, de un mare număr de ani, nicicând fără credinţă nimeni n-a ajuns la acest punct la care toţi tind încontinuu. Toţi se plâng: principi şi supuşi; nobili şi oameni de rând; bătrâni şi tineri; tari şi slabi; savanţi şi ignoranţi; sănătoşi şi bolnavi; din toate ţările, din toate timpurile, de toate vârstele şi condiţiile.
Unii au căutat fericirea în autoritate, alţii în cercetări şi ştiinţe, alţii în voluptăţi. Aceste trei plăceri pământeşti au format trei secte, iar cei pe care-i numim filosofi n-au făcut altceva decât să urmeze, în mod efectiv, una din ele. Cei ce s-au apropiat cel mai mult de ele au găsit cu cale că este necesar ca binele universal, pe care toţi oamenii îl doresc, să nu stea în niciunul din lucrurile particulare ce nu pot fi posedate decât de un singur om şi care, având mai multe părţi, mai mult întristează pe posesorul lor, din cauza lipsei părţii pe care acesta nu o are, decât îl mulţumesc prin satisfacţia ce-i procură partea care-i aparţine. Ei au înţeles că adevăratul bine trebuie să fie aşa fel încât toţi să-l poată poseda în acelaşi timp, fără micşorare şi fără invidie şi nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinţei sale. Ei au înţeles acest fel de bine, dar nu l-au putut găsi; şi în locul unui bine solid şi efectiv, n-au îmbrăţişat decât imaginea găunoasă a unei virtuţi fantastice.
Instinctul ne spune că trebuie să căutăm fericirea noastră în noi. Pasiunile ne împing înspre afară, chiar când lucrurile exterioare prin ele însele nu le stârnesc Lucrurile dinafara noastră ne ispitesc de multe ori şi ne cheamă când nici ne gândim la ele. Aşa că filosofii vor spune: “Reintraţi în voi înşivă; acolo veţi găsi bogăţia”. Nimeni nu-i va crede. Cei care-i cred sunt cei mai goi şi mai nătărăi. Căci ce este mai ridicol şi mai van decât ceea ce spun stoicii? Există ceva mai fals decât raţionamentele lor?
În ce priveşte dovezile, suntem neputincioşi… Căutăm adevărul, dar nu găsim decât incertitudine. Căutăm fericirea, dar nu găsim decât nefericire şi mizerie. Suntem incapabili de a nu dori adevărul şi fericirea; însă nu suntem capabili nici de certitudine, nici de fericire.

De ex.

Am promis astăzi un exemplu de portret literar şi am răscolit amintiri livreşti, încercând să găsesc ceva în legătură cu perspectiva propusă de Ilinca. Şi, de la ipostaza lui Napoleon în CNLR, am ajuns la un alt comandant, din romanul lui Gabriel García Márquez, Un veac de singurătate. Ştiu că textul din 1994, Despre dragoste şi alţi demoni, este mai cunoscut unora, dar opera din care am citat este o alegorie a condiţiei umane, o oglindă a consecinţelor trecerii omenirii de la cunoaşterea magică la cea ştiinţifică, iar timpul e cu adevărat un suprapersonaj. O lume (interioară şi exterioară) americo-latină…


Colonelul Aureliano Buendia a organizat 32 de răscoale armate şi a fost de tot atâtea ori învins. De la 17 femei diferite a avut 17 băieţi care au fost exterminaţi, unul după altul, într-o singura noapte, atunci când cel mai mare nu împlinise încă 35 de ani. Scăpă din 14 atentate, din 63 de ambuscade şi din faţa unui pluton de execuţie. Supravieţui unei doze de stricnină turnată în cafea şi care ar fi fost prea de ajuns să ucidă un cal. Refuză Ordinul Meritului pe care i-l decernase preşedintele Republicii. Fusese promovat la rangul de comandant general al forţelor revoluţionare, autoritatea lor extinzându-se în toată ţara, de la o frontieră la cealaltă, dar niciodată n-a îngăduit să fie fotografiat. Respinse oferta unei pensii viagere care i se propuse după război şi trăi până la bătrâneţe din vânzarea peştişorilor de aur pe care îi producea în atelierul său din Macondo. Cu toate că lupta mereu în fruntea trupelor sale, singura rană pe care a primit-o vreodată şi-a făcut-o el însuşi după capitularea de la Nierlandia, care puse capăt unui război civil de 20 de ani. Îşi trase un glonţ de pistol în piept, iar proiectilul îi ieşi prin umăr fără să fi atins vreun centru vital. Tot ceea ce a rămas din această succesiune de evenimente a fost o stradă cu numele lui în Macondo.

D.G.

Pentru toţi cei care au ales să rămână vineri (jumătate+1+1), tot respectul meu!

Pentru Cristi, câteva replici din carte, ca recompensă că, după 8 ani, a fost cu adevărat prezent la o oră fără catalog… şi cu Leopoldina Bălănuţă!:) Şi pentru că face teme opţionale şi neoficiale ( de tip hidden curriculum!)


A defini înseamnă a limita.

Îmi plac bărbaţii cu viitor şi femeile cu trecut.

Bărbaţii se însoară pentru că sunt obosiţi, femeile pentru că sunt curioase şi ambii sunt dezamăgiţi.

Proştii şi urâţii se bucură de toate pe lumea asta. Stau relaxaţi şi cască gura la spectacol. Dacă nu cunosc sensul victoriei, sunt scutiţi cel puţin de cunoaşterea înfrângerii. Trăiesc aşa cum ar trebui cu toţii să trăim – neperturbaţi, indiferenţi şi fără nelinişti. Nu-i ruinează pe alţii, dar nici ei nu sunt ruinaţi de alţii.

Întotdeauna poţi fi atent cu cei de care nu îţi pasă.

Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui.

În afacerile sale cu oamenii, destinul nu lichidează niciodată conturile.

Valoarea unei idei nu are nimic de-a face cu sinceritatea celui care o exprimă.

Îmi plac oamenii mai mult decât principiile şi nimic pe lume nu-mi place mai mult decât oamenii fără principii.

Oamenii sunt foarte fericiţi să dăruiască lucrurile de care ei înşişi au cea mai mare trebuinţă. Asta e ceea ce eu numesc prăpastia generozităţii.

Când o femeie se mărită din nou, o face pentru ca şi-a detestat primul bărbat. Când un bărbat se recăsătoreşte, o face pentru că şi-a adorat prima soţie. Femeile îşi încearcă norocul; bărbaţii şi-l riscă.

Singura cale pentru a scăpa de tentaţie este să-i cedăm.

Nesinceritatea e doar o metodă prin care ne putem dubla personalitatea.

Frumuseţea este o formă a geniului, dar este superioară geniului pentru că nu cere să fie explicată.

Voi, femeile, iubiţi cu urechile, noi, bărbaţii, iubim cu ochii, dacă iubim vreodată.

Nimeni nu e în stare să suporte pe cineva înzestrat cu aceleaşi defecte ca şi el însuşi.

Ţie îţi place toată lumea; ceea ce e totuna cu a spune că toţi oamenii te lasă indiferent.

Lucrurile de care eşti foarte sigur nu sunt niciodată adevărate.

Gândirea şi limbajul sunt pentru artist instrumentele artei sale. Viciul şi virtutea sunt pentru artist materialele artei.

Pot să rezist forţei brute, dar raţionamentul brut este de nesuportat; te loveşte mai jos de intelect.

Fidelii cunosc latura trivială a iubirii; numai infidelii cunosc tragediile iubirii.


În zilele noastre o inimă distrusă se lasă tipărită în mai multe ediţii.

Ce rămâne

Acolo pe pietre sau pe oasele acelea, căci nu distingeam prea bine ce erau, am văzut doi şerpi încolăciţi. Poate făceau dragoste sau poate se luptau. Să va spun drept, nu ştiu cum fac şerpii dragoste. Deodată, am văzut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insulă şi chiar peste şerpii încolăciţi. Era un vultur care a înhăţat unul din şerpi şi s-a ridicat cu el în văzduh. Dacă nu am visat si asta!
Aşadar, vulturul le-a întrerupt şerpilor dragostea sau lupta. Eu i-am văzut înlănţuiţi ,nu mă pricep să spun ce anume a fost. Dar, poate că între dragoste şi luptă nu e nici o deosebire. Dragostea e lupta între doua suflete şi între două trupuri în care nu e nici un învingător, alteori nu e nici un învins. Şi, oricum, pentru unul din şerpi nu mai avea importanţă diferenţa dintre dragoste şi luptă. Pentru el, totul se sfârşise. Nu va mai face nici dragoste, nici nu se va mai lupta cu nimeni. Moartea pune punct şi iubirilor şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit şi cu cât a luptat. Mai are timp, poate, să regrete că n-a iubit şi că n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau sa se lupte. Celalalt şarpe rămăsese să facă dragoste sau sa se lupte cu alţi şerpi. El rămânea, cum s-ar zice, pe peronul lui. Mai putea sa ia totul de la început. Alte iubiri sau alte lupte.

Octavian Paler

Artefact

Închei azi discuţia despre D., privit atât ca imagine (personaj), cât şi ca model (persoană). Artefact sau nu, a reuşit să ridice nişte probleme, cel puţin celor preocupaţi de raportul realitate-ficţiune, de multe ori subunitar, dar cel puţin câteodată supraunitar (da, viaţa bate filmul, viaţa bate…blogul!)

Orice jurnal, fie el şi virtual, transformă persoana în personaj. Nu ai cum să scrii despre tine, ca persoana, pentru că, de fiecare dată, te recreezi, în funcţie de intenţie, de stare, de circumstanţe. Spunea Noica, despre femei, că ele nu pot fi narcisiste, pentru că, de fiecare dată când se oglindesc, se văd cu ochii altcuiva. Suntem, aşadar, aici, fiinţe de pixeli, parafrazându-l pe Roland Barthes şi lăsând hârtia în starea ei de celuloză ;) Dar suntem „sfârtecaţi” de noi înşine, de ceilalţi, de nopţi nedormite, de socotit şi numărat, de planuri şi, vai, de aşteptări mici, mari, depăşite, atinse, amânate, supradimensionate, mimate, vânate, axate ş.a.

„ Ce-mi lipseşte?” mă întreba cineva, pe vremea când mai aştepta răspunsuri. Poate era mai câştigat să se uite în trecut sau în sertar, ca să citească asta:

http://uzinaduzina.net/temp/bucatici/bucaticalipsa.htm

sau asta:


http://uzinaduzina.net/temp/bucatici/mareleo.htm

D.

Deşi, iniţial, vroiam să mai amân puţin să scriu despre D., o să punctez nişte lucruri, pentru cei foarte curioşi şi nerăbdători. Da, şi cele…

Nu cred că e edificator numele unei persoane, ci motivul pentru care ea reuşeşte să atragă atenţia. Aşa că, dacă ar fi să dau un răspuns la întrebarea: „ Şi ce are D. acesta aşa de special?”, el ar presupune îndemnul la…a citi, deci la efort. Cine e dispus să încerce să găsească legătura dintre: Dorian Gray (cu portret cu tot!), Dan Deleanu (desigur, după despărţirea de Medeleni) şi, să zicem Pietro Gralla /Cellino din Act veneţian? D. este un punct de întâlnire. De aia îmi place, nu că-i „Artă pură”, vorba lui Roppo :P

Dacă e clar acum de unde e D. şi chiar G., rămâne discuţia deschisă, în aşteptarea unei schiţe de portret al lui D., aşa cum reiese din postările mele, pe care mi-a promis-o cineva care merita un premiu anul trecut, dar… (până şi eu sunt curioasă cum arată D-ul oglindit! :)

Până aseară am crezut că D. e sigur pe el. De fapt, era sigur pe mine…

http://www.youtube.com/watch?v=WNmbq2DQRuQ&feature=channel

P.S. Completez postarea cu ce am primit acum de la gonzales, care a analizat imginea lui D. în textele scrise de mine. Îi mulţumesc, pentru că şi-a întrerupt "vacanţa" şi preocupările ştiinţifice!


D.- PORTRET

• Fictiv, dar real câteodată
• Se mulţumeşte cu puţin
• O combinaţie
• Partener, tot timpul acolo, gata sa fie scos dintr-o amintire si „folosit”
• Reverberaţii adunate
• Îi pasă
• Bun la multe
• Uşor de modelat după starea de spirit
• Generalizare a mai multor bărbaţi
• Parcă e format din părticele luate de ici şi de colo şi puse la un loc
• Aventură
• Imbold
• Magic
• Confident, mai mult sau mai puţin secret
• Acum parte din tine

Ioana

Da, ştiu, azi e mare sărbătoare, dar eu tot la cea de mâine mă gândesc pentru că am tot amânat să scriu despre Ioana şi, de câteva zile,ordonez amintiri.

A fost odată, cred că nu ca niciodată, o clasă de germană. Maaaare. 30 şi. Nici nu mai ştiu. Ştiu doar că am petrecut împreună nişte ani, 7, în care le-am fost profă de română în generală şi 2 dirigintă, (nu 4, că n-am făcut frumos în faţa Augustei! :D ) în liceu...

Ioana este in Germania, termină masteratul, şi încă mai trimite felicitări virtuale de ziua mea, de sărbători şi, culmea,după mulţi ani, o lecţie a mea despre scris a ajuns, datorită ei, pe youtube.

Ioana m-a învăţat:

- să mă dau pe role
- să fac excursii K-lumea
- să-mi placă muzica ei
- să n-am nimic cu pantalonii largi cu fundul la genunchi (ei, vremuri fără uniformă!)
- să înţeleg ce-i în mintea unor colegi de-ai ei (mai ales băieţi, mai ales din ultima bancă, mai ales când ei vorbeau ca să-şi câştige atenţia)
- lucruri noi despre prietenie...


Asociez mereu H-ul de atunci cu figura Ioanei, Yo sau "şefa", cum îi spuneam. Ei rămân clasa care a redactat o scrisoare conducerii şcolii pentru a transforma o profă de română într-o dirigă. Ioana este, pentru mine, un exemplu de voinţă, de tărie de caracter, de forţă de persuasiune... Până la urmă, de elev care nu uită de unde a plecat şi cine l-a însoţit de-a lungul drumului, una, două..., 7+ 1 călătorii. A plătit bilet, a mai mers şi cu naşul, dar a ajuns întotdeauna unde a dorit.

De pe un peron de 100 de ani scriu " pe un plic mare":


Mulţumesc, Ioana! La mulţi ani!

Altă matematică

Mâine începe şcoala. Noi am fost şi astăzi şi între Crăciun şi Revelion şi ne-am distrat cu româna...M-am tot gândit la ce remarcase Daniela referitor la apologia cărţii care deschide manualele de-a 5, 6, 7, 8 şi, vai, nu mai încetează până la ieşirea din sistem! Am privit din această perspectivă modelele de subiecte pentru olimpiadă şi, întradevăr sunt multe "de anii 70". De ce naiba nu se fac nişte sondaje care să evidenţieze VIZIUNEA DESPRE LUME la 15 ani? De fapt, cine să le facă? Cei ce răspund de olimpiadă pun semnul egalităţii între subiectul pt a 9-a la faza locală dat de Suceava şi cel de la judeţeană ales de "minister". Să fie greşeală de tipar? Să fie Creangă sau Blaga de vină? Ooofffff, Clejani-ul unde o fi?


Pentru fetele mele harnice, care au înţeles cum Galateea îl poate face pe Pigmalyon, cum creaţia poate (re)naşte creatorul, un alt text al lui Nichita:

Altă matematică


Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţita cu un iepure
face o roşcovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...

Numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

NU

...mă pot lupta cu relele intenţii, cu dragostea, cu drogurile, cu adolescenţa, cu trecutul, cu zvonurile, cu începuturi nesfârşite, cu refulări.


Ştiu ce sunt, cum sunt, de ce sunt.


Priorităţile sunt în mine, nu numai lângă mine.

Iubesc o singură fiinţă, dincolo de margini.

În rest, sunt îngăduitoare şi rece.

G. ştie, D. nu ştie.