luni, 25 iulie 2011

SMS

Recunosc: îl aştept. Pe cel de Noapte bună! (că altfel adorm greu ca noaptea trecută, când am păzit telefonul până la două şi ceva), pe cel cu Bună dimineaţa! (ca să ştiu când crezi tu că începe ziua mea şi nu numai), pe cel de peste zi, când vrei să ştii ce mai fac. Îl aştept, pentru că aşa m-ai obişnuit (îţi aminteşti că, la început, nu făceam faţă!)

Sunt SMS-uri la care nu ştiu ce să răspund (de ex., la ultimul, când ar trebui să spun că maimuţa este un animal urât mirositor, drept urmare Ania a preferat ţestoasele). Sunt unele care îmi amintesc de ce te plac aşa de mult după atâta timp... (câteodată mă mai mir, dar nu de tine, ci de mine). Cele mai multe mă fac să mă gândesc la singurătate. Şi la jurnalul lui Noica. Şi la o noapte caldă. Şi la felul în care ai aranjat îngheţata pentru Ania. Şi la drumuri. Şi la muzică. Şi la întoarcerea ta.

Am început să scriu despre iubiri. M-am oprit, pentru că mi-am dat seama că n-am luptat pentru niciuna, niciodată: le-am lăsat de izbelişte, în zodia resemnării. M-am oprit speriată, pentru că nu-mi plăcea să văd în oglindă o fugară. Şi nu, n-are rost să schimb oglinda...

Cum să fac să încapă totul într-un SMS?

Prea aproape

    În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...