3 ani

Poate că cel mai frumos cadou pe care l-a primit Ania de ziua ei a fost venirea pe lume a verişoarei ei, Maria-Sofia. Şi, alături de pictură, avem acum un nou domeniu de interes: filmuleţe cu bebeluşi. Desigur, dupa a şaptea vizionare consecutivă a unui material, eu nu pot să am în minte decât reclama aceea cu tatăl, fiul şi fluturele...într-adevăr, la un moment dat, te apuci de numărat de câte ori ţi se pune aceeaşi întrebare :) Oricum, e clar că, dacă nu dai răspunsul uneori, ţi-l oferă copilul şi asta arată că, de fapt, îl ştie...

Au trecut 3 ani. Repede. Şi ce bine e că putem adormi, vorba lui Dan, „în căldură de copil”!

Arta...

Carte nouă

În sfârşit, apare cartea la care am lucrat în ultimii 2 ani. Pentru cei ce nu ştiu este a patra, după Mezalianţe.Literatura postmodernă în ciclul liceal, Cucta şi Complexul Penelopa. De data aceasta, am apelat la o colaborare cu Mihaela Bilegan, aşa încât avem vreo 300 de pagini pe care Editura Nova Didactica şi Iuliana Moldovan ni le-au aranjat cum au ştiut mai bine. Transcriu Prefaţa aşa, ca să se înţeleagă mai bine despre ce e vorba şi mai ales ca să nu omit pe cineva la capitolul mulţumiri, că ar fi păcat.

Programul de masterat Management Educaţional şi Comunicare Instituţională, oferit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David Oglivy din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, reprezintă o reală oportunitate, atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru cei care lucrează în domenii ce se intersecteză cu cel educaţional.

Valoarea corpului profesoral (Constantin Schifirneţ, Şerban Iosifescu, Cezar Bârzea, Matei Cerchez, Mihai Korka, Doina-Olga Ştefănescu etc.) şi a cursurilor propuse masteranzilor (Introducere în managementul organizaţiilor şcolare;Sociologia profesiilor; Management curricular;Politici educaţionale;Managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă; Gestionarea resurselor umane în şcoli; Managementul calităţii; Relaţii publice în şcoli; Sisteme comparate de învăţământ; Finanţarea învăţământului;Etică profesională, Managementul schimbării în educaţie; Practică managerială) a impus o implicare maximă din partea masteranzilor, consecvenţa şi rigurozitatea fiind urmărite în realizarea evaluării pe tot parcursul programului.

Pentru autoarele prezentei lucrări, participarea la acest program de masterat a însemnat o adevărată provocare susţinută de o puternică motivaţie, un efort constructiv pentru a contextualiza transformările şi oportunităţiile din şcoala românească, aflată în proces de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Publicarea aplicaţiilor realizate pe parcursul celor 4 semestre (2009-2011) vine într-un moment de sărbătoare pentru şcoala de apartenenţă a profesoarelor care le-au realizat, Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa împlinind 100 de ani de învăţământ în impunătoarea clădire în care funcţionează. Un an important pentru toţi rebreniştii, un an în care fiecare cadru didactic şi fiecare elev al acestei instituţii a înţeles şansa pe care o are muncind sau studiind în acest adevărat aşezământ de cultură.

Un sprijin deosebit, atât în ceea ce priveşte susţinerea financiară, cât şi cea morală, îl datorăm familiilor noastre, care ne-au fost permanent alături.

Sincere mulţumiri pentru ajutorul oferit în realizarea lucrărilor adresăm echipei manageriale a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa, conduse de prof. Constantin Rus, Serviciului Contabilitate, Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Elenei Cristurean şi lui Romulus Brâncoveanu (Universitatea Bucureşti), Alinei Pamfil, Lianei Pop şi lui Horaţiu Catalano (UBB Cluj-Napoca), Doinei Fleanţă ( Asociaţia Mentorilor din România), lui Gabriel Ivan (Consiliul Britanic Bucureşti), Ioanei Hârţescu (Softwin / Intuitext Bucureşti), lui Attila Antal, Iulianei Moldovan, Adrianei Sabo, Monicăi Halaszi, lui Corneliu Linul, Monicăi Buboly, lui Ioan Timiş şi, nu în ultimul rând, lui Cristian Hedeş şi tuturor elevilor şcolii noastre care s-au implicat efectiv în activitatea de cercetare.

Mă-nserez

[...]Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Ana Blandiana

Dacă îmi place...

Azi am devenit, oficial, bolnavă. Oricât am ignorat semnele ce mai-mai mă trăgeau de mânecă de vreo 2 zile încoace, tot a sosit momentul să recunosc: da, nu mi-i bine! Mă doare gâtul şi capul, iar vocea îmi place al naibii cum sună, deşi ar trebui să nu se audă un timp, un anotimp...

Starea e interesantă şi minuţios descrisă în Exuviile Simonei Popescu. Un soi de fericire inexplicabilă mă cuprinde o dată cu boala, o stare dramatică a cărei tensiune mă face să funcţionez, paradoxal, mai bine decât săptămâna trecută, când eram "normală". N-o să mă plâng, ci mă gândesc ce trist e să fii bolnav des: obişnuinţa îţi fură privilegiul ăsta pe care simt că îl am acum, când "durerile"îmi ascut nişte simţuri (câte mai am şi eu, că se mai pierd pe parcurs!)

Azi am fost întrebată când am timp să mă distrez. Şi de ce acord atâta atenţie unor lucruri care sunt neglijate de mulţi. Şi dacă îmi place. Şi mi-a plăcut. Aproape am fost mulţumită azi, la ora 13...

În fiecare zi caut să mă bucur. Pentru că îmi încep ziua cu o bucurie şi mi-o închei tot aşa. Cum să-mi permit să fiu inconstantă?

Scriu, descriu

Se întâmplă să rămâi, în câte vreo seară-noapte cu o singură idee, e drept suficient de fixă pentru a lupta cu ea împotriva „paginii albe”, a golului, a neputinţei de a scrie. Mi s-a întâmplat şi mie şi ceea ce fac acum nu e decât o încercare de a debloca nişte mecanisme ce mă încurcă, dar nu mă ţin departe de tine.

Ideea ar fi, interogativ formulând, asta: Despre ce mai vorbeşti cu cineva cu care ai vorbit de toate?

Iar extensiile...: Mai vorbeşti? Adică mai are rost? Adică nu cumva strici? Şi nu ar fi mai bine sa îţi găseşti altă treabă? N-ar fi mai sănătos? Sau: ce prostie să tot analizezi, când ştii sigur (despre tine, despre mine) că nu prea ţine niciun fel de ab-ţinere.

Eu ştiu că te văd din când în când, pentru că „lumea e visul sufletului nostru”. Da, romantici, da simbolişti, da, orice aţi fi! Dar mai ştiu că orice interacţiune cu tine e o întâlnire, de fapt o reîntâlnire cu un mine din trecut, o „întâmplare” care mă face să fiu foarte...fericită. Prima dată am crezut că-i o părere, apoi certitudinea s-a instalat comod pe toţi pereţii şi în special în colţuri şi, uite,aşa, am ajuns să vorbesc despre fericire, tocmai azi, când am primit o veste fantastică: alt bărbat care m-a iubit s-a căsătorit. Şi-mi pare bine (şi îmi pare un pic rău că îmi pare bine!). Recunosc: TU mă bucuri, cuvântul TĂU mă ţine la computer acum, vocea Ta spune povestea cel mai bine, amintirile miros a TINE şi, da, e acolo o fericire care mă face să-ţi scriu acum, când „nu contează vremea”.

Îmi răspunde Mihai la întrebarea: Tu pe cine ai iubit? aşa: - Pe toate, chiar aşa, poate nu mă crezi, dar, zău, aşa am simţit! E paradoxal: oare, dacă poţi iubi pe oricine (aproape, că are şi autosugestia limitele ei!) nu înseamnă că, de fapt, nu poţi iubi pe nimeni? (ştiu că ai o părere şi în acest sens).

Deocamdată nu sunt liniştită, deşi nu ştiu ce să mai aştept. Am vorbit despre orice şi mai există oameni pe pământ cu care probabil vom ajunge să vorbim orice. Şi tot ce-i imposibil dispare, numai şi numai pentru că de la tine am învăţat asta.