duminică, 23 decembrie 2012

Unde am aşteptat sfârşitul lumii

Într-o saună. Să fie cald, foarte cald. Parcă aşa auzeam că trebuie să fie. Hmmm, mulţi au vorbit despre asta şi, sigur, cei mai mulţi au vorbit despre cei care vorbeau despre asta. Eu stăteam destul de liniştită, ba, mai mult, aveam şi ceva versuri în cap, faine, normal, şi le şi scriu, deşi, la finalul strofei a treia mi-am zis: Aşa o fi la tine, eu liric al lui Grigore Vieru, dar, cum la mine nu se verifică, musai să ies din saună şi să înlocuiesc Apocalipsa cu un... duş.

De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi, 
Da, fără de ele.
 La  cine voiam să ajung
Am ajuns.

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei, 
Aş putea să trăiesc.
Pe cine voiam să văd
Am văzut.

Şi fără de mâini
 Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele.
Pe cine voiam să cuprind
Am cuprins.

...........................................

An bun. Cred că anii buni se prelungesc, definitiv, în timpul meu interior. Anii buni sunt cei în care întâlnesc oameni de la care învăţ şi de a căror prezenţă nu mă mai satur, oameni a căror eventuală pierdere îmi clatină universul.

Da, am slăbit. Aşa am vrut. A venit odata cu reînceperea antrenamentelor la sală şi cu înotatul. Fără suferinţă. Am mâncat, chiar am mâncat, colegii de la chimie ştiu că veneam cu mâncare la şcoală, mâncare gătită noaptea...Un singur tip de abstinenţă, aşadar, şi-o grămadă de energie consumată pe banda de alergat.


Nu ştiu dacă am răspuns la toate întrebările care mi s-au pus şi nici dacă am dat tot ce mi s-a cerut. Am încercat să nu împânzesc FB cu poze. Mai pun aici, tot la cerere. Din locul unde aşteptam sfârşitul lumii şi-mi imaginam o infinitate de variante pentru începutul celei noi.

Un An Nou cât mai bun să fie pentru toată lumea!















marți, 18 decembrie 2012

Posesiv, adjectiv


Ora mea. Clasa mea. Ziua mea. Ce bine-i când e bine!





La intrare, in aşteptare...

Zsolt (pus?) să mă pupe

Noul spate

Cu toţii

Cu fetele

Cu băieţii

Cu Alexandrele

Cu Meda

Cu binecunoscutul Coş de gunoi


Ora mea. Clasa mea. Ziua mea. Ce bine-i când e bine!


COLIND
https://soundcloud.com/muresan-nicoleta/5-colind-versuri-adrian

duminică, 2 decembrie 2012

De-a Bucureştiul

Aştept iarna şi-mi place decembrie, printre altele, pentru că începe cu de ce...Nu mi-e dor de iarnă, e anotimpul care persistă, infiltrat în zborul meu printre alte anotimpuri.

Bucureştiul a rămas în urmă, iar săptămâna petrecută acolo s-a supus unui ritm necunoscut mie, alert şi totuşi aducător de momente îndelungi de reflecţie. Cum a fost? Straniu.

Întâlnirea cu Dan Puric s-a produs prin Passe-Partout, iar revederea mi-a adus aminte de Toţi cinci, spectacolul care mi-a fermecat cu adevărat o după-amiază morocănoasă şi locală...

Conferinţa a fost plină de personalităţi, miniştri, secretari de stat (prilej bun pentru campanie),  reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Siveco, TeamNet etc., important este însă că am mai învăţat câte ceva şi sper să-mi fac timp să exersez.



Am mai multe filmuleţe cu Cristian Gog. Şi o fotografie. Are umor şi se scuză mereu că e mentalist...Evident, a făcut tot felul de demonstraţii reuşite şi a vrăjit audienţa. Totuşi, privirea şi gândul meu au rămas la :





Desigur, nu întâmplător am prins lansările Charmides la Gaudeamus. A fost mişto să mă duc acolo cu o fostă colegă la o lansare de carte a unui actual coleg :) Şi, desigur, o fi de colecţie poza mea alături de D Great, dar parcă tot asta îmi place mai mult, pentru că e în ea o prietenie adâncă, verificată personal a doua zi, între staţia de metrou din Romană şi Cafeneaua Librăriei Bastilia...




Cum necum mi-am întâlnit la Romexpo şi soţul cu insigna ex, aflat probabil în interes de serviciu, la o lansare cu servicii secrete şi istoria lor, oricum ceva legat de tema asta. El avea două cărţi groase sub braţ, eu Erg-ul în mână şi ochii trimişi să caute De-a viul pentru Ale...I-am dat bineţe (ha-ha!) şi l-am trimis să vadă nişte adevăruri:



Despre vinerea neagră nu mai scriu. M-am ales cu o geantă şi nişte cizme, asortate cu o nevralgie de la curentul din metrou + nişte blesteme ale celor pentru care lumea e prea mică şi cărările limitate...


Aşadar, mi-a fost dor de Bucureşti. Mi se face dor doar de ceea ce nu port în mine.

Prea aproape

    În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...