Cea mai...

...frumosă felicitare! :)

 Îţi trebuie 12 ani de şcoală, un bacalaureat şi încă CEVA (un nu ştiu ce, cum ar zice Nichita) ca să-ţi iasă. Tulburător, apasă valoarea amintirii.


Ce rămâne, când cărările devin drumuri?

De ce

• nu îmi plac începuturile de an: pentru că toată lumea se pupă şi ajung sa fiu ca toată lumea, deşi resimt serios anularea spaţiului personal.
• nu îmi notez unele lucruri: pentru că sunt legate de oameni şi (fir-ar să fie!) ţin minte mai mult decât ar trebui.
• nu mă enervez: pentru că mă supăr.
• nu am crize existenţiale: pentru că există Ania.
• nu mă plâng de lipsa banilor:pur şi simplu. 
• nu fac grevă:pentru că nu (mai) cred într-o astfel de soluţie şi nu mai aştept nimic "de sus".

Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o ţară frumoasă 
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe, 
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători 
În care luna îşi avea cuibar rotit.

Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli 
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari, 
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii ¬-
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".

Dar fiindcă auzeau mereu 
Lătrând la stâna lor câinii, 
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii 
Şi cu turcii.

În timpul care le rămânea liber 
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor 
Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioşate, 
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei 
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.

Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei, 
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari, 
Cât istoria noastră, 
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii, 
Care îi ieşeau mereu fără soţ.

Au mai existat şi nişte tei, 
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea 
Într-un sărut.

Şi nişte păsări ori nişte nouri 
Care tot colindau pe deasupra lor 
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.

Şi pentru că toate acestea 
Trebuiau să poarte un nume, 
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.


Marin Sorescu

Fără ok

• Îmi place să vorbesc cu oameni inteligenţi şi să ajung la comunicare, cu tot ceea ce presupune ea. După mine, asta e bine, nu e ok.
• Trec ore şi nu mă plictisesc. Simt că sunt în câştig. Pentru mine, asta e bine, nu e ok.
• Orice s-ar spune, valoarea unui om nu e în gura altora, ci în propria devenire. Asta e bine, nu e ok.
• Zilele astea m-am bucurat de oameni noi, de lucruri noi. Desigur, asta e bine, nu e ok.

                 În 4 enunţuri am vrut să spun ceva de bine. Nu de ok. Для вас.

Eclipsă

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

Ana Blandiana

Va fi fost

- Mami, dar Revelionul, dacă vine, stă mult?

Evident, replica Aniei ne-a amuzat şi am încercat să-i explic ce inseamnă evenimentul acesta care trebuia să vină, pentru ca şampania pentru copii să poată fi deschisă. Apoi, gândindu-mă la întrebarea ei, mi-am dat seama că e chiar profundă, dacă o luăm în alt sens:pentru mine, Revelionul stă destul de mult...

Şi anul care s-a încheiat a avut nominalizaţi şi câştigători. De data asta, n-o să enumăr categoriile (nu vreau să mă repet şi nici să repet). Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au reuşit să-mi facă zilele mai bune, cum ar zice Manu, tuturor oamenilor pentru care întâlnirea cu mine rămâne în afara sferei lui TREBUIE, deci prietenilor mei. Oriunde s-ar afla, indiferent de vârstă şi de obiceiuri, de statut şi de freză, de credinţă sau necredinţă, ştiu să construiască un puzzle mereu diferit, dar întotdeauna complet.

Şi, dacă verbul a pleca înseamnă şi a rămâne şi, dacă a deveni este o certitudine şi, dacă a iubi înseamnă a ierta şi, dacă a zâmbi e începutul lui a visa e pentru că există prieteni în viaţa mea. Lumea se schimbă, lumile nu.

Lumea trimite mesaje pentru toată lista. Citesc începutul...Răspund, ca şi cum ar fi scrise numai pentru mine. Simulez naivitate:nu râd, nu plâng, ci scriu. Într-o zi, prostul obicei se va pierde şi vor rămâne celelelte 2 variante: ignoranţa sau personalizarea. Şi când te gândeşti că unii n-ar mai avea senzaţia că "au rezolvat" problema...

A mai trecut un an. Frumos. Limpede. Curat. Ca ochii Aniei!

LA MULŢI ANI, DRAGI PRIETENI! LA MULŢI ANI FIECĂRUIA ÎN PARTE, DE 2012 ORI!