Ce (mai) fac...

......când nu-mi găsesc locul:

1. Scriu ce fac când nu-mi găsesc locul.
2. Ascult Tracy Chapman.
3.  Citesc jurnalul lui dirigu'.
4. Adun un sac de haine inutile şi le las lângă un tomberon.
5.  Îmi cumpăr un tricou (Puma, de obicei)
6.  Caut un sac de box şi mă tot întreb de ce nu-l mai găsesc în sala aia de sport (ar trebui să fie la fiecare colţ de stradă, multe s-ar rezolva…)
7.  Bat mingea cu putere şi arunc la coş (am avut şi cu cine, ca mai erau doi pe terenul de la şcoală care nu mă cunoşteau şi au putut să mă aprecieze obiectiv!)
8. Şterg o tablă (da, gen Tabula rasa!)
9. Intru într-o sală de clasă şi privesc catedra dintr-o bancă (cine ştie...poate-o fac să dispară!)
10.  Mă abţin  să accept compensaţii de altă natură.

Samurai Song

Îmi place Robert Pinsky, poate tocmai pentru că nu l-am descoperit din întâmplare. L-am căutat printre poeţii americani (despre care ştiu/ştim prea puţin) şi întâlnirea s-a lăsat cu dragoste la prima vedere :) La traducere m-a ajutat Claudiu, însă tot mai bine sună varianta originală, cum se întâmplă mereu...

Am vreun prieten samurai? Dacă nu, pot să-l fac din tăcere...

When I had no roof I made
Audacity my roof. When I had
No supper my eyes dined.

When I had no eyes I listened.
When I had no ears I thought.
When I had no thought I waited.

When I had no father I made
Care my father. When I had 
No mother I embraced order.

When I had no friend I made
Quiet my friend. When I had no 
Enemy I opposed my body.

When I had no temple I made 
My voice my temple. I have
No priest, my tongue is my choir.

When I have no means fortune
Is my means. When I have 
Nothing, death will be my fortune.

Need is my tactic, detachment 
Is my strategy. When I had 
No lover I courted my sleep.

La Paşti

"Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,

Cu mirare le-a-ntrebat:

- Ce vă este, frăţioare,

- Ce vă doare?

Nu vă ninge, nu vă plouă,

Staţi gătite-n haină nouă,

Parcă, Dumnezeu mă ierte,

N-aţi fi ouă…

- Suntem fierte!

Zise-un ou rotund şi frez

Lânga pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura,

Toate-au început cu gura:

- Pân’la urmă tot nu scap!

- Ne găteşte de paradă.

- Ne ciocneşte cap în cap

Şi ne zvârle coaja-n stradă…

- Ce ruşine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
Aş fi scos un pui albastru…
- Şi eu unul violet…

- Eu, mai bine-ar fi să tac:

Aşa galben sunt, că-mi vine

Să-mi închipui că pe mine

M-a ouat un cozonac!…"

George Topârceanu

Răscoliri

Îmi petrec vacanţa cu răscoliri: sertare, dulapuri, cărţi, amintiri. Mai mult din anii de liceu, dacă tot se apropie Marea reîntâlnire (şi cred că mai întrezăresc un motiv...). Nu prea am ce revedea, poze prea puţine, filme deloc, nici măcar imagini rătăcite prin memorie şi asta mă întristează un pic. În schimb, muzica, asta e singura în măsură să aducă stările de-atunci şi să inducă altele. Salvarea vine de unde nu te aştepţi. Glasul lui Mark Knopfler mi-a umplut casa şi sufletul zilele astea:
 http://www.trilulilu.ro/muzica-acustica/dire-straits-brothers-in-arms-full-album


There's so many different worlds

So many different suns
And we have just one world
But we live in different ones.

P.S. Nu am uitat nici de coregrafia mea pe începutul  piesei One de la Metallica de pe  vremea când mai funcţiona încă trupa Aster.(Poate pentru că Horaţiu şi-a lăsat chitara şi mi-a dat o floare, Doamne, că eram numai într-a noua!) Se pare că aveam ceva cu războiul...Şi când te gândeşti că devoram filme de acest gen de-abia acum 2 ani, de când cu Bands of Brothers şi asta numai din vina producătorilor Tom Hanks şi Steven Spielberg! (şi a lui Adi :P)

Altfel

Când am aflat că şi grădiniţa poate fi altfel în săptămâna recent încheiată, nu îmi puteam imagina că Ania va merge în trei excursii, iar eu numai în una...Aşa că ea a ajuns şi la Turda şi la Târgu-Mureş şi, în plus, şi-a văzut educatoarele zburând, ceea ce în copilăria mea era poveste din "categoria grea". Eu am învăţat un semn nou (cu toate cele 5 degete) după Jocurile foamei, am reţinut vorbe memorabile din discursurile colegilor mei şi, să zicem, nu mi-am irosit în zadar energia...Vineri, pe la 1 şi ceva, încă mai eram Altfel prin şcoală câţiva :)

Ale a plecat la Piteşti cu inima strânsă şi cu regretul că debutul meu în spaţiul Tango se va petrece în lipsa ei. Sper că toate telefoanele date/primite au liniştit-o oarecum în privinţa asta. Şi, da, mă găsiţi aici: http://georgeta.revistatango.ro/ 

Ale a lucrat prea mult...dar a luat 120 de puncte la proba orală şi ar trebui să înţeleagă că ideea de succes e Altfel pentru mine!

Adi s-a întors din Irlanda cu convingerea că nu numai berea e bună acolo, ci şi muzica. Mi-a lipsit, ea şi timpul nostru de SPA. Sperăm să recuperăm cumva Altfel, poate în septembrie!

Cred, foarte mult cred, că am parte de o prietenie Altfel.Dacă aş plasa-o doar în domeniul ideilor, aş greşi. Dacă i-aş spune zorzoane de complimente, aş risipi-o. Dacă aş grăbi-o, aş regreta. Dacă aş planifica-o, n-ar ieşi. Important e că se întâmplă: nu, nu e coincidenţă, tot ceea ce pare aşa e doar rezultatul forţei de a-l gândi pe celălalt, de a-l aduce în cale. Am mai trăit asta, Altfel, într-o vreme în care iubeam doar.

Mulţumesc tuturor pentru urări.Tuturor celor care au ştiut/şi-au amintit azi că mă cheamă şi Altfel!

O fată...

Aceeaşi concluzie:habar nu avem cât de în regulă sunt cei de lângă noi! Dacă strigătul lor e numai şoaptă, dacă şoapta nu o auzim pentru că suntem grăbiţi, dacă graba asta n-ar naşte o altă grabă...DACĂ AI IEŞI DIN LICEU CU UN PROFIL PSIHOLOGIC atent construit, cu ceva recomandări etc. Există predispoziţii, iar specialiştii le văd, numai că mai importante rămân alte lucruri, rapid şi definitiv uitate după bac :-

Dacă Florina nu-şi făcea documentarea pentru articolul de azi, mai mult ca sigur nu aflam. În mod cert, discuţia cu Kitty nu trebuia să fie aşa...tehnică, dar ea e în Bucureşti, Florina în Cluj, iar eu cumva neatinsa de tragedie. Zic cumva pentru că nu am cunoscut-o pe fata asta atât de nefericită încât să aleagă sa părăsească caminul 14 şi viaţa aşa de repede şi atât de dur.Nu pot să judec sinuciderea: în niciun fel.

O fată iubea o fată. Doamne, câte or mai fi?!