marți, 26 noiembrie 2013

Lingvistice

Îmi pierd vocea, nimic nou.
Vorbesc despre poezie cu elevii.O ucidem, printr-o complicitate asumată.
Citesc (iar) din Simona Popescu despre Fabrică. Lucrez şi eu în Fabrică şi mă apăr, mi-e foarte frică de contaminare.
Aflu azi de la un curs cu adulţii că nepoata mătuşii mă place. Sper să-i treacă, să vrea să fie ca ea, pentru că eu n-am fost ca ea, de-am ajuns ca mine.
Pavel e mişto (cred că-i plin de poezie şi de lene).
Psihologul îmi zice că pot să calc pe cadavre. Câteodată, mă convinge de ce eram convinsă.
Nu mai pot preda sintaxă la clasa a VIII-a. Nu sunt setaţi să priceapă legături. Să-i fac măcar să priceapă că între mine şi ei e interdependenţă, ca între subiect şi predicat. Eu, în mine, am hiat, deci nu prea pot fi predicat.
Corectez prea repede. Nimic nu mă corectează.
Ţin cursuri de comunicare. Mă învaţă P. cum e cu Skype, Viber, WhatsApp. Instalez. Aplic. Sunt plină de aplicaţii, funcţionez foarte eficient: cum respir, cum aplic.
Octavia are vernisaj. Aştept să o văd pe Martha. De 4 ani, Martha aşteaptă să fie Martha, dar Octavia a învăţat-o să aibă răbdare, că th-ul necesită ritual.

















Ale câştigă olimpiada de lingvistică. La anul o să-mi amintesc că aş dori să mai scriu despre asta, acum am transformat câteva cuvinte dintr-o română sfâşietoare într-o limbă aglutinantă din Africa de Est (vorbită de bantu), asta numai ca să nu spun că, în rusă, John este omorât feminin, cu a în coadă. Şi, fireşte, în loc de felicitări şi mulţumiri.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Postbal

Ezitam dacă să scriu, aşa că i-am pus pe alţii - la alegere cu un text despre modalităţile de realizare a unei prezentări reuşite (nu, nu despre religia dacilor, ci aşa...în general.)

Clasa a XI-a despre Balul Majoratului. Despre sală, ţinute şi profi. Despre dans şi subsol, despre despărţiri şi despre bucurii de tot soiul. Despre prietenie şi dezamăgire, despre ţigări şi coborârea de pe soclu. Despre viitor.

Mâine, Diana va primi un 10, pe deplin meritat: cuvintele ei despre bal s-au aşezat firesc pe mirosul încă proaspăt al pregătirii, al trăirii şi apoi al asumării. A demonstrat că orice prezentare reuşită ţine de împărtăşire, de dăruire şi în acelaşi timp de rămânere egală cu sine însăşi. A ales ambele variante, asta era şi ideea.

În ceea ce mă priveşte, lucrurile sunt simple. N-o să spun că am fost înainte la psiholog, că n-am avut aşteptări mari sau că mai pot ghici ce fete sunt pe placul vecinului din stânga...Că iar sunt surprinsă de apariţia unor foşti absolvenţi la astfel de evenimente sau că nu am dansat în sfârşit, în sfârşit, aproape ca-n zilele bune. Dar o să spun că mi-a plăcut după bal, la nebunie.

Nopţile sunt vreme de somn, în ultimul timp. N-am mai stat de mult până spre dimineaţă în faţa ecranului, să savurez arzând aburii năucitori ai Întâlnirii, resimţind momentul ca pe un soi de recompensă pentru un ce plasat în zona marilor taine. A fost important că ne-am auzit, după ce nu ne-am mai scris, fapt ce ne-a scos din zona virtualului, a simulărilor.(Mă tot mir cum de nu mi-a trecut prin cap până atunci să mai anulez depărtări apelând la tehnologia asta simultan bună şi rea!) Am vorbit despre noi şi ei, despre profesorii Profesori despre pasiuni şi iar despre ei. A fost bine că nu am inspirat aerul expirat de alţii. Indiferent de ce cred mamele şi iubiţii, am reuşit să punem cap la cap piesele unui puzzle deloc conspirativ. Aşa, fără like-uri consemnate.

De fapt, cum de faci faţă?
Simplu: trăiesc construind amintiri.








BINIDITAT   Dintre multe alte necunoscute, pe asta o stiam de la Tineri prin labirint :D

luni, 4 noiembrie 2013

Pentru mâine

 Câteva cuvinte. Noi am învăţat să înotăm la fosta Baie populară.(Parcă aşa-i zicea!). Era frig, urât, un bazin mic, cu o gresie-faianţă mică, ciobită...Nu ne-a păsat, am învăţat şi cred că toată lumea s-a descurcat apoi măcar cu pluta, chiar dacă domnul profesor Briciu ţinea să absolvim cu 4 stiluri în dotare...

Stam la o cafea cu Mihai şi ne aminteam cum am fost, măcar din punctul ăsta de vedere, la fel. În rest, eu profă, el elev, el actor, eu regizor, eu redactor, el jurnalist ş.a.(Oho, şi ce debut în clasa a IX-a cu Se gată lumea, vin aricii, un text postmodern despre cum naşte o mamă un frate!) El a rămas artist, deşi e manager, cântă şi chiar cântă bine, eu am rămas profesoară, deşi am auzit şi voci mai mult sau mai puţin viclene ce mă chemau spre ceva spre altceva.

Orice ar face, tineretul TREBUIE să facă şi sport. E vorba de educaţie şi de respect faţă de sine. Voi susţine astfel de proiecte, indiferent de numele furnizorului, de cât de mic e oraşul şi de mari orgoliile.

Alt bazin, într-o adevărată casă a sportului, în câteva cuvinte.

Prea aproape

    În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...