Oraşe de suflet

Nu sunt multe, nici nu trebuie să fie...

Sighişoara ar fi primul şi cel mai vizitat. Acolo, adică aici, pot oricând să uit unde mi-e casa, pentru că, la poalele cetăţii, am stat nopţi bune de veghe, bucurându-mă de minunile unei tainice prietenii. Fiecare festival reuşea să spele ani, să albească zidurile pline de mirosul secolelor. Autogara, pizzeria veche, pavajul străzilor, prea puţin turnul, dar de fiecare dată treptele cetăţii, băncile, copacii, luminile oraşului privit de sus, părul blond şi creţ şi lung, ţigara din mâna tremurândă, despărţirea, revederea, toate la 5 ore de mers cu autobuzul:5 ore dus, 5 ore întors...

La Baia-Mare, Sergiu şi Adriana mi-au însemnat repere. Deşi la Căşei se prind peşti mari (că vrei, că nu vrei) şi se mănâncă cea mai bună ciorbă de perişoare după revelioane înfrigurate,în Baia-Mare îl găsesc pe Sergiu în elementul lui. Evident, ancorată tot de Cluj, prietenia cu el mi-a demonstrat că fotbalul nu este o piedică între bărbaţi şi femei, că sinceritatea nu este doar un cuvânt care sună bine, că la Festivalul Castanelor e mai bună berea, că...din cei mulţi pitici, doar el e acum pe lista de messenger a Albei ca Zăpada.

Prin Baia-Mare am hoinărit şi rătăcit cu Adriana. Câteodata, Mara dispărea neverosimil, parcă înghiţit de ape, şi ne era greu să ajungem în casa cu cărţi multe, cu tablori care făceau cu ochiul ochilor unor adolescente aflate în vacanţa de Paşte...Spre Şişeşti şi Şurdeşti nu e bine să pleci, dacă ai mâncat prea mult, mai bine rămâi în oraş cu hortensiile.

Praga. Tot Adriana. Oraşul e febleţea noastră cea de toate zilele şi despre el ar fi de scris în toate zilele. Totuşi,un mic brainstorming: Muzeul Kafka, malul Vltavei cu raţe, podul Carol şi statuia la care nu am ştiut ce dorinţă să avem, reconstituirea drumului în căutarea Păpuşii de porţelan, ceasurile, prânzul la restaurantul grecesc mai scump ca o rochie Zara, asiatici peste tot, un blond frumos urlând ca lupii, marinarul grijuliu, piscina hotelului, mic-dejunul copios, metroul fascinant, febra musculară de la umblatul pe jos (10-15 km/zi, în funcţie de avânt), gara, ruşii, pâinea cu chimion, ufffffffff!

Când o să ajungi în Praga, o să-ţi pară rău că n-ai intrat atunci, deodată cu mine, în Europa. Trebuia doar să răspunzi la telefon, aşa cum încerc să fac eu de fiecare dată când tu ajungi în Sighişoara, în Baia-Mare, în camera vecină, în timpul nostru regăsit.

Reb-Club

Felicitari Vlad, Bonku, Reb-Club!:)

Detalii la:


http://www.adevarul.ro/locale/bistrita/Vlad_Rus-un_Macbeth_premiat_la_festival_0_264573601.html
http://www.adevarul.ro/locale/bistrita/Il_joaca_cel_mai_bine_pe_Shakespeare_0_260374041.html
http://www.bistriteanul.ro/articol.php?id=1274417574896

11

Aşa a fost să fie. Să taci, sa te-ntorci în oraş, să stai la masă pe-o terasă.
Aşa a fost să fie. Tu priveşti, eu trec pe lângă tine, mai departe, mai repede,dar mult mai încet decât viteza cu care sângele meu te recunoaşte şi te reneagă.
Aşa a fost să fie, într-o sâmbătă în care parcul ne-a adus liberatea sub acelaşi nor, aflat sub acoperire: de senin, de trecut, de pereche.


Aşa a fost să fie, chiar când eram convinşi că mereu va fi aşa:


11

De multe rele-mi venea să te feresc,
să-ţi semnalez pericolul de la prea mare distanţă,
să-l prind eu şi să-l storc de sevă prin mântuire.
N-am reuşit şi-acum mă bucur că ştii totul despre purgatorii,
pot dormi liniştită că în faţa ta pot rămâne fără apărare,
fără mască, fără pantofi cu toc, fără mine.

11 e doar un număr de purtat pe tricou.

(Pluralia tantum, Complexul Penelopa)

Ecouri

Cartea dumneavoastra "Cucta" a ajuns astazi absolut intamplator in mainile mele si vreau sa va marturisesc ca a fost cel mai valoros cadou pe care l-am primit astazi, la varsta majoratului...: sansa de a intra atat de adanc in gandurile si simtirile unei femei care mi-a plakut intotdeauna ca profesoara dar care astazi imi place enorm ca femeie, ca om integru, capabil de foarte multe.e foarte reusita cartea...si foarte veridica...si devine cartea din care scot cele mai multe citate dupa "clar de femeie" a lui Romain Gary. In mod paradoxal ambele carti au legatura cu 2 profesoare de romana pe care le admir,dar care sunt atat de diferite ca femei...si asa ma face sa cred ca intr-o mai mare sau mai mica masura, sunt oamenii care m-au format, oamenii pe care ii admir. Si chiar daca dumneavoastra nu ati apucat sa va terminati misiunea de a ma forma in doar un semestru in care mi-ati fost profesoara in clasa a 6 a, prin cartea aceasta puteti spune ca ati incheiat procesul... Si daca ma intreaba cineva maine daca ma simt mai matura trecand astazi peste pragul de 18 ani, am sa raspund ca da...si nu pentru ca modificarea aceasta ar veni asa brusc intr-o zi odata cu modificarea varstei pe hi5 ci pentru ca am citit aceasta carte. Multumesc!...o s-o recomand si recomand...

Cuvintele Andreei m-au făcut să mă apuc de Complexul Penelopa. După ce a citit-o, am înţeles că s-a hotărât să scrie versuri. Îi doresc şi va avea mult succes, sunt sigură, mai ales că acum este în mediul universitar :)

Eu nu am scris poezie, ci nişte jocuri de cuvinte, plecând de la ideea că Ulise
este de fapt deţinătorul Complexului Penelopa, mai ales după ce a studiat la o universitate numită Calipso :P

Eva

Ieri a fost ziua Evei. S-a cerut la mine în braţe, am luat-o şi educatoarea a crezut că e fetiţa mea :) Ar fi putut fi...dar e foarte bine aşa! La mulţi ani şi celor 2 anişori să li se adauge mulţi înainte!

Când am intrat prima dată în gradiniţă, mi-au dat lacrimile. Am mai avut acelaşi sentiment când mi-a trimis Daciana din Franţa sarafanul, bluziţa şi şosetuţele cu pisici, pe vremea când Ania era încă în lumea intrauterină...Cred că ambele momente reprezintă conştientizarea unor certitudini: Da, o să se nască! şi Da, Ania va merge din toamnă la gradiniţă!

Mă bucur că o să fie amândouă în aceeaşi grupă, că n-am resentimente, nostalgii, regrete. Copiii îşi aleg părinţii, nu invers. Fetiţa mea şi fetiţa lui vor mânca la aceeaşi masă, chiar dacă noi n-am reusit asta.

Racul şi mama lui

Am citit, absolut din întâmplare, nişte lucruri legate de caracteristicile zodiilor şi, pentru că eu am iesit din Săgetător şi stau în aştepare în cea de-a 13-a zodie, m-am uitat la Rac, aşa, ca să văd dacă este Claudiu unul adevărat. Am găsit că:


Racii se scuză aşa: Am simtit ca trebuie sa fac acest lucru. Asa am simtit. E o traditie pe care a trebuit sa o urmez. Am fost obligat sa fac asta. Totul a inceput in copilarie.De fapt, mama m-a sfatuit sa fac asta.

La întrebarea: "De câţi raci este nevoie ca să schimbi un bec?", răspunsul e:Mama lor il va schimba pentru ei. Iar daca ea nu este prin preajma, atunci vor aprinde o lumanare. Dumnezeu este intotdeauna alaturi de ei.

Dacă nativii din fiecare zodie ar fi să zică o rugăciune, a racilor ar suna aşa:
-Doamne, pentru mine esti ca un tata. Vreau sa ma pot baza pe tine, sa imi dai siguranta, mai ales acum in momente grele cand mama este atat de departe de mine.


Concluzia e, cred, foarte clară!

Mi-am amintit o întâmplare din anii de liceu, când Claudiu o supărase foarte tare pe mama lui, ea se enervase, iar eu, fiind prin preajmă, i-am zis să facă ceva să o calmeze. Mi-a dat dreptate. A luat chitara, s-a dus în bucătărie lângă ea şi a început să cânte: Mulţumesc, iubită mamă/steaua mea din zori de zi,/Fără tine-mi este teamă... Evident că mama a început să plângă, s-au îmbrăţişat şi eu am văzut o legătură atât de puternică între ei, încât m-am minunat.
Să fie din cauza zodiei?

Claudiu îi mai cântă şi acum: ei, mie, nouă...:)

Pe nume, pe bune

Azi am auzit o mamă care-şi certa copilul. Urla şi-l transforma, verbal evident, în tot soiul de necuvântatoare mult mai paşnice şi înţelepte decât ea. Puncta parcă ipostaze diabolice în care îşi vede odrasla şi accentua plină de sine defecte închipuite ale copilului.

I-am pus fetiţei mele un singur prenume, scurt, ca să nu-l frângă alţii şi o strig pe nume, deşi îmi vine să-i zic: franzeluţă, babu, greieraş etc. N-o să uit niciodată sfatul dat de părintele Arsenie Boca, în urma dialogului cu o femeie care plângea:

“ - De ce plângi?
- Am un băiat de 18 ani şi nu mă ascultă deloc, ba îmi vorbeşte şi urât.
- L-ai botezat?
- Da, Părinte!
- I-ai pus nume?
- Da, Părinte!
- Şi i-ai zis pe nume?
Ea a tăcut. Părintele s-a adresat credincioşilor şi a zis:
- Uite, aşa păţesc cei care nu le zic copiilor pe nume, ci le zic toate negativele: împieliţatule, răule, drăcuşorule, măgarule şi altele – în loc să le ziceţi numele ce i-l daţi la Botez. Aşa îi aveţi, cum îi strigaţi.”