Slalom

Zile pline, nopţi scurte. Da, în principiu aglomerarea se datorează sesiunii deosebit de apăsătoare (că numai bugete de instituţii nu credeam că mai trebuie să fac!). În fine, n-o să mă plâng acum, la final, şi nici n-o să mai insist, decât în măsura în care se leagă şi de altceva…cum ar fi experienţa Zumba. Aşadar:


Ca să intru cum trebuie în sesiune, m-am hotărât să merg seara la o sala. La oricare, numai să fie seara şi să îmi amintesc de vremurile în care puteam să ies din casă şi după 8, evident cu Adi. Am fost avertizată care-i treaba cu Zumba, că dansurile trebuie să le „prinzi” din mers, că nimeni nu stă să numere şi te dor şoldurile de te ia naiba. Am mers, am riscat şi am evitat să mă uit prea mult în oglindă. Am crezut cu tărie că participarea mea la oră va trece neobservată şi, aşa şi era dacă….nu apăreau Mirunele din clasa a V-a de germană, minunate şi pregătite să zumbăiască în voie, fără să aibă habar că profa lor de română se luptă şi ea pentru acelaşi sincron. Of, greu a mai fost! Mai ales a doua zi! :D


Două reîntoarceri, două regăsiri, două surprize deosebit de plăcute din partea unor foste eleve, din generaţii diferite, cu rezidenţe diferite. Despre Ioana am mai scris. Ea intră în şcoală, în clasă şi mă priveşte cu atenţie să-mi vadă reacţia. (Toate astea după ce m-a asigurat că, până în iulie, Germania e casa ei). Apoi cafeaua de rigoare şi noutăţi, şi amintiri. Facem ce facem şi iar ajungem la Colibiţa…lucru straniu, destine pe care o întâlnire le schimbă, unindu-le pentru totdeauna. Cândva, voi vedea şi eu „Oraşul condimentelor”. ( Uite că au ieşit câteva rânduri!)

Când pleci din şcoală, nu ştii ce laşi în urmă. Când te întorci, nu prea ştii la ce să te aştepţi. Am primit un mail care m-a făcut să fiu mândră că am fost profa de română a unei supra-realiste. Şi, nu ştiu exact de ce, Londra mi s-a părut foarte foarte aproape. Despre percepţia pe care o are asupra despărţirii de liceu o să scriu separat (că mi-a dat voie să o citez).


N-am mai scris iar o vreme. Tot o nuntă şi un examen am fost. Se aglomerează toate şi nu ştiu cum să fiu în două locuri deodată. Sper să iasă bine spectacolul şi să-mi termin dizertaţia. Să fac cumva să apară cartea nouă până la sfârşitul lui mai şi, zău, că mă apuc iar de ficţiune, numai să vină vacanţa aia odată!

Desigur: D. Printre alte chestii, mai puţin pământeşti, îmi fac timp de D. (şi el de mine). Are revelaţii cum că îi pare rău că a tot amânat şi el şi mă întreabă de unde ştiu eu atâtea. Îi arăt o carte şi sper că nu m-a crezut că acolo am găsit eu toate răspunsurile.

:D

Am plecat fără să zic nimic, aşa cum nu fac de obicei. Chiar în prima zi de vacanţă ne-am urcat în maşină şi am gonit spre meleaguri ungureşti să ne bucurăm de Spa…Şi de somn. Şi de libertate. A fost aproape ca acum 4 ani, nu? Poate, în plus, trezitul la 6 ;)

Până să plecăm la munte am mai poposit o zi în oraş. În mod normal, despre asta ar trebui să scriu, dar încă nu sunt în stare, pentru că dezvăluirile tale m-au cam tulburat. Astea şi reflexivitatea, vai, îmi era dor să-mi aud ecoul! :*

Încerc să reintru în ritm. Promit. Până atunci mulţumesc celor care şi-au amintit de onomasticile mele sau măcar de una, de mesajele de sărbători (pe care, recunosc, eu le-am săltat anul acesta). Nu pot să nu mă gândesc şi la cei care s-au abţinut să scrie şi să le spun că ştiu că s-au gândit la mine şi, până la urmă, nu asta e ideea? ;)Ştiu şi eu ce înseamnă să te abţii :D

De bac

Mi-am propus de multe ori să scriu despre bac. Despre subiecte şi pregătire. Despre soluţii. Despre ce-aş face eu dacă...ar trebui să dau anul acesta bac-ul la română. Am amânat, am tot amânat până azi, când am avut o discuţie cu o mamă,o discuţie despre false şi reale probleme pe care le au elevii dintr-a XII-a. Voi scrie despre ele într-o ordine absolut întâmplătoare şi, probabil, în mai multe episoade.

1.Copiatul

Încep, totuşi cu speranţa unora. Singura. Cică, pentru a copia, ai nevoie neapărat de telefon performant, că doar n-o să copiezi din carte, ca pe vremuri. Aşa o fi, cert este însă faptul că, la teza de la a XII-a din semestrul ăsta, n-a mai fost ca de obicei (cu ce vor pe bancă)am vrut să testez şi o abilitate condamnabilă dar omniprezentă: arta de a copia. Nu zic că nu s-a copiat, nu, ar fi aiurea, însă puţini au fost care au ştiut ce să copieze (de pe net sau, sărmanii, dintr-o culegere oarecare).

2. Subiecte de teză (selectate dintre reperele pt. eseul de la Subiectul al III-lea
Pentru următoarele cerinţe n-am acceptat să mi se răspundă cu tot ce ştiu/găsesc/copiază despre...

R I 1. Redactează un text, de 20-30 de rânduri, în care să-ţi exprimi un punct de vedere argumentat despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate într-un text dramatic postbelic.
2. Prezintă, în 15-20 de rânduri, tema unui text aparţinând lui Nichita Stănescu, prin referire la două imagini/idei poetice.

R II. 1. Redactează un text, de 20-30 de rânduri, în care să-ţi exprimi un punct de vedere argumentat despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate într-un roman postbelic.
2. Prezintă, în 15-20 de rânduri, tema unui text postmodern, prin referire la două imagini/idei poetice.


3. Ajutorul

E trist să dai note de 3 la ultima teză. E şi mai trist să iei un 4, un 5 şi chiar un 6.Mai sunt 2 luni pănă la bac. Problema nu e cât ştii neapărat, ci cum spui ceea ce ştii. Şi nu e problema ta ce face celălalt, atâta timp cât tu ştii azi mai mult decât săptămâna trecută şi nici dacă cineva copiază cu mijloace performante su nu. Măcar când eşti singur cu tine, recunoaşte că eşti departe de ceea ce îţi doreşti să fii. După acest pas, cere ajutor. Ca profesor, nu poţi ajuta cu forţa, aşa cum nu poţi iubi din obligaţie.

Poi, nu-i simplu???

Medicament

Ce fain e să fie fain! Am citat acum dintr-o conversaţie cu un vechi prieten care îmi mărturisea că are câteodată impresia că nu mă cunoaşte deloc, iar altădată i se pare că mă ştie de-o viaţă...Asta, zice el, e fain...


Azi nu am avut o zi prea bună: n-am zâmbit foarte des (cred că Manu a remarcat deja asta!. De dimineaţă am găsit un offline de la D. în care mă anunţă că este supărat pe cuvintele mele şi că pleacă din localitate. La şcoală am vorbit o oră întreagă singură despre postmodernism şi sărmanii elevi m-au ascultat din politeţe (nici măcar nu au căscat, cred că s-au bucurat că le dau lor pace!) Apoi Eminescu, apoi dialoguri, proiecţii de poze. A urmat o operaţiune dureroasă de cosmetizare...ce mai? Niciun motiv de...zâmbit.Când am început cursul de Finanţarea învăţământului eram la pământ şi atunci am apelat la un prieten şi, după 2 replici, râdeam în hohote cu adevărat (cine mă cunoaşte ştie că rare sunt momentele în care râd, de obicei zâmbesc).


Nu ştiu câţi prieteni am. Mi se pare aiurea să îi număr sau să-i ierarhizez. În plus,uit...Dar, chiar dacă au trecut 2 săptămâni, 4 luni sau 6 ani de când nu ne-am văzut, ŞTIM amândoi/amândouă că unele lucruri nu se schimbă. Starea aceea de bine, de confort pe care ţi-o dă o regăsire, o reîntâlnire e dovada clară că timpul poate fi învins.

Ne facem planuri pentru Vinerea Mare. Vorbim de lucruri sfinte.De trecut. De cărţi şi coperte. Poate de pasiuni. Dar vorbim CU DRAG, fără stres, fără ameninţări şi cred că fără limite, ca întotdeauna.

Când e înnorat, nu iau medicamente: vorbesc cu un prieten.

D.G.

N-am primit niciodată flori prin curier. Până azi. N-am primit niciodată deodată 9 trandafiri +4 irişi + 4lalele + 5frezii +17 clopoţei (albi şi mov) +verdeaţă + vas mare +fundă roşie…Până azi.

Nu ştiu ce-am făcut să merit asta. Ceea ce e curios e că s-a vrut discreţie absolută, din moment ce l-a adus un nene la uşă, discreţie pe care o apreciez în mod deosebit, dar despre moment trebuia să scriu…Deschid cu emoţie felicitarea: D.G. :) Astea da coincidenţe…

Mulţumesc. Avea dreptate L. când m –a sunat să-i zic adresa: „ e un gest elegant, dacă îţi zic mai mult, stric surpriza”. Uite că printre alte probleme şi crosuri a găsit timp să intermedieze astfel de gesturi!

Caut în casă un loc unde să pun aranjamentul. Ania a început să culeagă flori din el şi credeam că trebuie să-l protejez. Am înţeles, în timp ce scriu rândurile astea, evident după ce ea a adormit , că nu contează unde stă şi cât de rar va deveni…azi mi-a bucurat sufletul şi casa, aşa cum face clipă de clipă copilul meu! :)

Premiul special

...la Festivalul Internaţional de Poezie Nichita Stănescu, ediţia a XXIII-a, martie, 2011, l-a câştigat Ale pentru participarea la Concursul de Eseuri, Proză şi Poezie.

FELICITĂRI ŞI MULŢUMIRI (că m-am ales şi eu cu o diplomă oficială :)!

P.S. Mare curaj ai avut să scrii despre...ce ai scris! De obicei, relaţiile de felul acela sunt privite doar din punct de vedere sexual. Crede-mă,în realitate, pe nimeni nu interesează altceva! :))

E1

Aşadar: PRIMA EXCURSIE CU IX H!

Multe ar fi de zis/scris…”Multe am văzut şi n-am văzut puţine! Dar, din multe minuni câte există, niciuna nu-i mai mare ca”:

• Spiritul extraordinar de organizare;
• Frecvenţa în aceste 3 zile:67, 71%; (de fapt 19 din 28 +noi 3:D);
• Focul de tabără (preeeeeegătiiiiiiiiit!);
• Vocea lui Paul; (+o vorbă bună pt. că a stat la comp, deşi în foto e Florin!)
• Alice, Ilinca şi Valentina (fără de care am fi avut nevoie de mame)
• Ale…(Ura! Ura! A stat Ania şi fără mine!)
• Mieluţul lui tanti…(obiectiv turistic)
• Altele, ce pot fi doar trăite!:)


Desigur, când mergi într-o excursie, principala grijă pe care o ai, ca „păzitor”, este să nu păţească cineva ceva. Ei bine, nu-i numai atât. Adică, mă frământam eu cu o noapte înainte: „Ce mă fac dacă….nu ştiu să se distreze? Dacă se ceartă? Dacă se iau şi se duc aiurea sau sună după vreun părinte de pe vreun deal unde găsesc o fărâmă de semnal? Dacă beau şi fumează de faţă cu mine? Dacă nu beau deloc? Dacă nu ştiu care e…limita?

N-a fost cazul. Am răsuflat uşurată: au trecut testul cu brio! Chiar nu ştiu să zic ce ar fi trebuit să facă pentru a mă mulţumi mai mult, ca dirigintă…Deci: MULŢUMESC!
Atâta timp cât mai aud Metallica prin cabană, ştiu că totul este şi va fi OK!


P.S. Aveţi cuvântul!