vineri, 9 septembrie 2011
Mulţumesc
luni, 5 septembrie 2011
Urmări
- Claudiu: Lasă borcanele şi răspunde!
- G. : Eu nu am fugit!
- D. : ................ (adică nimic, dar a continuat să sune şi noaptea trecută de 5 ori, aşa, ca să mă lămuresc şi eu cam ce efect are scrisul meu pentru viaţa lui! :D )
duminică, 4 septembrie 2011
De aia
luni, 29 august 2011
A.A.
În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi ştii că spun asta pentru că o cred cu încăpăţânare. Mi-e dor de vorbele tale, de privire, de ceasurile acelea în care mă bucuram că există în lumea asta cineva care înţelege tot ce spun, aşa cum spun. Îţi simt absenţa, deşi au trecut aproape 2 ani de când te-am pierdut şi, oricât de mult m-aş strădui, nu-ţi găsesc un înlocuitor şi zău că aş vrea.
Când mă întâlnesc cu mama ta îmi dau lacrimile (să fie ochii ei de vină?). Îmi spune de tine mereu şi habar nu are că eu ştiam mai mult cândva...Şi mi-ai promis o casă. Şi încă o copertă. Şi alte desene din viaţa ta pentru viaţa mea.
Ştiu că te-am rănit cândva. Ştii că m-ai rănit de multe ori. Totuşi, dintre toţi bărbaţii din lume, tu ai fost singurul meu prieten. Nu Patrick, cum ai crezut mereu. Şi ai înţeles că nu a fost o întâmplare. Şi ai înţeles că ai fi putut fi mai mult, dar „mai mult” devenea „mai puţin”, comun, banal...Ştii că ţie ţi-am trimis primul sms după ce am născut? Am apucat să îţi spun? Cred că da. Când te-ai întors în ţară, mi-ai vorbit mult de noi prieteni şi despre starea de bine pe care o ai. Pe care prietenia adevărată ţi-o dă. Aceea pe care am trăit-o şi noi ani buni, deşi nu i-am stabilit niciodată coordonatele.
Azi am fost la evaluare la bac. La subiectul 2, iar un citat din Nichita Stănescu: „Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă”. Încă îţi mai vorbesc, chiar dacă doar la prezent şi la trecut.
luni, 22 august 2011
Momo
duminică, 7 august 2011
10
- Cuvintele tale au desfiinţat depărtarea.
- Ceea ce pui după virgulă mă cutremură.
- Ceea ce pun după virgulă îmi aminteşte că n-am mai scris/spus asta nimănui, niciodată.
- Visele în care dispari îmi amintesc cât de norocoasă mă simt că, în realitate, eşti.
- Râsul tău marchează clar intervalul meu de timp pe care il numesc fericire.
- Inspir fumul ţigării tale cu pofta unui naufragiat dependent de naufragii.
- Vama e veche şi direcţia e 5.
- Dimineţile noastre aduc somnul în stare de orice.
- "In your eyes, i see the doorway to a thousand churches. (Peter Gabriel)
- Sunt a ta.
luni, 25 iulie 2011
SMS
Recunosc: îl aştept. Pe cel de Noapte bună! (că altfel adorm greu ca noaptea trecută, când am păzit telefonul până la două şi ceva), pe cel cu Bună dimineaţa! (ca să ştiu când crezi tu că începe ziua mea şi nu numai), pe cel de peste zi, când vrei să ştii ce mai fac. Îl aştept, pentru că aşa m-ai obişnuit (îţi aminteşti că, la început, nu făceam faţă!)
Sunt SMS-uri la care nu ştiu ce să răspund (de ex., la ultimul, când ar trebui să spun că maimuţa este un animal urât mirositor, drept urmare Ania a preferat ţestoasele). Sunt unele care îmi amintesc de ce te plac aşa de mult după atâta timp... (câteodată mă mai mir, dar nu de tine, ci de mine). Cele mai multe mă fac să mă gândesc la singurătate. Şi la jurnalul lui Noica. Şi la o noapte caldă. Şi la felul în care ai aranjat îngheţata pentru Ania. Şi la drumuri. Şi la muzică. Şi la întoarcerea ta.
Am început să scriu despre iubiri. M-am oprit, pentru că mi-am dat seama că n-am luptat pentru niciuna, niciodată: le-am lăsat de izbelişte, în zodia resemnării. M-am oprit speriată, pentru că nu-mi plăcea să văd în oglindă o fugară. Şi nu, n-are rost să schimb oglinda...
Cum să fac să încapă totul într-un SMS?
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
Aşadar: PRIMA EXCURSIE CU IX H! Multe ar fi de zis/scris…”Multe am văzut şi n-am văzut puţine! Dar, din multe minuni câte există, niciuna nu...
-
Profy n-ar vrea să-i plictisească pe studenţi. Dar ei sunt de atâtea feluri... Cum să vorbeşti pentru toţi ca pentru unu’? (S...
-
Era la modă fie să-ţi placă de Cazacu, fie să te enerveze la culme(mai ales dacă erai elev şi aveai nenorocul să te surprindă sărutând o f...