joi, 10 noiembrie 2011

BB

Mâine vom petrece, asta e sigur. Cu toţii, elevi şi profesori, părinţi şi sponsori.

Săptămâna asta am adormit cu vocea lui Zsolt şi scrisul Alexandrei şi, indirect, cu privirea Ilincăi. Am scris în dreptul serilor mele 10 H...
Între timp, PMS îmi trimitea muzică. Ştie el din care.
Între timp, a reapărut A. cu un suport moral de neegalat. Cu sms-uri, cu gânduri , cu căldură, cu starea aceea pe care doar un anumit tip de sensibilitate ţi-o poate oferi, chiar şi de departe. Bine că ştim unde suntem! :)

Azi, Mihai mi-a dat un card "fermecat". Nu ştie de ce, că profe a avut o gramada, în tot bilingvul lui rebrenist. Poate pentru că l-am urcat cândva pe scenă, poate pentru că ştiu cine-i Zob şi ce înseamnă Fender sau pur şi simplu pentru că am păşit cu drag în Casa Ema într-o oră de dirigenţie...Cert este că avem 6 premii pentru concursul de Miss şi Mister Boboc CNLR 2011 cu intrări la piscină (care adunate toate dau un nr care apare,numai pt mine, pe cardul de care ziceam!). Mulţumim, Casa Ema! Baftă la concert, Mihai!


P.s. Această postare nu are eticheta "Şcoală"!


sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Autism


Să fii acolo şi să fii atunci.

Să fii cu spectacolul tău în Spectacol.

Să zâmbeşti numai cu faţa.

Să ştii. Să nu mai simţi.

Să lâncezeşti în timpuri de graţie.

Să nu vezi iluzii. Să nu crezi.

Să stai. Să tot stai.

Să nu fii cu nimeni pentru nimic.

Să nu fii cu nimeni pentru nimic în lume.

Caleaşcă. Candoare. Combustie.


Ai dreptate, e convenabil.


youtube.com/watch?v=gAK_LhmpvTU

joi, 27 octombrie 2011

3 ani






Poate că cel mai frumos cadou pe care l-a primit Ania de ziua ei a fost venirea pe lume a verişoarei ei, Maria-Sofia. Şi, alături de pictură, avem acum un nou domeniu de interes: filmuleţe cu bebeluşi. Desigur, dupa a şaptea vizionare consecutivă a unui material, eu nu pot să am în minte decât reclama aceea cu tatăl, fiul şi fluturele...într-adevăr, la un moment dat, te apuci de numărat de câte ori ţi se pune aceeaşi întrebare :) Oricum, e clar că, dacă nu dai răspunsul uneori, ţi-l oferă copilul şi asta arată că, de fapt, îl ştie...

Au trecut 3 ani. Repede. Şi ce bine e că putem adormi, vorba lui Dan, „în căldură de copil”!



miercuri, 19 octombrie 2011

Carte nouă


În sfârşit, apare cartea la care am lucrat în ultimii 2 ani. Pentru cei ce nu ştiu este a patra, după Mezalianţe.Literatura postmodernă în ciclul liceal, Cucta şi Complexul Penelopa. De data aceasta, am apelat la o colaborare cu Mihaela Bilegan, aşa încât avem vreo 300 de pagini pe care Editura Nova Didactica şi Iuliana Moldovan ni le-au aranjat cum au ştiut mai bine. Transcriu Prefaţa aşa, ca să se înţeleagă mai bine despre ce e vorba şi mai ales ca să nu omit pe cineva la capitolul mulţumiri, că ar fi păcat.


Programul de masterat Management Educaţional şi Comunicare Instituţională, oferit de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice David Oglivy din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, reprezintă o reală oportunitate, atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru cei care lucrează în domenii ce se intersecteză cu cel educaţional.

Valoarea corpului profesoral (Constantin Schifirneţ, Şerban Iosifescu, Cezar Bârzea, Matei Cerchez, Mihai Korka, Doina-Olga Ştefănescu etc.) şi a cursurilor propuse masteranzilor (Introducere în managementul organizaţiilor şcolare;Sociologia profesiilor; Management curricular;Politici educaţionale;Managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă; Gestionarea resurselor umane în şcoli; Managementul calităţii; Relaţii publice în şcoli; Sisteme comparate de învăţământ; Finanţarea învăţământului;Etică profesională, Managementul schimbării în educaţie; Practică managerială) a impus o implicare maximă din partea masteranzilor, consecvenţa şi rigurozitatea fiind urmărite în realizarea evaluării pe tot parcursul programului.

Pentru autoarele prezentei lucrări, participarea la acest program de masterat a însemnat o adevărată provocare susţinută de o puternică motivaţie, un efort constructiv pentru a contextualiza transformările şi oportunităţiile din şcoala românească, aflată în proces de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Publicarea aplicaţiilor realizate pe parcursul celor 4 semestre (2009-2011) vine într-un moment de sărbătoare pentru şcoala de apartenenţă a profesoarelor care le-au realizat, Colegiul Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa împlinind 100 de ani de învăţământ în impunătoarea clădire în care funcţionează. Un an important pentru toţi rebreniştii, un an în care fiecare cadru didactic şi fiecare elev al acestei instituţii a înţeles şansa pe care o are muncind sau studiind în acest adevărat aşezământ de cultură.

Un sprijin deosebit, atât în ceea ce priveşte susţinerea financiară, cât şi cea morală, îl datorăm familiilor noastre, care ne-au fost permanent alături.

Sincere mulţumiri pentru ajutorul oferit în realizarea lucrărilor adresăm echipei manageriale a Colegiului Naţional Liviu Rebreanu Bistriţa, conduse de prof. Constantin Rus, Serviciului Contabilitate, Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Elenei Cristurean şi lui Romulus Brâncoveanu (Universitatea Bucureşti), Alinei Pamfil, Lianei Pop şi lui Horaţiu Catalano (UBB Cluj-Napoca), Doinei Fleanţă ( Asociaţia Mentorilor din România), lui Gabriel Ivan (Consiliul Britanic Bucureşti), Ioanei Hârţescu (Softwin / Intuitext Bucureşti), lui Attila Antal, Iulianei Moldovan, Adrianei Sabo, Monicăi Halaszi, lui Corneliu Linul, Monicăi Buboly, lui Ioan Timiş şi, nu în ultimul rând, lui Cristian Hedeş şi tuturor elevilor şcolii noastre care s-au implicat efectiv în activitatea de cercetare.

miercuri, 12 octombrie 2011

Mă-nserez

[...]Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
Ana Blandiana

luni, 10 octombrie 2011

Dacă îmi place...

Azi am devenit, oficial, bolnavă. Oricât am ignorat semnele ce mai-mai mă trăgeau de mânecă de vreo 2 zile încoace, tot a sosit momentul să recunosc: da, nu mi-i bine! Mă doare gâtul şi capul, iar vocea îmi place al naibii cum sună, deşi ar trebui să nu se audă un timp, un anotimp...

Starea e interesantă şi minuţios descrisă în Exuviile Simonei Popescu. Un soi de fericire inexplicabilă mă cuprinde o dată cu boala, o stare dramatică a cărei tensiune mă face să funcţionez, paradoxal, mai bine decât săptămâna trecută, când eram "normală". N-o să mă plâng, ci mă gândesc ce trist e să fii bolnav des: obişnuinţa îţi fură privilegiul ăsta pe care simt că îl am acum, când "durerile"îmi ascut nişte simţuri (câte mai am şi eu, că se mai pierd pe parcurs!)

Azi am fost întrebată când am timp să mă distrez. Şi de ce acord atâta atenţie unor lucruri care sunt neglijate de mulţi. Şi dacă îmi place. Şi mi-a plăcut. Aproape am fost mulţumită azi, la ora 13...

În fiecare zi caut să mă bucur. Pentru că îmi încep ziua cu o bucurie şi mi-o închei tot aşa. Cum să-mi permit să fiu inconstantă?



Prea aproape

    În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...