Cerc periculos

Am primit ce mi-am dorit: putere să iert. Prin forţa cuvintelor, 10 H a dat putere Moşului scriind despre tristeţea mea ce aduce cel puţin alte câteva tristeţi acolo, în bănci. Şi carte frumoasă (Andrei Pleşu, Faţă către faţă), ciocolată cu mentă, o îmbrăţişare adevărată, zâmbete şi...răspuns la o scrisoare din Cucta (cadou care m-a lăsat mască şi care mă face să mă bucur încă o dată pentru că am scris cartea asta)

Aleg astăzi Cercul periculos, pentru că a fost o zi dedicată arcuirilor...

Nu salt intenţionat vocale,

le răresc doar, aşa, pentru o bună arcuire

a celor mai îndrăzneţe coarde.

Momentul acela, momentul în care pronunţ,

mă găseşte cu totul acolo, înăuntru,

supravieţuind unui singur efort respirator.

Din mine însămi nu mai vreau să ies.

Cerc primitor

Azi am terminat, într-un fel, cu artele poetice interbelice. Fără pretenţii, e adevărat, (chiar fără legătură, dacă mă gândesc bine!) voi posta de azi înainte "cercuri" din Singularia tantum, inclus, desigur, în Complexul Penelopa, aşa, după bunul plac şi stare din zilele ce-o să vină.

În seara asta mă bucur de moş, de reîntâlnirea într-un nou proiect (venim, Braşov!!!) cu cel mai bun coleg din lume (chiar dacă-i din colegiul vecin) şi aleg Cercul primitor:

Toate punctele astea la distanţă egală

mă derutează pe mine, ca centru serios şi stabil.

Îmi întind braţe, desfăşor arce, stabilesc unghiuri

şi rămân fără niciun punct de vedere.

În fond, nu sunt nici eu decât un punct.

Înfig în mine umbrela iertării de azi înainte, de azi înapoi.

Despre dar

Am regăsit, de câteva zile, cartea lui Marcel Mauss, Eseu despre dar. Am căutat-o cu înverşunare prin bibliotecă şi m-am bucurat când am dat de ea, pentru că speram să  decantez  câteva idei pe care să-mi construiesc un discurs pentru o parte din 12 B. Asemeni altora, trăgeau şi ei la sorţi care cui să CUMPERE cadou de moşu’.

Am regăsit cartea, dar am renunţat la ideea cu discursul. Scriu deci. Despre dar. Simplu: nu cred că merge aşa, la comandă. Nu cred că merge cu „trebuie”. Nu cred că un dar primit şi mai ales oferit astfel aduce bucurie. Mie îmi place să mă bucur.

 Mai cred în daruri adevărate, în tot ritualul al cărui spirit l-am regăsit în cartea lui Mauss, e adevărat, într-un studiu al societăţilor arhaice... Cel mai mult mi-a plăcut la maori acel hau care trebuie dat mai departe, altfel devine ca un fel de blestem. Au ei şi un proverb foarte frumos: „Ko Maru kai atu/ Ko Maru kai nai/ ka ngohe ngohe” („Oferă tot atât cât primeşti şi totul va fi minunat” înseamnă şi l-am învăţat cândva pe de rost).

Brusc îmi dau seama că nu eu am cumpărat această carte. Nici nu am primit-o. E o carte rătăcită, uitată, mărturie a unei relaţii de vreo 12 ani cu un chitarist devenit sociolog, apoi ofiţer... întotdeauna prieten, şi, undeva pe la mijloc, soţ . (Şi da, mi-a amintit şi Ale de el, de partea lui din Cucta!)

Lumea ni se schimbă, lumile nu. Mi se face dor de prieteni, de toţi cei cărora le-am oferit ceva şi cărora le-am putut mulţumi că au primit cum se cuvine darul acela, oricare ar fi fost el...Ce bucurie!

http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk

Copaci fără pădure

"E atât de greu să fii fericit zilele astea" îmi scrie Cineva, alături de sublinieri ce ţin de importanţa cuvintelor şi de efectul cathartic... Mă bucur că, înainte de a adormi, primesc confirmări ale gândurilor/ ideilor pe care le exprim, uneori aici, alteori la şcoală, şi, chiar dacă trece timpul, unele conexiuni rămân puternice şi stimulative.

Nu voi scrie acum despre fericire. Să zicem că nici pe mine zilele astea nu m-au găsit în contexte prielnice, însă, o dată cu apropierea iernii, aud tot mai des vocea Tatianei Stepa şi, mai jos, recomand un blog chiar şi numai pentru că, la vârsta lui, autorul promovează o astfel de muzică.

monstrumarin.blogspot.com/2008/01/adrian-paunescu-copaci-fara-padure.html

P.S. Hai acasă şi hai aici! :)

Comunicat

Pentru toţi cei care au fost alături de mine zilele acestea, m-au susţinut, liniştit sau mi-au suportat cu stoicism lamentările, anunţ pe această cale că mă simt din nou în siguranţă la mine acasă. Musafirul nepoftit a fost scos, în agonie, de o vecină amabilă şi hotărâtă şi dus în alte locuri, mai reci...Încă o dată se relevă faptul că nu agreez animalele de companie, fie ele oricât de micuţe, drăguţe şi jucăuşe.

Mă simt bine: am scăpat de şoricel. Şi cât de greu mi-a fost azi să mă parfumez la amiază! :)

Nişte răspunsuri

...şi dacă ar fi să răspund, n-aş şti tot răspunsul (cândva credeam că există unul singur!) Caut să scriu totuşi nişte răspunsuri şi, cu siguranţă, ceva tot va rămâne uitat...

Îmi plac:

• poveştile. Poveştile mari, nu chinuite.
• inelele. Foarte puţine modele.
• ciocolata cu mentă.
• cărţile. Cele asortate cu mine.
• cafeaua de dimineaţă. Şi cu tine.
• parfumurile. De dimineaţă şi de seara târziu.
• întoarcerile. Cu mărturisiri.
• ceasurile de mână. Că sunt acum inutile şi nu vreau să dispară din viaţa mea.
• întrebările. Bine puse.
• călătoriile. Cu Adi şi numai cu ea.
• scrisorile. Să le şi primesc.
• îmbrăţişările, pupăturile nenumărate, vorbele, jocurile, cântecele cu care Ania îmi umple viaţa. Sunt o mare norocoasă!

Şi o să mai scriu despre asta, mai ales acum, când se apropie decembrie şi nu-mi doresc decât să fie toţi ai mei, până la urmă, sănătoşi.

Cântec

Fecioarele se încurcau în gene
Motanii se frecau de damigene
Şi ne era la toţi atât de lene...

Torceau femei de angora în pat!

...............................

Şi-ncet sufletul nostru-a căpătat
Ape adânci cu lustru-ntunecat.

(Emil Brumaru)