Unde am aşteptat sfârşitul lumii

Într-o saună. Să fie cald, foarte cald. Parcă aşa auzeam că trebuie să fie. Hmmm, mulţi au vorbit despre asta şi, sigur, cei mai mulţi au vorbit despre cei care vorbeau despre asta. Eu stăteam destul de liniştită, ba, mai mult, aveam şi ceva versuri în cap, faine, normal, şi le şi scriu, deşi, la finalul strofei a treia mi-am zis: Aşa o fi la tine, eu liric al lui Grigore Vieru, dar, cum la mine nu se verifică, musai să ies din saună şi să înlocuiesc Apocalipsa cu un... duş.

De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi, 
Da, fără de ele.
 La  cine voiam să ajung
Am ajuns.

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei, 
Aş putea să trăiesc.
Pe cine voiam să văd
Am văzut.

Şi fără de mâini
 Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele.
Pe cine voiam să cuprind
Am cuprins.

...........................................

An bun. Cred că anii buni se prelungesc, definitiv, în timpul meu interior. Anii buni sunt cei în care întâlnesc oameni de la care învăţ şi de a căror prezenţă nu mă mai satur, oameni a căror eventuală pierdere îmi clatină universul.

Da, am slăbit. Aşa am vrut. A venit odata cu reînceperea antrenamentelor la sală şi cu înotatul. Fără suferinţă. Am mâncat, chiar am mâncat, colegii de la chimie ştiu că veneam cu mâncare la şcoală, mâncare gătită noaptea...Un singur tip de abstinenţă, aşadar, şi-o grămadă de energie consumată pe banda de alergat.


Nu ştiu dacă am răspuns la toate întrebările care mi s-au pus şi nici dacă am dat tot ce mi s-a cerut. Am încercat să nu împânzesc FB cu poze. Mai pun aici, tot la cerere. Din locul unde aşteptam sfârşitul lumii şi-mi imaginam o infinitate de variante pentru începutul celei noi.

Un An Nou cât mai bun să fie pentru toată lumea!

Totuşi...

Posesiv, adjectiv

Ora mea. Clasa mea. Ziua mea. Ce bine-i când e bine!

La intrare, in aşteptare...

Zsolt (pus?) să mă pupe

Noul spate

Cu toţii

Cu fetele

Cu băieţii

Cu Alexandrele

Cu Meda

Cu binecunoscutul Coş de gunoi

Ora mea. Clasa mea. Ziua mea. Ce bine-i când e bine!


COLIND
https://soundcloud.com/muresan-nicoleta/5-colind-versuri-adrian

De-a Bucureştiul

Aştept iarna şi-mi place decembrie, printre altele, pentru că începe cu de ce...Nu mi-e dor de iarnă, e anotimpul care persistă, infiltrat în zborul meu printre alte anotimpuri.

Bucureştiul a rămas în urmă, iar săptămâna petrecută acolo s-a supus unui ritm necunoscut mie, alert şi totuşi aducător de momente îndelungi de reflecţie. Cum a fost? Straniu.

Întâlnirea cu Dan Puric s-a produs prin Passe-Partout, iar revederea mi-a adus aminte de Toţi cinci, spectacolul care mi-a fermecat cu adevărat o după-amiază morocănoasă şi locală...

Conferinţa a fost plină de personalităţi, miniştri, secretari de stat (prilej bun pentru campanie),  reprezentanţi ai Băncii Mondiale, Siveco, TeamNet etc., important este însă că am mai învăţat câte ceva şi sper să-mi fac timp să exersez.

Am mai multe filmuleţe cu Cristian Gog. Şi o fotografie. Are umor şi se scuză mereu că e mentalist...Evident, a făcut tot felul de demonstraţii reuşite şi a vrăjit audienţa. Totuşi, privirea şi gândul meu au rămas la :

Desigur, nu întâmplător am prins lansările Charmides la Gaudeamus. A fost mişto să mă duc acolo cu o fostă colegă la o lansare de carte a unui actual coleg :) Şi, desigur, o fi de colecţie poza mea alături de D Great, dar parcă tot asta îmi place mai mult, pentru că e în ea o prietenie adâncă, verificată personal a doua zi, între staţia de metrou din Romană şi Cafeneaua Librăriei Bastilia...

Cum necum mi-am întâlnit la Romexpo şi soţul cu insigna ex, aflat probabil în interes de serviciu, la o lansare cu servicii secrete şi istoria lor, oricum ceva legat de tema asta. El avea două cărţi groase sub braţ, eu Erg-ul în mână şi ochii trimişi să caute De-a viul pentru Ale...I-am dat bineţe (ha-ha!) şi l-am trimis să vadă nişte adevăruri:

Despre vinerea neagră nu mai scriu. M-am ales cu o geantă şi nişte cizme, asortate cu o nevralgie de la curentul din metrou + nişte blesteme ale celor pentru care lumea e prea mică şi cărările limitate...

Aşadar, mi-a fost dor de Bucureşti. Mi se face dor doar de ceea ce nu port în mine.

Lună tare

Când dă norocul peste tine şi te cari o săptămână la Bucureşti după trei şi înainte de două teze, fix când semestrul se strofoacă să fiarbă în flăcări, da, te simţi norocos.

Când te trezeşti cu un card plin de de toate de-ale spa-ului şi nu trebuie decât să-ţi deplasezi fizicul (e adevărat, mai zvelt cu vreo zece kg, că uşor n-a fi niciodată!) până la locul cu pricina, da, fireşte că eşti norocos.

Când nici n-ai scris-o (dar ai aduna-o şi i-ai dat titlul şi subtitlul didactic!) şi cartea ta primeşte tot ce trebuie ca să fie carte de la un îndrăgostit nostalgic şi definitiv de Rebreanu (mna, bani...), cum să crezi că nu eşti norocos?

Când crezi că toate alea bune vin în decembrie, dă norocul peste tine şi-ţi spui: Tare luna asta!

Hai

hai, recunosc, mi-e poftă de mărul început astă-vară;
îl privesc în timp ce mă duc de la mal pe alt mal
şi, stropit cum e cu glazuri ţapene de scrum,
îmi pare mai viu, mai măr, mai tu.

în fiecare dimineaţă, dar chiar în fiecare,
mă lupt cu pofta de-a-l rostogoli de vreo două-trei ori
să-i văd şi părţile celelalte, zise întregi, de-aia îmi ţin ochii-n cap
să nu carecumva să se întâmple minuni şi eu să fiu oarbă.

hai, altă linguriţă-i în ceaşca mea când e a ta;
mă înnebuneşti cu limpezitul, bine şi faci,
înnebunită parcă mă descurc mai bine şi, sigur, pot,
în sfârşit pot, să înghit.

E3

Poi, cum să fie în excursie? Depinde cine-ntreabă...Asta pentru că unii dintre colegii mei se arătau sceptici:"Şi chiar vă duceţi, da' ce-aţi păţit?!N-aveţi de lucru? Părinţii au primit răspunsul pe care îl sperau, la şedinţă, aşa că doar cine a fost ştie o parte din ce-a fost.

Una peste alta, am poza pe care-o doream. Am ales-o că-mi place, normal, dar mai ales pentru că reprezintă o atitudine:

Fireşte, există şi cea cu grupul H, mai aproape de ceea ce aşteaptă lumea de la o poză "oficială":

Bine au dus-o băieţii şi suficient de bine fetele. Ania a fost în culmea fericirii, de-abia am convins-o că trebuie să ne întoarcem acasă:

Mai ales că a beneficiat de rotirile preferate...

şi de lecţii de gimnastică:

Asta pentru că a văzut şi ea ceea ce au văzut şi cei din prima poză ce făceau cu mâna (cine şi-ar fi imaginat că se uită înapoi, doar erau plecaţi să vadă Bistriciorul...!):

un început de rondă (un fel de roata ţiganului cu avânt şi săritură) şi mult cerutul stând în mâini (surprins în proces, evident):

Acestea fiind spuse/arătate, bifez îndeplinirea a încă a unui obiectiv pe ziua de azi şi mă întorc la citit, pentru că nu vreau să neglijez Apropierea începută în scurtele nopţi lungi de la Tihuţa.

Din urmă

Îmi place toamna. Îmi convine toamna. Mă lasă în pace gândurile de război şi...ţes liniştită. Da, anunţ o altă carte şi, dacă-mi vine şi coperta promisă din Marea Britanie, intru în iarnă cum se cuvine. Culmea, preocuparea centrală  din ultimul timp nu a fost nicidecum legată de şcoală şi nici măcar de grădiniţa nouă a Aniei, ci de calitatea hranei şi, esenţial, de creşterea timpului de alergare pe bandă de la (aproape) 3 minute la 15. Aşa că, de când pot alerga 2 km pe zi şi-mi şi place....simt că sunt în stare să fac şi alte lucruri mai aproape de celălalt ritm al cordului meu. Cum ar fi să scriu.

Multe întâlniri în septembrie. Dar, înainte de astea şi de începutul şcolii, am fost în fascinantele vizite de monitorizare, de data asta cu Bianca, aşa, să vadă şi ea cum e. A fost drumul drumurilor, având în vedere că ne-am rătăcit întâi în Dej şi am găsit cu greu drumul spre Bobâlna, apoi, la întoarcere, ne-am trezit lângă...Baia-Mare, asta pentru că Jiboul a fost un nod prea strâns pentru inteligenţa noastră vizual-spaţială...

Avem şi nişte poze: la conacul ruinat din faţa şcolii din Dragu, la Pizza King din Zalău, unde ne-am întâlnit  cu un prof să facem prezentarea pentru schimbul de experienţă la care urma să participe etc. Şi, minunea minunilor, salvarea celor fără de orientare, acelor cu cai sau cu maşină de teren, PODUL MOBIL de pe Someş... Despre el a scris Bianca pe FB şi, dacă eu aş fi fost dispusă să-l trec cu maşină cu tot, ea nici nu a vrut să audă. Aşa că l-am fotografiat doar şi am mai făcut 100 de km, mulţumind Băncii Mondiale că se poartă frumos, nu ca UE.

Şcoala a început sec şi mi-am mărturisit pe tablă un dor. Toţi au crezut că e vorba de o iniţială şi bine că s-a potrivit şi aşa! Am primit sms-uri de prin curtea şcolii. Ana-Maria e parcă aceeaşi: cea care mă vizita şi când eram în concediu, lăsându-şi cursurile şi aterizând la Sovata sau sâmbăta dimineaţa, tot studentă fiind şi venind Acasă...urcată în taxi din Piaţa Morii până în Ştefan...Acum e om mare, dar tot ar mai fi în stare să ceară comisiei de bac cireşe pt toţi copiii care aveau proba orală la română:))

Mi-a scris şi Ana, frumos-frumos, cum că mă vedea şi dacă nu alegeam roşu:D Şi, absolvenţi de anul trecut mi-au luminat ziua aceea (nu ştiu de ce tristă) la...Old House.

Adevărul este că mă aşteptam să merg undeva cu clasa mea. Au fost câteva şoapte, dar, după cum le spuneam, sunt la vârsta la care aştept propuneri concrete. Aşa că, prima zi de şcoală cu 11H e imortalizată aici:

Sper să umplem poza în excursia care începe mâine, E3, şi, pe viitor, să ne organizeze mai bine o forţă superioară, nu de alta, dar "ţărâna va seca poveştile/din trupul trist".

Au trecut pe la şcoală şi cei de la chimie biologie, D-urile mele absolvente anul acesta şi anul trecut, au venit Ligia şi Gili, proaspăt licenţiate în medicină şi mi-au amintit ce înseamnă să iei 10 la bac la română...şi cum poţi să nu te saturi o generală şi-un liceu de-aceeaşi profă! :P

N-am poze cu Andreea şi Bianca, pe care le-am făcut inspectoare la clasa a V-a şi de venirea cărora m-am bucurat. Cumva, aşteptam ceva B-uri şi pe la şcoală, concret, nu fugar. (Adi, dacă ai de comentat ceva şi aici, te rog să te abţii, asta pentru că ideea nu are legătură cu tine, nu e niciun fel de apropo şi, dacă tot am ajuns aici, pot spune că, în fond, scrisorile noastre au dărâmat un orgoliu.Mie îmi ajunge, sunt mulţumită, l-am afectat în mod real, deci..."ca-n cărţi" :)

Am ieşit şi cu Andra la Conacul Verde şi am dat timpul înapoi, căutând piesa pe care i-am învăţat-o la dirigenţie, în gimnaziu. Doamne, parcă-i văd, arătându-şi coatele şi genunchii:D : Mircea Baniciu http://www.youtube.com/watch?v=v-Dgo2oBQsk. Cum n-am avut vreme de poze, pun una "din vremile acelea", cum ar zice Creangă.

Ce-ar mai fi de spus/scris? Desigur, ceva despre Hara şi "Înapoi în viitor", de fapt despre Cici, Andrei şi Ania. Se pare că Aniei îi place şi No Remorse şi Blackout, asta pentru că a rezistat, a aplaudat şi a dansat la concertul lor. Iar eu am ţinut-o şi în cârcă,ca să  înţeleagă ce înseamnă să fii fan adevărat!

Închei cu isprava lui Ale. Cum s-a ales cu premiul acela la Congresul Internaţional UNIFERO, m-am trezit cu o invitaţie la următoarea ediţie, undeva în jurul datei de 1 mai 2013. Viena, venim!