Mi-am amintit azi titlul poeziei lui Nichita Stănescu: Înapoierea cheii. Da, incipitul e identic cu finalul şi..."sună" aşa:
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.
Preocupată fiind de planuri şi repere, n-am mai dat un răspuns cu care eram datoare...până acum. Eu aş fi insistat pe subiectul DOR şi pe adverbul MAI, dacă aş fi primit tema aceea :)
În rest, până la vacanţă: 4 note+teza. Apoi ne luăm rămas bun, pe îndelete şi în registre diferite... Mâine, alte planuri!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
Aşadar: PRIMA EXCURSIE CU IX H! Multe ar fi de zis/scris…”Multe am văzut şi n-am văzut puţine! Dar, din multe minuni câte există, niciuna nu... -
Profy n-ar vrea să-i plictisească pe studenţi. Dar ei sunt de atâtea feluri... Cum să vorbeşti pentru toţi ca pentru unu’? (S...
-
Era la modă fie să-ţi placă de Cazacu, fie să te enerveze la culme(mai ales dacă erai elev şi aveai nenorocul să te surprindă sărutând o f...
Nicio generatie nu "scapă" fara surprize finale de la dvs? Imi amintesc cat am fost noi de marcati...eram pe spate toti...sper ca mai aveti tricoul!!! mi-i dor sa nu-mi mai fie dor :*
RăspundețiȘtergereOOOOO..recunosc clasa(după tricou!), dar persoana...ştiu numai cine chiar nu poate fi:):(
RăspundețiȘtergereDacă am scris o piesă de teatru pentru voi, cu siguranţă am fost şi eu marcată...Dar nu eraţi pe spate, ci pe faţă (cel puţin pe tricoul meu!:)
Nu ştiu în ce măsură surprizele astea mai au efect, dar de făcut le fac, aşa, pentru cei care pot înţelege şi pentrumine, să fiu împăcată. Iar clasa a IX-a îmi sunt alături, dornici să iasă ceva bun. Cam cum eraţi voi în Genaia...
Dorul apare când păşeşti în Valea Plângerii, Făt-Frumos! :) Hai acasă, că împlinim 100 de ani! :*
Peste 2 ani :))Ca-n piesa aia de teatru...
RăspundețiȘtergereok. Să stii ca acum avem tricouri noi;)
RăspundețiȘtergerecool
RăspundețiȘtergere