TATA

L-am văzut o singură dată plângând: eu aveam vreo 6-7 ani, lui îi murise un prieten. Plânge tata, mi-am spus…şi tare m-am mai minunat! Nu prea ştiu la şcoală cum e, pentru că eu la matematică am avut un alt profesor în generală. Tata era diriginte la A, iar eu eram în C şi aşa am rămas. Se spune că le-a explicat elevilor cum se scoate Făt- Frumos din fracţie, chiar dacă lacrima nu rămânea în urmă…Ca să accepte să-mi explice ceva la tema de casă, trebuia să am creionul foarte ascuţit şi teoria învăţată. Deseori renunţam.

M-a învăţat însă altele: să schiez şi să patinez, să sar coarda şi să fac corect flik-ul înainte, să stau în mâini şi în cap, să joc şah şi mai nou să rezolv Sudoku, să fiu punctuală şi să-mi ţin cuvântul. Poate mai sunt şi altele, dar acum astea au ales să se arate amintirii mele.

Tata m-a întreţinut până la absolvirea universităţii, apoi, chiar dacă eram deja măritată, mi-a plătit şcoala de şoferi şi acum masteratul acesta cumplit de la SNSPA. Ceea ce e spune multe :)

Culoarea ochilor lui e culoarea ochilor Aniei. Cine îl cunoaşte ştie deja asta. Când eram mică, mă surprindea: câte un alt fel de albastru, de fiecare dată. Acum, fetiţa mea îi duce mai departe. De la străbunica, la bunicul, la nepoată.

Azi lumea îşi pomeneşte morţii. Eu am scris despre tatăl meu, care s-a născut la 1 noiembrie. Să ne trăiască: La mulţi ani!