Crăciun

Moş Crăciun a venit. Anul acesta, l-am aşteptat împreună şi ne-a adus tot ce ne-am dorit. Bunicile (două şi agitate) au fost alături de noi, iar Adi nu a lipsit nici de data asta.

12 B a găsit blocul şi şi-a găsit
locul
:) Taaaaaaare mult

m-au bucurat: gestul, prezenţa, atitudinea.
Şi la anul când veniţi...

Ale şi Ilinca au învăţat să pună scutece păpuşilor. Normal, până la urmă toate au adormit. Ms pt ajutor!

A trecut Crăciunul şi sunt aproape mulţumită: mai am 4 oameni cel puţin de văzut şi sper ca zilele următoare să se întâmple...Mâine, Ioana :), Ana zice ea când, la Iuliana vrea şi Ania şi mă opresc aici, pentru că aş putea pune un D (mare în continuare), dacă nu aş şti că el vine fără să sune, nu citeşte ce scriu (şi, în plus, s-a liniştit lumea cu imaginea de personaj fatidic).


E frumos Crăciunul, după mulţi ani în care l-am risipit câte puţin la Colibiţa...Dar a meritat, pentru că acolo e locul în care a început una dintre cele mai frumoase prietenii de care am avut parte, iar colindele de mai jos...înainte de a ajunge pe youtube, au intrat şi au rămas în fiinţa mea.


http://www.youtube.com/watch?v=xUTl18mJzjE
http://www.youtube.com/watch?v=14E0mOZAXbo

Serbare

Emoţii. Mari. Din nou. Superbi copiii, fantastice educatoarele(Doamne, câtă muncă!)


În altă ordine de idei, Ania a spus poezia, în ciuda tuturor predicţiilor, şi s-a remarcat prin accentul corean (ci, cio, ciu). Dar la moşu' a dus-o educatoarea Geta în braţe, iar eu m-am bucurat că nu l-a împins...(da' e urât, mami, cu barbă albă...!)


Din serbare i-a plăcut mult un cântec de pe Valea Sălăuţei, aşa că îl cântă şi îl ascultă acum acasă, de câte ori vrea netul ...E cu Ileana şi cu badea Ion...:
http://www.youtube.com/watch?v=q0e09Qg8h6U&feature=related

Crăciun fericit tuturor cu bucurii şi sănătate!

Marţi, 13

Am amânat, e clar! Se vede de la o poştă şi de peste o săptămână: cum să fac, ce să pun, cum să concentrez şi, mai ales, cu ce să încep, dacă încă sunt uimită? Poate cu o concluzie: nicicând n-am primit daruri atât de muncite, atât de simţite, atât de de departe, atât de la oameni noi, atât de la vechi prieteni...atât de speciale!

În timp ce ziua mea era şi trecea, mă lăfăiam cu laptopul alături într-un matrimonial  ramadian  cu 27 de proiecte ale grupei Grundtvig (ăsta e un fel de Comenius al Danemarcei) Cine nu ştie cam cum e ambientul, găseşte aici: http://www.ramadabrasov.ro/poze-cazare-hotel-brasov/ :) Am şi pierdut apeluri, dar tot mulţumesc pentru ele.Pentru prima dată, n-a mai contat foarte mult porcul (când se taie, că, no, întâi el şi apoi sărbătorirea mea!:D ), pentru prima dată am apreciat că sunt născută când se colindă...din cauza porcului, n-am găsit niciodată avantajele spirituale ale perioadei :). Of! Mulţumesc oamenilor adunaţi lângă pian care m-au emoţionat şi celor din grupul de lucru care au fost atât de calzi!

N-are rost să fac nominalizări şi nici să fac apologia prieteniei. Cel mai mult mă bucură când oamenii scriu frumos şi iar cuvinte-alfabet m-au copleşit. Pot cita? *Cum n`am mai facut asta niciodata, cum niciodata n`o sa mai sune la fel, cum nici n`as vrea asta, cum e o zi speciala (sau foarte speciala) (sau poate chiar obisnuita), cum .... oricum ar fi, varsta "e doar un numar de purtat pe tricou". (sau nu?)** * * * *Sa spunem ca e primavara. Sau ca ninge. Oricum e bine. Indragita veti fi si daca de maine n`ar mai ploua cu secunde si daca brusc ar conta altceva decat dumneavoastra.* * * *

Draga mea clasă, cartea scrisă de voi, Povestea lui 13, va rămâne unicat la Editura Rebreanu. Ştiu că ferestrele sunt reflexii ale vieţii, ştiu că numai obligaţie nu e ce aţi muncit voi, dar zău că nu ştiu ce să aleg din chestionar ca să fie, cumva, edificator.Încerc şi MULŢUMESC!!!

2. Respiraţiile din ce în ce mai rare lasă literele să se aşeze disciplinat în bănci. De la 1 la 13. În rânduri şi fraze alese aleatoriu. Vreţi să le fiţi profesoară?

3. Excursiile prin alţii pot deveni regăsiri de sine. Excursiile prin tine pot deveni doar priviri stingherite, neadresate. Ele se vor transforma în popasuri. Ştiţi de către cine?

6. Pasărea îmblânzită poate că vă stă pe umăr. Pasărea îmblânzită nu cred că se ştie, nu cred că vă ştie. Pasărea îmblânzită e mereu aproape. O vedeţi?

8. Exprimarea se măsoară încă în multe semne de întrebare. Se rătăceşte de multe ori, printre virgule lipsă sau continue. Credeţi într-una fără semne de punctuaţie?

10.  Estul nu e un punct exact. Nu e de încredere. Soarele ne poate răsări şi din Vest şi chiar din Nord. Vi s-a întâmplat să răsară din Sud?

11. Călcâiul trebuie să fie ţinta, ca să poţi câştiga mereu. Nu doar cel al lui Ahile e vulnerabil. Acum ne luptăm cu Timpul. Vrem ca azi să rămână întotdeauna azi. Îi puteţi ochi călcâiul?




P.S. Ania mi-a cântat primul La mulţi ani din viata ei. De 4 ori Mulţi ani trăiască, încheiat cu maaaamaaa! :)

Cerc închis

Mi s-a sugerat să postez fotografia copertei şi, de când cu articolul artistei plastice Virginia Brănescu, Coperta- ca sinteză a cărţii, chiar nu mai am nicio îndoială că doar mie mi-ar plăcea...:) Închei azi cu cercurile şi poate voi lua o pauză în ale scrisului pe blog (îmi ajunge corectatul!).

 Mi s-a întâmplat ceva important joi noaptea: am reuşit, după muuuuuuuuuuuuult timp să scriu o scrisoare. De fapt două. Nici acum nu-mi explic ce anume a învins blocajul de care nu credeam că o să mai scap, dar mă bucur mult că mi-a venit să iau o foaie/două şi să le pot umple. A doua zi, evident că a fost greu să găsesc drumul spre destinatar, dar, până la urmă, ideea de matrioşcă mi s-a părut cea mai inspirată. Am scris unei persoane care îmi amintea de alta. Nu, nu de dor faţă de prima, nici poveste, ci aşa, ca întâmplare fericită şi voi rămâne veşnic îndatorată că, primindu-mi-se darul, am devenit vindecată de un complex care mă înverşuna, pentru că nu pot scrie oricui şi nici măcar sub imperative proprii.

Cercul închis e cel ales:

M-am obişnuit să scriu în genunchi,

cu o pernă mare sub umărul drept,

cu un pahar pentru apă din sticlă mată-n faţă,

cu o sete ţinută în frâu şi-n cătuşe.

M-am obişnuit să-mi fie bine când plouă

şi să apăs rar de tot pe acceleraţie.

După ultima pagină e bucăţica lipsă.

Cerc de schimb

Azi am numărat oamenii care vor munci pentru mine săptămâna viitoare: 12. Nu mă simt deloc bine din cauza asta, dar mă liniştesc la gândul că şi eu voi munci pentru alţii şi, până la urmă, fac un efort mai mare...

Azi iar mi-a plăcut la şcoală, chiar şi fără cafea şi presimt că sfârşitul ăsta de semestru va fi aşa cum trebuie: cu gânduri bune pentru toţi. Mă mir câte ştie lumea despre comunicare şi, cu toate acestea, ce multe auzim şi ce puţine ascultăm! Un Cerc de schimb:

Cu moneda aceea puteam să-mi iau chestii serioase:

o vacanţă cum se poartă, prin orient,

o pereche de sandale cu rochie cu tot

sau chiar nişte aur de atârnat şi de luat ochii.

Am stat cu ea în buzunar şi nu-mi pare deloc rău,

oricând poate apărea ocazia cea mai bună.

Aş da-o cuiva pentru  un joc de-a ascultatul.

Cerc disciplinat

În sfârşit, a ieşit la 12 B un colocviu. Cam de 90 de minute. E adevărat, am stat şi eu în bancă (de fapt, aproape). Dar măcar nu am vorbit singură şi am primit răspunsuri care să mă mulţumească. Desigur, am simţit capete lipsă (dacă citeşti, să ştii că nu am uitat că ţi-ai notat în caiet despre balaur! )

Sper să iasă mai bine până la urmă: e o luptă cu  idei şi cuvinte potrivite. De aceea, mă opresc acum la un Cerc disciplinat:

Când am cutezat prima dată să mă lupt cu ideile,

mi-am certat aprig cuvintele.

Se-ngrămădeau care mai de care să prindă un loc bun

la bătălia de gală, la marele asalt.

Uite-aşa, am fost în stare să formez echipe hotărâte

să facă cel mai adesea ronduri de noapte.

Azi, tastatura şterge ce sună prea tare, ce e prea crud sau prea aproape.

Cerc periculos

Am primit ce mi-am dorit: putere să iert. Prin forţa cuvintelor, 10 H a dat putere Moşului scriind despre tristeţea mea ce aduce cel puţin alte câteva tristeţi acolo, în bănci. Şi carte frumoasă (Andrei Pleşu, Faţă către faţă), ciocolată cu mentă, o îmbrăţişare adevărată, zâmbete şi...răspuns la o scrisoare din Cucta (cadou care m-a lăsat mască şi care mă face să mă bucur încă o dată pentru că am scris cartea asta)

Aleg astăzi Cercul periculos, pentru că a fost o zi dedicată arcuirilor...

Nu salt intenţionat vocale,

le răresc doar, aşa, pentru o bună arcuire

a celor mai îndrăzneţe coarde.

Momentul acela, momentul în care pronunţ,

mă găseşte cu totul acolo, înăuntru,

supravieţuind unui singur efort respirator.

Din mine însămi nu mai vreau să ies.

Cerc primitor

Azi am terminat, într-un fel, cu artele poetice interbelice. Fără pretenţii, e adevărat, (chiar fără legătură, dacă mă gândesc bine!) voi posta de azi înainte "cercuri" din Singularia tantum, inclus, desigur, în Complexul Penelopa, aşa, după bunul plac şi stare din zilele ce-o să vină.

În seara asta mă bucur de moş, de reîntâlnirea într-un nou proiect (venim, Braşov!!!) cu cel mai bun coleg din lume (chiar dacă-i din colegiul vecin) şi aleg Cercul primitor:

Toate punctele astea la distanţă egală

mă derutează pe mine, ca centru serios şi stabil.

Îmi întind braţe, desfăşor arce, stabilesc unghiuri

şi rămân fără niciun punct de vedere.

În fond, nu sunt nici eu decât un punct.

Înfig în mine umbrela iertării de azi înainte, de azi înapoi.

Despre dar

Am regăsit, de câteva zile, cartea lui Marcel Mauss, Eseu despre dar. Am căutat-o cu înverşunare prin bibliotecă şi m-am bucurat când am dat de ea, pentru că speram să  decantez  câteva idei pe care să-mi construiesc un discurs pentru o parte din 12 B. Asemeni altora, trăgeau şi ei la sorţi care cui să CUMPERE cadou de moşu’.

Am regăsit cartea, dar am renunţat la ideea cu discursul. Scriu deci. Despre dar. Simplu: nu cred că merge aşa, la comandă. Nu cred că merge cu „trebuie”. Nu cred că un dar primit şi mai ales oferit astfel aduce bucurie. Mie îmi place să mă bucur.

 Mai cred în daruri adevărate, în tot ritualul al cărui spirit l-am regăsit în cartea lui Mauss, e adevărat, într-un studiu al societăţilor arhaice... Cel mai mult mi-a plăcut la maori acel hau care trebuie dat mai departe, altfel devine ca un fel de blestem. Au ei şi un proverb foarte frumos: „Ko Maru kai atu/ Ko Maru kai nai/ ka ngohe ngohe” („Oferă tot atât cât primeşti şi totul va fi minunat” înseamnă şi l-am învăţat cândva pe de rost).

Brusc îmi dau seama că nu eu am cumpărat această carte. Nici nu am primit-o. E o carte rătăcită, uitată, mărturie a unei relaţii de vreo 12 ani cu un chitarist devenit sociolog, apoi ofiţer... întotdeauna prieten, şi, undeva pe la mijloc, soţ . (Şi da, mi-a amintit şi Ale de el, de partea lui din Cucta!)

Lumea ni se schimbă, lumile nu. Mi se face dor de prieteni, de toţi cei cărora le-am oferit ceva şi cărora le-am putut mulţumi că au primit cum se cuvine darul acela, oricare ar fi fost el...Ce bucurie!

http://www.youtube.com/watch?v=yaUwrIyKiNk