Miruna

Miruna stă în ultima bancă şi are ochii albaştri. Nu este prea vorbareată şi nici nu caută să iasă în evidenţă, ca majoritatea elevilor din clasa a V-a, secţia germană. Prezenţa Mirunei mă surprinde însă de fiecare dată, pentru că îmi aminteşte mereu de Patricia, ca şi cum cele două surori ar emana aceeaşi energie, ar respira acelaşi aer, în acelaşi fel...Poate e cel mai emoţionant moment al reîntoarcerii mele la şcoală şi chiar al debutului toamnei!

Sunt foarte încântată de clasa a IX-a, unde am dirigenţia, de a XI-a care parcă mă aştepta de anul trecut, se pare că şi XII D-ul se vor alege cu mine, iar clasele a V-a sunt întotdeauna molipsitoare de optimism. Ceea ce simt pt XII C nu a încăput niciodată în cuvinte, de aceea mi-e greu şi să-i vizitez. Îmi place la şcoală, mă bucur că n-am cedat presiunii de a lucra iar cu adulţii!

Ştiu că m-am întors pe blog mai târziu decât am promis, dar nu am încă net acolo unde m-am mutat şi e mai greu să scriu pe la alte computere. Voi rezolva problema, am primit deja o mulţime de soluţii! Zice Gabi că cele 500 de accesări de peste vară se datorează interesului cititorilor fideli: sper să fiu mai harnică! Mulţumiri lui Virgil, care a ales să mă promoveze pe blogul lui, cel puţin ştiu că, în afara elevilor mei, vor citi ce scriu şi fetele de la tae-bo şi studenţii de la sport!:)


Bine v-am regăsit! Datorita Mirunei am hotărât să scriu azi aici.