Spuneam, într-o doară, la începutul anului, că aştept ziua de 20 octombrie. Anul acesta, arată aşa: 20.10.2010.
Pare o zi perfectă, o perfectă zi perfectă, cum scrie Ema la status, o zi pe care am ales-o să te mai sun o dată, după atâta timp de tăcere. Şi asta am făcut, mă bucur că n-ai răspuns, că nu mai ştiam să te întreb altceva decât banalul Ce mai faci? de care ne amuzam cândva… Aşadar, prietene, am făcut ce-am zis şi m-am lămurit că misterioasa ta dispariţie e de fapt un act atent programat. Fugi de o iubită către alta, dar de o prietenă, că-ţi schimbi iubita! Câte semne de întrebare rămân?Vroiai să văd cum e: trebuia să ştii că mă descurc cumva. Viii cu viii…
Aş fi vrut să nu-ţi pese atât. Probabil că m-ai iubit prea mult atunci, când eu habar nu aveam că ştii conjuga astfel de verbe. Ai vrut să câştigi? Ai câştigat: cel mai greu e să pierzi un prieten!
P.S. Mulţumesc pt că ai făcut să existe şi Complexul Penelopa. Caut ceva cu/despre tine
Al treilea
Pe Dali l-am găsit împreună în fragmente de jurnal
şi câteva însemnări ne-au convins să-l ţinem alături.
Apoi tu l-ai înţeles şi mi l-ai oferit îmbunătăţit,
ca să-l pot şi eu pricepe, pe el şi pe tine.
Nu l-am împărţit niciodată, dar, dac-ar fi s-o facem
tu ai lua lebedele şi eu elefanţii.
Ştim amândoi cine e cu picioarele pe pământ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi şt...
-
Mi-am propus de multe ori să scriu despre bac. Despre subiecte şi pregătire. Despre soluţii. Despre ce-aş face eu dacă...ar trebui să dau an...
hmmm... nu e cel mai placut lucru de pe pamant sa te piarda cineva ca prieten. imi pare rau. :(
RăspundețiȘtergeresa mai scrii, ca eu urmaresc statusuri si offline-uri pe mess :D
patricia
Daaaa, Patricia, stiu ca stii;)
RăspundețiȘtergereEu, cateodata, prefer sa pierd, dar sa fiu impacata cu mine insami, chiar daca...
Imi lipsesc starile alea despre care povesteam noi de vreo doi ani si ceva, printre merele verzi!
Imediat, e sfarsit de octombrie:)
foarte frumos si nu asi fi aflat de saitul acesta aca nu miar fi spus alexandre turcu fastcinant atit de tomantic si ..fara cuvinte
RăspundețiȘtergere