Cod 0

Caut, caut cuvinte fireşti (sau domestice cum le spui tu) să pot să reîncarnez un Noi firav, atât cât să reziste o zi de iarnă şi de îndepărtare. Număr. Socotesc, de fapt. Cal-cu-lez, mai exact. Nişte vecinătăţi: ale lui 0. Din toată analiza matematică, astea sunt tari şi folositoare. Ştiai asta când ai luat creionul în mână să-mi desenezi prima schiţă-bumerang?

Îţi sună telefonul. Te sună 3 de mine: una de acum 10 ani (foarte grăbită, cu cadoul pitit), una de acum 3 (foarte mirată, fără cadou, că ce naiba să dau când iau?)şi una de peste câteva ore(răsucită, spiralată, cu un cadou pitit în mare şi mai absent ca absenţa ta). Ce bine că ai răspuns pe rând, uite, aşa n-ai cum să greşeşti tu, cel care niciodată nu greşeşti!

Degetele tale. A doua privire. Trenul. Marea mea. Ora 2. Toate începuturile. Semnele. Fata în iarbă. Fumul. Da, şi fumul… O vreme ţi-am călcat pe urme:stângul tău îmi părea drept şi cu două drepte în minte forţez ruperea intersecţiei: împing, împing, până ce se desprind şi-şi doresc, în aceeaşi măsură, la acelaşi To, să devină paralele. Nu aştept. Nici tu. Ceas de măsurat contratimpul.

Am evoluat. Îţi spun LA MULŢI ANI! şi nu se aude mare lucru: un fel de privire ridicată la pătrat, risipită în consoane. Mă-ntorc în hibernare: - Cu bine, cu mine, încă un an!