Am regăsit, de câteva zile, cartea lui Marcel
Mauss, Eseu despre dar. Am căutat-o
cu înverşunare prin bibliotecă şi m-am bucurat când am dat de ea, pentru că
speram să decantez câteva idei pe care
să-mi construiesc un discurs pentru o parte din 12 B. Asemeni altora, trăgeau
şi ei la sorţi care cui să CUMPERE cadou de moşu’.
Am regăsit
cartea, dar am renunţat la ideea cu discursul. Scriu deci. Despre dar. Simplu:
nu cred că merge aşa, la comandă. Nu cred că merge cu „trebuie”. Nu cred că un
dar primit şi mai ales oferit astfel aduce bucurie. Mie îmi place să mă bucur.
Mai cred în daruri adevărate, în tot ritualul
al cărui spirit l-am regăsit în cartea lui Mauss, e adevărat, într-un studiu al
societăţilor arhaice... Cel mai mult mi-a plăcut la maori acel hau care trebuie dat mai departe, altfel
devine ca un fel de blestem. Au ei şi un proverb foarte frumos: „Ko Maru kai
atu/ Ko Maru kai nai/ ka ngohe ngohe” („Oferă tot atât cât primeşti şi totul va
fi minunat” înseamnă şi l-am învăţat cândva pe de rost).
Brusc îmi dau
seama că nu eu am cumpărat această carte. Nici nu am primit-o. E o carte
rătăcită, uitată, mărturie a unei relaţii de vreo 12 ani cu un chitarist devenit
sociolog, apoi ofiţer... întotdeauna prieten, şi, undeva pe la mijloc, soţ .
(Şi da, mi-a amintit şi Ale de el, de partea lui din Cucta!)
Lumea ni se schimbă,
lumile nu. Mi se face dor de prieteni, de toţi cei cărora le-am oferit ceva şi
cărora le-am putut mulţumi că au primit cum se cuvine darul acela, oricare ar
fi fost el...Ce bucurie!
de ce ati renuntat la ideea discursului? eu cred ca nu toti suntem suficient de interesati sa citim multe carti si sa descoperim noi idei, dar daca acestea ne sunt aduse de altii, ca dumneavoastra, le imbratisam cu mare drag. De exemplu, nu as fi stiut sa zic de ce nu imi convine "chestia" asta cu darurile de mosu' dar acum stiu: nu merge asa, la comanda.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru luminare! :D
Cateodata nu recunosc zonele de intersectie dintre repertoriile noastre si traiesc sentimentul zadarniciei. Scriind aici, am oferit. Citind aici, ai primit. Comentand aici, ai oferit ş.a.Acest "şi aşa mai departe" îmi aduce bucurie. Pentru asta, îţi multumesc si eu.:)
RăspundețiȘtergereSi io mai vreau la Liviu!!!Si ore faine de romana si surprize si ata si ghem si mos dupa tabla si scrisori si 'nedespartiri'cum ziceati!:):*
RăspundețiȘtergeresal de la bossu
Da. Asta e o nedespartire :)Ms!
RăspundețiȘtergereSunt curios carei parti din 12 B se adresa discursul.Si mai ales in cate parti ne vedeti si carui fapt se datoreaza aceasta departajare.Probabil prea multe intrebari in doar 2 randuri...
RăspundețiȘtergere