Ar fi trebuit

...să scriu ceva frumos, de suflet, pentru suflet. Ar fi încăput aici o urare largă pentru toţi cei dragi, prieteni şi neprieteni. Ar fi fost de scris câteva concluzii, câteva constante şi veşnica nelinişte generatoare de nelinişti. Ar fi trebuit să scriu despre Ania, dar despre ea e cel mai greu, pentru că prezenţa ei umple casa şi inima mea de 2 ani încoace. Aş fi putut scrie despre bărbatul iubit, dar a trecut vremea când era unul singur, sau mai rău, nu era deloc.Aş fi putut aminti de toţi oamenii pe care i-am dezamăgit, de care m-am lăsat amăgită, folosită,e adevărat, cu bună ştiinţă.
Dar...o să las asta pe săptămâna viitoare, când voi dezvolta câte ceva din cele de mai sus. Acum voi pleca la munte, cu inima uşoară şi gânduri bune pentru toată lumea (chiar şi pt D. care parcă, mai nou, locuieşte într-o sală de sport...!)


Ce poveste şi povestea asta! :)