2 texte

... foarte frumoase am citit la întoarcerea acasă: unul personal, altul public. Le reproduc mai jos, în speranţa că autoarele nu vor fi deranjate.Sătulă de mesaje cu stele, moşi crăciuni defecţi, sărbători albe, fericiri şi sănătate, am găsit ieşirea din clişeu ca un triumf aL Sărbătorii asupra sărbătorilor. Numai bine, colindători colindaţi de colinde colindătoare!



24 decembrie 2010,
Bistriţa



Dragă doamnă dirigintă,



De Crăciun, ca în oricare altă zi, mă gândesc la cei la care ţin. Doar că, ziua aceasta, fiind atât de specială, are ceva diferit (mai bine spus, ceva în plus): le trimit câte un SMS sau o felicitare sau, pe privilegiaţi :P, îi sun. Dar, cum nu ştiu dacă la Colibiţa aveţi semnal, reţelele sunt SUPRAaglomerate (oricum, acum încerc să vă trimit şi un mesaj... că poate reuşesc) şi, cum nu mi-ar ajunge un SINGUR sms ca să vă spun tot ce am de spus, am decis să vă scriu o scrisoare. Că de multe ori mi-a trecut prin minte să fac unora sau altora acest cadou. Doar că, unii dintre ei nu ar aprecia îndeajuns de mult/deloc gestul, unii nu şi-ar face timp/nu ar fi interesaţi să citească, unii mi-ar sugera să folosesc limbajul verbal, nu cel nonverbal etc. Dar cu dumneavoastră e diferit! Chiar simt că vă pot scrie, că vă bucură! (Cred...:D)
Acesta este un mic dar din partea mea. Ştiu că ar trebui să-l găsiţi sub brad, nu în mail, dar... imaginaţi-vă că l-aţi găsit acolo! De fapt, aş prefera ca el să uite de locul de sub brad, de mail şi să ajungă direct în suflet. Acum rămâne de văzut cum îşi va stabili traseul. Sper că îl veţi vedea când încă va mai fi Crăciun.
Presupun că acum, în momentul în care scriu, îl aşteptaţi pe Moşul. Şi Ania, cu siguranţă, e nerăbdătoare! Sunt sigură că amândouă veţi primi TOT ce aţi cerut. În opinia mea, NU se poate ca Moş Crăciun să uite de voi, oriunde v-aţi afla, că dumneavoastră ar trebui să vi se înapoieze măcar puţin din cât oferiţi şi îţi ajunge să stai în preajma Aniei 10 minute, ca să îţi dai seama cât de cuminte e (foooooarte) şi câtă fericire împarte celor din jur (muuuuuuuuultă).
Şi eu îl aştept...de azi dimineaţă. Am stat mult pe lângă şemineu, că el vine pe horn, nu? A fost să-mi aducă bijuterii, cosmetice, bani, chiar şi ciorapi albaştri pentru a-i asorta la uniformă :P...LUCRURI. Dar, mi-am dat seama că SENTIMENTELE mult dorite le-am dobândit deja, datorită celor dragi. Astfel, am realizat că există două posibilităţi (la mine nu o să fie niciodată doar una):
1. Moş Crăciun suntem fiecare dintre noi când dăruim.
2. Încă mai trebuie să aştept, că Moş Crăciun va veni să accentueze aceste sentimente.
Ştiu că o scrisoare se pune în plic, se scriu destinatarul şi expeditorul pe plic şi în cele din urmă, ajunge în poşta persoanei căreia îi e adresată. Dar nu cred că este deschis la poştă în Ajunul Crăciunului, nici de Crăciun... Şi nici nu vă cunosc adresa. Aşa că v-am trimis-o într-un mail. (Şi „mail” înseamnă tot „poştă”, doar că e cuvânt englezesc.)
Ca de obicei, las urările în încheiere (aici mi se pare că se potrivesc cel mai bine). Ce vă pot dori? Cred că TOT ce vă doresc CEILALŢI, ce vă doriţi DUMNEAVOASTRĂ. Sper că alături vi se află toţi cei dragi, iar dacă nu, sper că ei vor apărea acolo... că meritaţi cu adevărat. Să aveţi un Crăciun fericit, un Crăciun PERFECT!



Cu MULT drag,
Ale :* >:D<




O colindă

24 decembrie 2010


Colinda e ca porumbelul păcii. Dacă o auzim în fiecare zi, ea îşi pierde din simbol.
Colinda trebuie aşteptată, pregătită la fereastră.
Farmecul colindei la oamenii mari substituie magia sosirii lui Moş Crăciun, din copilărie.
Colinda ne asigură că mai putem fi vrăjiţi, că mai putem da, mai putem primi. Ea ne deschide sufletul. Care vrea linişte şi armonie.
Colinda nu e hit, nu e şlagăr. Nu se ascultă 24 de ore din 24, nu face senzaţie din radio de la maşină.
Colinda trebuie să se sprijine de-un brad, de-un pervaz, de-o iarnă, de-o seară.
Cum să colinzi în noiembrie? Cum să umbli cu colinda, fără a-ţi pregăti emoţia, timpul, starea?
Colinda s-a născut la sat, ca veşnicia.
La oraş, colinda e joc secund.
Colindă cei tineri, cei bătrâni. Segmentul de mijloc îi aşteaptă pe colindători. Lucrurile au rânduiala lor.
Colinda are vers, are sens, are tâlc, are cânt, are tremur, are glas.
Colinda e cuvânt românesc, e obicei strămoşesc, e unică, e rară, e tezaur. Nu seamănă cu alte cântece de Crăciun, în engleză, în germană, în franceză.
Colinda nu are plural, e unică. Toate versurile, melodiile specifice, auzite în locuri diverse, alcătuiesc acum, simplu, colinda. Deodată, peste tot se colindă. Aerul vibrează, colinda răsună.
Colindă cerul, colindă valea.
Colindă Ardealul, Moldova, Muntenia.
Colindă dorul de Creangă, povestitorul ce-l numea pe Eminescu �bădie Mihai" şi care s-a născut de Mărţişor şi-a murit de Pluguşor.
Colindă tristeţea şi veselia.
Colinda rămâne în suflet, doar acolo, tot anul.
Colinda e ca sămânţa ce trebuie să moară.
Când ceva ne răscoleşte, atunci ştim că e colinda, cu mesajul ei biblic.
Dacă am auzit-o odată ca niciodată, n-o mai putem uita.
Colinda se simte, deopotrivă, pe buze, în urechi, în piept.
Cine colindă, se vindecă şi vindecă.
Colinda e vraciul.
Numai acum, tocmai acum, tocmai acum...
Colinde, colinde,
E vremea colindelor, cu Eminescu şi cu Vieru.
Cu Nichita şi cu Labiş.
Poeţii colindă.
Îngerii colindă.
Florile colindă.
Florile dalbe.




Elena M. Cîmpan