Am făcut şi pasul acesta(în 2, că Adi m-a ajutat!): m-am întors la sală, după mai bine de 1 an, 8 luni şi 4 zile de absenţă...M-am simţit straniu, ca şi cum aş fi găsit rătăcită într-o cutie o fotografie veche alb-negru, care, privită atent, reuşea să-şi recapete culorile iniţiale. Şi, încă o dată, am înţeles că mi-a lipsit, că ceea ce m-a învăţat L. n-o să pot uita niciodată, că nu trebuie să mai caut scuze (dintre care, paradoxal, cea mai proastă îmi pare a fi lipsa timpului).Într-un fel, motivaţia e legată şi de D.sau de "ideea de D" :), de fapt e legată de trecut şi viitor. Drept urmare, am hotărât să-mi prelungesc programul de şcoală cu 1 oră şi jumătate, ca să mă prindă ora 3 în sala de sport, nu în alte părţi...
Nu stau lângă oameni de la care nu am ce învăţa. E clar, nici nu port conversaţii cu persoanele la care nu găsesc acel CEVA,care nu au măcar un principiu comun cu cele în care mă încăpăţânez să cred. Egocentristă sau nu, această atitudine mă face să merg înainte, să nu construiesc zilnic pomelnice sau să mă plâng în stânga şi-n dreapta de problemele omenirii adunate în ograda mea. Micile-mari fericiri pe care mi le aduc cei pe care îi ţin aproape mă scot din aleasa categorie a nemulţumiţilor înscrişi la OAMENI SERIOŞI=MUTRE SERIOASE. De când mă ştiu.
Aduc dovezi. Mi se cere asta. Fac ce mi se cere. Execut. Ştiu, vizualul e important pentru genul masculin, dar, totuşi, TU, cel care priveşti, nu vezi decât nişte pixeli...Eu am fost azi la sală, la bazin, sunt aici, în faţa laptopului, şi nu-mi doresc decât ca D. să-şi dorească întotdeauna mai mult decât ce crede că are.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu