Jurnal

… de 1 Decembrie sau cât le liberă e o zi liberă

Ora 6: Deşteptarea! Repede repede, cu oliţă, cu scufiţă , cu 2 lupi şi una bucată Gretel, cu ceaşca de cafea , cu un ochi la ceas…

Ora 8: Plecăm spre grădi (dacă tot e deschis!) şi ajutăm la decorarea holului. Ania rămâne, eu plec direct spre spălătorie, că şi maşina trebuie să simtă ceva deosebit azi.

Ora 9: Ar trebui să mă apuc de curăţenie, dar vorbesc un pic pe mess cu Manu şi Ale, apoi….incep.

Ora 12: Fac pauză şi beau o cafea cu Maria – tare ne mai minunăm de ce garaj bun avem noi la demisol! Şi că e bine până la urmă şi fără încă o şapă turnată.

Ora 13, 09: Mă sună D. să vadă ce fac cu schimbatul cauciucurilor. Îi spun că la 2- 2 jumate ..

Ora 15: Încarcăm maşina, ducem maşina, lăsăm maşina, bem o cafea şi venim acasă pe jos. Merg mai repede ca el, am cizme de cauciuc, vremea e cum e, noroi din plin. Şosetele lui fierb acum într-o oală pe aragazul meu şi nu ştiu zău dacă voi fi în stare să le aduc la culoarea iniţială.

Ora 16, 35 :Sună Antonia. Încep să vorbesc cu ea, încerc să vorbesc cu ea, până la un moment dat, când mi-am dat seama ce face D. ,că ceea ce se întâmplă nu e chiar…15 minute nu ştiu ce-am mai vb la telefon, dar m-am agăţat de el până când mi-am dat seama că lucrurile devin serioase.

Orele 16, 30-17 şi nu mai ştiu cât: a fost un timp în care mi-am amintit că trebuie să merg la sală, că altfel rămân numai cu statul în mâini…Când crezi că nimic nu te mai miră, iată că ajungi să vezi ce n-ai mai văzut!

Ora 18: După ce un taxi ne-a dus 500 de metri, am recuperat maşina şi am fost să o luăm pe Ania de la grădi. De data asta, drumul a fost sub semnul lui CUCU- BAU!

Ora 18,30: Ajungem la buni nr.2, să luăm costumul de îngeraş. Evident, Ania nu probează, are treabă cu parfumurile. Pregătim masa, mâncăm, o sun pe mama să-i zic că pe la ei nu mai ajungem..

Ora 19,40 Suntem acasă, eu de-abia stau în picioare(nici jos nu e mai comod!) îi fac baie Aniei, iar citim şi modelăm.

Ora 21, 10. Ania adoarme.

Orele 21-22: Schimb de mesaje şi convorbire cu G. Dacă tot m-a felicitat că sunt româncă! Dacă tot crede că gândesc urât despre el! Dacă, după atâţia ani, ne mai bucurăm când ne vedem. Şi pentru Calul din Marlbolo, roşu evident, devenit prietenul Aniei (Desigur, el mi-a răspuns râzând: "Vedem noi mai încolo!").

Cam atât, altceva nu s-a mai întâmplat. (Că dacă se întâmplă de două ori, ajunge să zici o singură dată.)

Asta-i o zi din viaţa mea pe care o să o ţin minte, după cum spunea D., care mi-e drag că a avut răbdare până n-am mai avut răbdare…

A doua zi am fost mult mai înţelegătoare cu ceilalţi. Am luat şi decoraţiuni albastre şi galbene pentru bradul de la şcoală: şi dacă nu ajung să le pun, acum are cine mă ajuta! :)