Mizerabilii sunt printre noi, se bat de noi, ca să ne-amintească să nu cumva să avem impresia că lucrurile se pot schimba, că există şansa să-şi fi dat de pereţi cu al lor caracter şi să fi primit unul nou, cadou, tot de la mama lor. Mizerabili devenim şi noi, când le zâmbim, în continuare, şi, de fapt, ne gândim la neputinţele lor, la singurătatea lor în1, în 2, în 3, în 4…
După mine, mizerabil eşti atunci când:
- Ai o familie şi nu-ţi vezi de ea;
- Nu ai o familie şi vrei ca nici altul să nu aibă;
- Găseşti cusururi tuturor;
- Nu-ţi ajunge timpul să discuţi cu propria mamă;
- Faci reclamă invidiei, intrigilor şi dezbinărilor din grupul de apartenenţă;
- Nu ştii zâmbi, doar râde;
- Nu recunoşti valoarea unor foşti profesori, le întorci spatele şi le-nchizi sec gura.
- Nu saluţi şi nici nu răspunzi la salut;
- Negociezi preţul demnităţii tale;
- Vrei să fii ce nici tu nu mai crezi că poţi deveni;
- Oamenii nu se mai întreabă CINE eşti, doar CE eşti.
- Oamenii nu se mai întrebă nimic.
- ………………………………………………………….
Lista rămâne deschisă. M-am oprit, pentru că a ieşit/intrat Manu pe Messenger şi mi-am amintit de o clasificare a zâmbetelor mele, făcută de ea, nu de mult: dacă aş putea să fiu tot timpul cu cel legat de bucuria caruselului promis…aahhhh! Ce s-ar mai frământa mizerabilii!
Probabil ca mizerabilii sunt cei pe care Demostene nu-i sesiza,umbla cu lampa in amiaza mare,sa caute OAMENI,caci nu vedea NICIUNUL.
RăspundețiȘtergereDa, mizerabili suntem fiecare din noi,în mai multe sau mai puţine momente, în funcţie, cred, de neîmpliniri.
RăspundețiȘtergereAtunci, nu mi-as dori sa ma (re)gasesc pe mine in acele momente.
RăspundețiȘtergereEu sper ca mâine să ne (re)găsim şi să iasă ceva....ce-n viaţa mea nu (m)-am văzut!:). Oricum, eşti singurul om din lumea asta care mi-a propus ipostazieri...
RăspundețiȘtergereOh,o sa fie ceva nou si pentru mine,nu am nicio idee momentan in cap,vreau ca totul sa fie spontan:D
RăspundețiȘtergere