Medicament

Ce fain e să fie fain! Am citat acum dintr-o conversaţie cu un vechi prieten care îmi mărturisea că are câteodată impresia că nu mă cunoaşte deloc, iar altădată i se pare că mă ştie de-o viaţă...Asta, zice el, e fain...


Azi nu am avut o zi prea bună: n-am zâmbit foarte des (cred că Manu a remarcat deja asta!. De dimineaţă am găsit un offline de la D. în care mă anunţă că este supărat pe cuvintele mele şi că pleacă din localitate. La şcoală am vorbit o oră întreagă singură despre postmodernism şi sărmanii elevi m-au ascultat din politeţe (nici măcar nu au căscat, cred că s-au bucurat că le dau lor pace!) Apoi Eminescu, apoi dialoguri, proiecţii de poze. A urmat o operaţiune dureroasă de cosmetizare...ce mai? Niciun motiv de...zâmbit.Când am început cursul de Finanţarea învăţământului eram la pământ şi atunci am apelat la un prieten şi, după 2 replici, râdeam în hohote cu adevărat (cine mă cunoaşte ştie că rare sunt momentele în care râd, de obicei zâmbesc).


Nu ştiu câţi prieteni am. Mi se pare aiurea să îi număr sau să-i ierarhizez. În plus,uit...Dar, chiar dacă au trecut 2 săptămâni, 4 luni sau 6 ani de când nu ne-am văzut, ŞTIM amândoi/amândouă că unele lucruri nu se schimbă. Starea aceea de bine, de confort pe care ţi-o dă o regăsire, o reîntâlnire e dovada clară că timpul poate fi învins.

Ne facem planuri pentru Vinerea Mare. Vorbim de lucruri sfinte.De trecut. De cărţi şi coperte. Poate de pasiuni. Dar vorbim CU DRAG, fără stres, fără ameninţări şi cred că fără limite, ca întotdeauna.

Când e înnorat, nu iau medicamente: vorbesc cu un prieten.