Azi a fost spectacolul...n-o să scriu despre el. Nu acum. E prea devreme, cred. În plus, aştept şi nişte fotografii. Apoi, vom vedea...:)
A trecut şi ziua de 19. Nici ea nu e suficient de departe ca să pot face o sinteză, aşa că, deocamdată, îmi amintesc că la lansarea imnului am fost lângă Ana-Maria (exact cum îmi doream, ca să am o "oglindă" în faţă) şi am ştiut amândouă spre cine se îndreaptă baloanele alea (e drept, dacă era după noi, îi trimiteam mai degrabă 500 de ţigări, aşa, ca să aibă...). Apoi fosta dirigă pe scenă cu discursul despre diamante (uite-aşa sunt şi eu diamantul cuiva :P) şi, evident, reîntâlnirea cu Flavius, firească, poate cu un pic de tresărire, mai degrabă datorată coridoarelor apăsătoare ale facultăţii. Oricum, docil, a stat la poze...
La o zi după eveniment, vine D. să mă salveze. Adică să-mi salveze tălpile chinuite de, în ultimul timp, mai puţin exersatele tocuri. Şi,recunosc,mâinile lui mi-au anulat prăbuşirea şi vorba lui graba cafelei din dimineţile următoare. Mă tot gândesc dacă are dreptate şi dacă e adevărat că am un aliat invincibil în cuvinte, în felul în care le combin. Zice că el a simţit de mult că nu are nicio şansă şi, culmea, ăsta era ultimul lucru la care mă aşteptam din partea lui, mai ales că are întotdeauna replică la orice. Şi, zău, că mult mai meşteşugită ca a mea! :) Aşteaptă să scriu. Îi promit...
P.S. Am o grămadă de 10 în penar. Mâine îi dau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu