Azi a fost prima zi făra clasa 12. Cam pustiu. Totuşi, am intrat în clasă, mi se părea un ritual, mi se părea firesc.M-am bucurat şi întristat în acelaşi timp, aşa după cum am scris în textul piesei. În ultima săptămână, plină şi grea, mi-am verificat reacţile: e clar, sunt blocată, de aceea nu am plâns deloc.Nu-i o scuză ( de fapt, prefer să se creadă că sunt insensibilă), e doar consecinţa unui fapt conştientizat la moartea lui Cazacu: e clar, plâng doar când sunt foarte foarte fericită. Şi tot semestrul asta am fost deosebit de tristă: începând cu plecarea lui Paul, continuând cu mărturisirea Simonei (atunci am plâns un pic)şi terminând cu confesiunile băieţilor din 12 D...MS PT TOATE DEDICAŢIILE, MAI ALES PT PIESA COMPUSĂ DE VOI ŞI PT. CARO!
Cine mă ştie, ştie.
Tare as fi vrut sa-mi fiti si mie profa...da si asa ma bucur macar ca v-am cunoscut si ca acum aveti un loc in inima mea :)
RăspundețiȘtergereA. (12F)
Multumesc, esti foarte tonica si frumoasa. În plus, ca stare de spirit, îmi aminteşti de mine la 18 ani...
RăspundețiȘtergerePoate ne vedem la competenţe...cine ştie! Oricum,pe mine m-ai impresionat deja! :*
Paul Popan?
RăspundețiȘtergereDa, Paul Popan.
RăspundețiȘtergere