A.A.

În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi ştii că spun asta pentru că o cred cu încăpăţânare. Mi-e dor de vorbele tale, de privire, de ceasurile acelea în care mă bucuram că există în lumea asta cineva care înţelege tot ce spun, aşa cum spun. Îţi simt absenţa, deşi au trecut aproape 2 ani de când te-am pierdut şi, oricât de mult m-aş strădui, nu-ţi găsesc un înlocuitor şi zău că aş vrea.

Când mă întâlnesc cu mama ta îmi dau lacrimile (să fie ochii ei de vină?). Îmi spune de tine mereu şi habar nu are că eu ştiam mai mult cândva...Şi mi-ai promis o casă. Şi încă o copertă. Şi alte desene din viaţa ta pentru viaţa mea.

Ştiu că te-am rănit cândva. Ştii că m-ai rănit de multe ori. Totuşi, dintre toţi bărbaţii din lume, tu ai fost singurul meu prieten. Nu Patrick, cum ai crezut mereu. Şi ai înţeles că nu a fost o întâmplare. Şi ai înţeles că ai fi putut fi mai mult, dar „mai mult” devenea „mai puţin”, comun, banal...Ştii că ţie ţi-am trimis primul sms după ce am născut? Am apucat să îţi spun? Cred că da. Când te-ai întors în ţară, mi-ai vorbit mult de noi prieteni şi despre starea de bine pe care o ai. Pe care prietenia adevărată ţi-o dă. Aceea pe care am trăit-o şi noi ani buni, deşi nu i-am stabilit niciodată coordonatele.

Azi am fost la evaluare la bac. La subiectul 2, iar un citat din Nichita Stănescu: „Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă”. Încă îţi mai vorbesc, chiar dacă doar la prezent şi la trecut.

Momo

Fiecare dintre noi este un Momo cu mai multe sau mai puţine rude, dar cu aceeaşi teamă de singurătate şi aceeaşi forţă nativă de a iubi. " L-am făcut ca să am pe cine iubi şi eu".

În sfârşit, am găsit o carte pe care să o pot citi până la capăt. Nu pare mare lucru, dar, de-un timp, renunţ uşor la cărţi. Da, la cărţi...şi la obiceiul de a face apologia lor. Până la urmă, chiar dacă sunt profă, tot trebuie să trăiesc în secolul ăsta. Şi nu defazată.

Am găsit o carte pe care am citit-o şi recitit-o. Se numeşte Ai toată viaţa înainte şi-i aparţine lui Romain Gary, scriitor care îmi aminteşte de Andreea C. şi scrisoarea ei absolut superba - reacţie la lectura Cuctei...Recunosc, aşa am ajuns să citesc atunci Clar de femeie!

Îmi place traducerea lui Laszlo Alexandru (care e fascinant şi în realitate, nu numai în scris!), iar personajul Momo e mai mult decât memorabil cu replicile, gândurile şi comentariile pe care Gary i le construieşte atât de firesc. Am râs. Am zâmbit. Am plâns.

Iată motto-ul: Ei au spus: "Ai înnebunit din cauza Aceluia pe care îl iubeşti."

Eu am spus: " Savoarea vieţii n-o simt decât nebunii."

P.S. Textul e disponibil şi în format PDF. Asta dacă Ale vrea să-l citească...

10

1. Cuvintele tale au desfiinţat depărtarea.
2. Ceea ce pui după virgulă mă cutremură.
3. Ceea ce pun după virgulă îmi aminteşte că n-am mai scris/spus asta nimănui, niciodată.
4. Visele în care dispari îmi amintesc cât de norocoasă mă simt că, în realitate, eşti.
5. Râsul tău marchează clar intervalul meu de timp pe care il numesc fericire.
6. Inspir fumul ţigării tale cu pofta unui naufragiat dependent de naufragii.
7. Vama e veche şi direcţia e 5.
8. Dimineţile noastre aduc somnul în stare de orice.
9. "In your eyes, i see the doorway to a thousand churches. (Peter Gabriel)
10. Sunt a ta.