Se întâmplă să rămâi, în câte vreo seară-noapte cu o singură idee, e drept suficient de fixă pentru a lupta cu ea împotriva „paginii albe”, a golului, a neputinţei de a scrie. Mi s-a întâmplat şi mie şi ceea ce fac acum nu e decât o încercare de a debloca nişte mecanisme ce mă încurcă, dar nu mă ţin departe de tine.
Ideea ar fi, interogativ formulând, asta: Despre ce mai vorbeşti cu cineva cu care ai vorbit de toate?
Iar extensiile...: Mai vorbeşti? Adică mai are rost? Adică nu cumva strici? Şi nu ar fi mai bine sa îţi găseşti altă treabă? N-ar fi mai sănătos? Sau: ce prostie să tot analizezi, când ştii sigur (despre tine, despre mine) că nu prea ţine niciun fel de ab-ţinere.
Eu ştiu că te văd din când în când, pentru că „lumea e visul sufletului nostru”. Da, romantici, da simbolişti, da, orice aţi fi! Dar mai ştiu că orice interacţiune cu tine e o întâlnire, de fapt o reîntâlnire cu un mine din trecut, o „întâmplare” care mă face să fiu foarte...fericită. Prima dată am crezut că-i o părere, apoi certitudinea s-a instalat comod pe toţi pereţii şi în special în colţuri şi, uite,aşa, am ajuns să vorbesc despre fericire, tocmai azi, când am primit o veste fantastică: alt bărbat care m-a iubit s-a căsătorit. Şi-mi pare bine (şi îmi pare un pic rău că îmi pare bine!). Recunosc: TU mă bucuri, cuvântul TĂU mă ţine la computer acum, vocea Ta spune povestea cel mai bine, amintirile miros a TINE şi, da, e acolo o fericire care mă face să-ţi scriu acum, când „nu contează vremea”.
Îmi răspunde Mihai la întrebarea: Tu pe cine ai iubit? aşa: - Pe toate, chiar aşa, poate nu mă crezi, dar, zău, aşa am simţit! E paradoxal: oare, dacă poţi iubi pe oricine (aproape, că are şi autosugestia limitele ei!) nu înseamnă că, de fapt, nu poţi iubi pe nimeni? (ştiu că ai o părere şi în acest sens).
Deocamdată nu sunt liniştită, deşi nu ştiu ce să mai aştept. Am vorbit despre orice şi mai există oameni pe pământ cu care probabil vom ajunge să vorbim orice. Şi tot ce-i imposibil dispare, numai şi numai pentru că de la tine am învăţat asta.
Chiar se poate vorbi cu cineva de toate? De orice? Cum?
RăspundețiȘtergereAle
Da,sigur ca se poate!De orice.Fara limita...
RăspundețiȘtergereÎnseamnă că şi despre persoana întâi. Credeam că nu poţi să spui cuiva chiar totul despre tine. Din diverse cauze şi cu anumite scopuri. Dar cred că dumneavoastră nu vă referiţi la cantitate, nu? Adică vorbiţi cu cineva despre ceva, dar nu amintind chiar toate detaliile. Cel puţin, nu intotdeauna.
RăspundețiȘtergereExistă aşa de multe subiecte, încât mi se pare ceva impresionant să le epuizezi pe toate, având în vedere că apar în permanenţă altele. Cred că trebuie să ai mult credit pe telefon, multe foi de hârtie sau să capeţi îndemânare la trimisul mailurilor. Sau să înveţi să comunici şi prin tăcere.
Ale
1."De toate" nu inseamna totul.
RăspundețiȘtergere2.Niciunul nu stim TOTUL (si nici nu vrem, daca putem realiza consecintele).
3.Nu se pune problema cantitatii/calitatii. Important e sa ai senzatia ca ai libertate de exprimare.
4. Subiectele nu se cauta, ele vin sau nu.
5. Trebuie sa ai disponibilitate si afinitate. Uneori, orice ai face, pur si simplu nu functioneaza. Alteori, iti dai seama destul de tarziu ce norocos esti. :)
Dapoi daca-i fictiune ce iti bati capul? Se poate orice.
RăspundețiȘtergere:)))
RăspundețiȘtergereO, ce frumos! :)
RăspundețiȘtergere"oare, dacă poţi iubi pe oricine (aproape, că are şi autosugestia limitele ei!) nu înseamnă că, de fapt, nu poţi iubi pe nimeni?"-am zambit cand am citit asta:)
RăspundețiȘtergereÎti multumesc ca mi-ai scris de zambetul tau. E important ca ai sesizat ideea :)
RăspundețiȘtergere