Comoara târzie

O creangă de aur în curte avea
Şi Prinţul, vai, Prinţul nimic nu ştia.


Dar omul cu ochii şireţi într-o zi
Trecu prin grădină pe-ascuns şi-o zări.


A doua zi iată-l pe prinţul tăcut.
"– O creangă de aur îţi cer împrumut."


"– O creangă de aur? De unde să-ţi dau?
Aşa ceva n-am eu. Nici zeii nu au.


Aşa ceva nu e decât uneori
În vrăjile goale şi-n visul din zori."


Dar omul răspunse: "– De-o aflu cumva
Mi-o dai mie?" "– Bine, să fie a ta!"


Nici nu sfârşi bine vorba pe tron
Că omul ţâşni dintr-odată spre pom,


Urcă şerpuind până-n vârful bătrân
Şi vesel se-ntoarse cu creanga în sân.


O creangă de aur cu sunet vrăjit!
Stă prinţul sub pajură nedumerit,


Se uită la omul ce trece prin gard,
Sprânceana-i se-ntunecă, braţele-i ard.


Dar totu-i zadarnic, totu-i în van,
Totu-i de-acuma nemernic alean.


O creangă se aur în curte avea
Şi el, Prinţ nătâng, nu ştia, nu ştia...


                                                    Radu Stanca