Unde am aşteptat sfârşitul lumii

Într-o saună. Să fie cald, foarte cald. Parcă aşa auzeam că trebuie să fie. Hmmm, mulţi au vorbit despre asta şi, sigur, cei mai mulţi au vorbit despre cei care vorbeau despre asta. Eu stăteam destul de liniştită, ba, mai mult, aveam şi ceva versuri în cap, faine, normal, şi le şi scriu, deşi, la finalul strofei a treia mi-am zis: Aşa o fi la tine, eu liric al lui Grigore Vieru, dar, cum la mine nu se verifică, musai să ies din saună şi să înlocuiesc Apocalipsa cu un... duş.

De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi, 
Da, fără de ele.
 La  cine voiam să ajung
Am ajuns.

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei, 
Aş putea să trăiesc.
Pe cine voiam să văd
Am văzut.

Şi fără de mâini
 Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele.
Pe cine voiam să cuprind
Am cuprins.

...........................................

An bun. Cred că anii buni se prelungesc, definitiv, în timpul meu interior. Anii buni sunt cei în care întâlnesc oameni de la care învăţ şi de a căror prezenţă nu mă mai satur, oameni a căror eventuală pierdere îmi clatină universul.

Da, am slăbit. Aşa am vrut. A venit odata cu reînceperea antrenamentelor la sală şi cu înotatul. Fără suferinţă. Am mâncat, chiar am mâncat, colegii de la chimie ştiu că veneam cu mâncare la şcoală, mâncare gătită noaptea...Un singur tip de abstinenţă, aşadar, şi-o grămadă de energie consumată pe banda de alergat.


Nu ştiu dacă am răspuns la toate întrebările care mi s-au pus şi nici dacă am dat tot ce mi s-a cerut. Am încercat să nu împânzesc FB cu poze. Mai pun aici, tot la cerere. Din locul unde aşteptam sfârşitul lumii şi-mi imaginam o infinitate de variante pentru începutul celei noi.

Un An Nou cât mai bun să fie pentru toată lumea!

Totuşi...