Nişte litere mici

Lucrurile bune se întâmplă pur şi simplu. Despre cele mai bune se poate scrie cu litere mici pe-o bucată de viaţă, ce-o porţi în tine ca să nu uiţi că sensul e mai important decât direcţia. În general, ca să nu uiţi de ce eşti ceea ce eşti şi nici cine (mai) eşti.

Unii oameni îţi populează răsăriturile cu poveşti spuse de-a valma despre trecuturi prezente, despre dragoste şi alţi demoni. Îţi împarţi bucuroasă cafeaua la 2 şi te gândeşti la toate dimineţile pierdute: cu graba, cu somnul, cu altcineva. Îţi spun că te visează, dar că te-ar vrea uitată, că-şi propun să te scoată pentru totdeauna din viaţa lor, că noi-ul ăsta îi deranjează de ani buni, că da, e minunat, că da, e greu, că... poate, le spun eu, se va întâmpla când va fi să fie şi, culmea, îi liniştesc brusc şi îi las să viseze alte femei în casa mea. Închid uşa şi nu ştiu ce las în urmă, dar iau cu mine mireasma reîntâlnirilor repetabile.

Alţi oameni te bucură cu un cuvânt, cu un gest, cu o privire. Sunt oamenii care contează, care te îndreaptă, te sincronizează cu un tine ce-l credeai dispărut ireversibil. Poate că nu te visează şi nici nu-şi doresc cafea la 6 dimineaţa, poate că dimineaţa lor e apusul tău, poate că ei nici nu mai ştiu ce înseamnă să-l folosească pe poate. Astfel de oameni nu se întorc, astfel de oameni nu pleacă. Niciodată. Şi tu ştii că pot citi nişte litere mici pe-o bucată de viaţă, că fac diferenţa dintre sens şi direcţie, între cine şi ce.