Nu ştiu când a început vacanţa, nu am simţit. E drept, nu m-am mai deplasat până la şcoală, dar asta nu înseamnă că am pus punct şi mi-am văzut de ale mele.
De fapt, mi-am văzut mai mult ca altădată. Şi nu mă refer la năucitoare curăţenii sau operaţiuni cu deviza "Cuptorul de aur". Nu. Doar la faptul că, în anul acesta, mi-am propus să nu mai vin în întâmpinarea dorinţelor pe care unii nu sunt siguri că le au. Astfel că, toţi cei care au rămas în aşteptare, obişnuiţi să fac eu primul, al doilea şi ultimul pas, să închid lumina şi să duc copilul prin vecini numai şi numai ca să-mi reintersectez destinul cu al lor, sunt, probabil, dezamăgiţi. Zic probabil pentru că e foarte posibil nici să nu-şi fi dat seama.Ne vedem? a fost refrenul auzit/scris faţă de care nu am mai avut decât reacţia politicoasă (DA), atâta timp cât emiţătorul nu construia o strofă apendice care să-l facă funcţional. A fost simplu. Marţi, înainte de Crăciun plecam din localitate şi, până atunci, au ajuns în casa mea doar cei care au ţinut neapărat, autoinvitaţii cărora le-am răspuns în pijama şi le-am dat cu drag ceaiuri, cafele şi cărţi. Ei mă iubesc şi ciufulită şi răscolită.Ei îmi cunosc frigiderul şi mănâncă ce-mi place mie.
Nu, nu sunt supărată pe cei care nu au ştiut cum şi când. Dacă am simţit lipsa cuiva? Da, simt lipsa fiecăruia, m-am risipit în oamenii ce au fost un timp alături de mine, dar sunt întreagă şi foarte aproape de cei care au rămas.E clar, sunt situaţii în care Trebuie nu are ce căuta.Pur şi simplu. Ăsta este şi motivul pentru care am dezactivat opţiunea fb care anunţa întreaga prietenime că e aniversarea mea (că ziua de naştere nu avea cum :D)
Şi anul se încheie frumos, cu poezie, cu noi începuturi, cu poezie, cu P. sau cu T. sau cu încă un Prieten. Mişto.
sâmbătă, 28 decembrie 2013
joi, 19 decembrie 2013
Portretul poetului contemporan
Când am ajuns astăzi la Galileo Galilei (mai mult la Apărarea ...lui Paler), nu m-a surprins să aflu că ei ştiu de Experimentul Zaica şi nu din cauză că, ci datorită. Am dictat astăzi vreo 10 porunci despre fericire, dragoste, telefoane, uniformă şi liceu, drept răsplată că mi-au adus la cunoştinţă cum arată, pentru ei, un poet contemporan.
Greu subiect la teză, dar am făcut pregătire înainte: portretul unei personalităţi istorice pe care o admiră (unii nu admiră şi nu scriu!), portretul profesorului ideal (greu nu era să îşi dea sema despre cine să scrie ca să ia zecele cadou!), apoi întâlnirea cu Dan Sociu din Plan B.
Cu acordul lor, câteva trăsături ale poetului contemporan. Mie îmi folosesc, ca să nu păţesc ceea ce îşi imaginează Cărtărescu că s-ar fi putut întâmpla dacă trecea pe stradă pe lângă Eminescu.
„Poetul contemporan este elegant, înalt, cu bărbia ascuţită şi cu un aer de
intelectual.”
„Chipul său trebuie să fie unul interesant, pentru ca, atunci când
cititorii îi văd portretul într-o biografie, acestora să le rămână imaginea în
minte.”
„Este înalt, brunet, mereu la costum, iar cravata pe care o poartă la
acesta este asortată cu batista din catifea de la buzunarul drept.”
„Cu privire la aspectul fizic, consider că este important să se îmbrace la
modă, să poarte ochelari moderni, de diferite culori.”
„Din punct de vedere fizic, ar trebui să fie îngrijit, pentru că şi acest
lucru atrage atenţia, iar oamenii, astfel, vor deveni interesaţi de operele
lui.”
„Îmi imaginez poetul contemporan ca fiind un rocker cu părul lung şi haine
de culoare închisă, cu ochi pătrunzători şi care poartă mereu un carneţel
pentru schiţele poeziilor.”
„Trebuie să aibă un aspect al feţei frumos, pentru a putea atrage persoane
la lansările sale şi pentru a-şi putea vinde cărţile mult mai bine.”
„O altă calitate pe care trebuie să o aibă poetul contemporan este
modestia, să nu se laude în operele sale.”
„Este o persoană calmă, ceea ce se poate observa şi în lucrările sale, care
de cele mai multe ori sunt scrise în versuri care conţin rime.”
„Un poet contemporan ar trebui să fie în primul rând romantic şi să
iubească natura.”
„Trebuie să fie o fire melancolică şi întotdeauna să facă glume pe seama
unor persoane.”
„Poetul ar trebui să ştie răspunsul la întrebările cititorilor.”
„Scrie doar noaptea, având lângă el o băutură, când se poate desprinde de
toate problemele oraşului, ca să poată să-şi asculte gândurile.”
„Trebuie să ştie că, în ziua de azi, interesul oamenilor pentru poezie a
scăzut.”
„Cred că poetul ar trebui să fie mulţumit de ceea ce face, să-i placă şi în
fiecare zi să fie mândru de el.”
„Poetul trebuie să aibă imaginaţie şi să încerce să nu scrie aceleaşi
banale poezii de dragoste.”
„Trebuie să fie o persoană sociabilă, pentru a se putea integra în
cluburile de poezie.”
„Toate trăirile sale le scrie într-un jurnal, care pe urmă devine poezii
celebre.”
„Poeţii contemporani se axează în general pe ce văd, ce aud şi ce fac
alţii.”
Poetul contemporan ar putea să arate aşa:
Sau aşa:
Sau nu.
Mulţumesc 11 H, Ale, Tea, Ilinca şi tuturor celor care mă ajută să-mi îndeplinesc dorinţele. Cea de astăzi e şi pentru mâine.
duminică, 15 decembrie 2013
Cardinale
Am cunscut o profă
căreia îi plăceau trandafirii galbeni (ţin minte, pentru că şi mie îmi plac
florile galbene). Ea comanda flori, iar elevii, la gândul unei coabitări mai
liniştite, executau de fiecare dată când intervenea câte-un eveniment şcolar.
Exista şi o listă: numele, prenumele, ocupaţia părinţilor, care, câte flori, ce ambalaj şi, probabil, ce grad de
înflorire le putea fi atribuit, câte frunzuliţe şi la ce lungime izbutiseră să
le ajungă tulpinele. De fapt, habar nu am ce scria ea pe listă, cert e că ştia cât
de ascultători au fost de acolo. De pe lista minune. Cu flori.
Am cunoscut o elevă
care a rămas fără profa de română, chiar când să păşească în clasa a VII-a,
anul-cheie al şcolii gimnaziale. Pentru că mama ei era tot profă de română,
pentru că mama ei era mamă, a întrebat-o pe fată ce profesor şi-ar dori să aibă
şi de ce. Răspunsul mi-a plăcut: Este
una, o ştiu de pe coridor, cred că ne-am potrivi...A devenit ceea ce numesc
eu elevul-termometru, elevul cu care profesorul îşi intersectează privirea şi
poate lua temperatura clasei: are sens ce
face? Sunt intersecţii de repertorii? E facil sau e inaccesibil mesajul
transmis? Într-o zi, ea a citit despre prietenie din Micul Prinţ şi noua ei profă a tot citit despre prietenie din Micul Prinţ pentru clase întregi de
prinţi şi prinţese, pentru prinţi mari şi revoltaţi, pentru prinţese
ascultătoare, frumoase şi preafrumoase.
Am reîntâlnit-o pe
Ana în Plan B. Ştiam că desenează, că proiectează, dar nu am auzit-o niciodată
cântând şi câteva remuşcări au muşcat fumul.
Cum de mi-a scăpat? Că nu-i un amănunt şi, chiar dacă ar fi fost, nu pentru
amănunte mă dau peste cap când mă duc la Fabrică? Acum ştiu, acum ştie că
ştiu. Tot în Plan B, zilele trecute, două fete de la Andrei, profitând de
semiîntuneric şi fum (hai că îmi găsesc o scuză!) au folosit atât de natural
persoana a II-a singular, încât mi-au redat speranţa în tinereţea mea veşnică,
recunoscută oficial de Orange (o să-ţi
anunţăm părinţii că soliciţi informaţii în locul lor!) şi de vânzătorii
ambulanţi care m-au anunţat că n-are rost să deschid uşa, dacă mama nu-i
acasă.... După ce s-au dumirit că nu sunt verişoara cuiva de la masa care ne-a
adunat întru prietenie, a ieşit ceva şi mai frumos, cel puţin aşa zic eu după
mesajul pe care l-am primit pe fb. Mulţumesc, întotdeauna am avut un sistem în
sistem şi n-a fost subsistem.
Să dai cadou ceva la care ţii....Prietenia are
caracteristici, nu reguli. Aşadar nu poate avea nici nereguli. Sunt cuvinte pe care le-am auzit/citit. Pe o foaie A4 am primit două fragmente (ca pentru olimpiadă, cu itemi cu tot!) din Micul prinţ şi Despre
prietenie, cu dragoste de Ioana Pârvulescu. Timpul de lucru era o zi
întreagă, pentru rezolvarea subiectului nu era necesar să scriu nimic, iar
punctajul nu se acorda (cred că era tot din oficiu!). E cel mai greu examen...la o cerinţă nici nu ştiu cum să-(mi) răspund. Cum să numesc o persoană care să vreau să-mi devină prieten? Eu nu îmi aleg
prietenii, eu nu îmi aleg nici elevii.
Doar la bordel alegi,
zice profu de filosofie de la Sava (Gabriel Sandoiu). Eu ştiu că sunt aleasă, nu neapărat cum a făcut-o în anul 2000 Ana Toma, ci într-un fel pe care unii îl numesc destin, alţii întâmplare, într-un fel care transformă şcoala de după şcoală în interval deschis. Am o listă şi ceea ce mă bucură e că nu trebuie să tai nimic şi pot adăuga planete noi, cu prinţi şi prinţese, cu trandafiri galbeni şi unici, cu vulpi înţelepte şi oi închise în cutii, cu fum fără fumuri, fără socoteli şi compromisuri.
Aş fi vrut vineri să-mi cânte Alen ceva de la Celelalte Cuvinte, dacă tot marca Rock FM aniversarea trupei. Dar nu era genul lui şi nicio chitară prezentă.În rest, oamenii îşi vedeau de ale lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi şt...
-
Mi-am propus de multe ori să scriu despre bac. Despre subiecte şi pregătire. Despre soluţii. Despre ce-aş face eu dacă...ar trebui să dau an...