Cardinale

Am cunscut o profă căreia îi plăceau trandafirii galbeni (ţin minte, pentru că şi mie îmi plac florile galbene). Ea comanda flori, iar elevii, la gândul unei coabitări mai liniştite, executau de fiecare dată când intervenea câte-un eveniment şcolar. Exista şi o listă: numele, prenumele, ocupaţia părinţilor, care, câte flori, ce ambalaj şi, probabil, ce grad de înflorire le putea fi atribuit, câte frunzuliţe şi la ce lungime izbutiseră să le ajungă tulpinele. De fapt, habar nu am ce scria ea pe listă, cert e că ştia cât de ascultători au fost de acolo. De pe lista minune. Cu flori.

Am cunoscut o elevă care a rămas fără profa de română, chiar când să păşească în clasa a VII-a, anul-cheie al şcolii gimnaziale. Pentru că mama ei era tot profă de română, pentru că mama ei era mamă, a întrebat-o pe fată ce profesor şi-ar dori să aibă şi de ce. Răspunsul mi-a plăcut: Este una, o ştiu de pe coridor, cred că ne-am potrivi...A devenit ceea ce numesc eu elevul-termometru, elevul cu care profesorul îşi intersectează privirea şi poate lua temperatura clasei: are sens ce face? Sunt intersecţii de repertorii? E facil sau e inaccesibil mesajul transmis? Într-o zi, ea a citit despre prietenie din Micul Prinţ şi noua ei profă a tot citit despre prietenie din Micul Prinţ pentru clase întregi de prinţi şi prinţese, pentru prinţi mari şi revoltaţi, pentru prinţese ascultătoare, frumoase şi preafrumoase.

Am reîntâlnit-o pe Ana în Plan B. Ştiam că desenează, că proiectează, dar nu am auzit-o niciodată cântând şi câteva remuşcări au muşcat fumul. Cum de mi-a scăpat? Că nu-i un amănunt şi, chiar dacă ar fi fost, nu pentru amănunte mă dau peste cap când mă duc la Fabrică? Acum ştiu, acum ştie că ştiu. Tot în Plan B, zilele trecute, două fete de la Andrei, profitând de semiîntuneric şi fum (hai că îmi găsesc o scuză!) au folosit atât de natural persoana a II-a singular, încât mi-au redat speranţa în tinereţea mea veşnică, recunoscută oficial de Orange (o să-ţi anunţăm părinţii că soliciţi informaţii în locul lor!) şi de vânzătorii ambulanţi care m-au anunţat că n-are rost să deschid uşa, dacă mama nu-i acasă.... După ce s-au dumirit că nu sunt verişoara cuiva de la masa care ne-a adunat întru prietenie, a ieşit ceva şi mai frumos, cel puţin aşa zic eu după mesajul pe care l-am primit pe fb. Mulţumesc, întotdeauna am avut un sistem în sistem şi n-a fost subsistem.

Să dai cadou ceva la care ţii....Prietenia are caracteristici, nu reguli. Aşadar nu poate avea nici nereguli. Sunt cuvinte pe care le-am auzit/citit. Pe o foaie A4 am primit două fragmente (ca pentru olimpiadă, cu itemi cu tot!) din Micul prinţ şi Despre prietenie, cu dragoste de Ioana Pârvulescu. Timpul de lucru era o zi întreagă, pentru rezolvarea subiectului nu era necesar să scriu nimic, iar punctajul nu se acorda (cred că era tot din oficiu!). E cel mai greu examen...la o cerinţă nici nu ştiu cum să-(mi) răspund. Cum să numesc o persoană care să vreau să-mi devină prieten? Eu nu îmi aleg prietenii, eu nu îmi aleg nici elevii.

Doar la bordel alegi, zice profu de filosofie de la Sava (Gabriel Sandoiu). Eu ştiu că sunt aleasă, nu neapărat cum a făcut-o în anul 2000 Ana Toma, ci într-un fel pe care unii îl numesc destin, alţii întâmplare, într-un fel care transformă şcoala de după şcoală în interval deschis. Am o listă şi ceea ce mă bucură e că nu trebuie să tai nimic şi pot adăuga planete noi, cu prinţi şi prinţese, cu trandafiri galbeni şi unici, cu vulpi înţelepte şi oi închise în cutii, cu fum fără fumuri, fără socoteli şi compromisuri.

Aş fi vrut vineri să-mi cânte Alen ceva de la Celelalte Cuvinte, dacă tot marca Rock FM aniversarea trupei. Dar nu era genul lui şi nicio chitară prezentă.În rest, oamenii îşi vedeau de ale lor.