Ieri am văzut, după mult timp de absenţă, curcubeul.
Ieşeam din Salva şi mă îndreptam spre Năsăud, când am observat din nou cerul în sărbătoare. Să fie-un semn? Sau ce să fie oare...? :)
Ştiu că întâlnirile nu ne sunt întâmplătoare şi cred cu tărie că pot să aduc în calea mea pe cine doresc: cumva, undeva, mă pot intersecta cu o proiecţie a gândului meu rebel într-o realitate cronofagă, dar ademenitoare. Există însă o condiţie, deloc de neglijat:să mă pregătesc, să intru-n ritual, asemenea celui din Micul prinţ, prin care vulpea defineşte esenţa prieteniei, dar şi a iubirii.
Drumurile sunt gri,găurite de timp, de ploi, de neşansă. Puţină culoare din cer justifică oarecum sensul călătoriei.Ieri am văzut, după mult timp de absenţă, curcubeul. A fost un efect, nu o cauză.
joi, 29 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
În ultimul timp, m-am tot gândit la tine. Nu ştiu ce faci, bănuiesc că ţi-e bine acolo unde eşti, oricum mai bine ca oriunde altundeva şi şt...
-
Mi-am propus de multe ori să scriu despre bac. Despre subiecte şi pregătire. Despre soluţii. Despre ce-aş face eu dacă...ar trebui să dau an...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu