Alt aer

Respiram un alt aer. Şi anii se duceau înapoi: 2, 6, 10, 17, 18, până în vremea liceului, când ieşeam noi două să ne plimbăm pe străzi, la ore trecute de miezul nopţii, când amândouă făceam aceeaşi paşi şi nici nu ne păsa de alţii, de pericole, de uitări.

Respiram un aer umed, de primăvară nervoasă şi îmi plimbam fiinţa pe străzile prea luminate, cu Claudiu lângă mine, cu Claudiu de acum 2 ani, 1 an şi cel de astăzi la un loc şi simţeam cum libertatea mă obligă să o bag în seamă măcar un ceas-două, poate trei (să fie cu noroc!). Pot! Vreau! Libertatea mă obligă!

O să-l las să mă sărute. O să-l sărut. O să-i aduc aminte de trecut. O să râd. O să-i arăt cum pot înghiţi timpul. O să conduc periculos. O să-l rog să-mi aprindă ţigara. O să fumez trei sferturi din ea. O să-l rog să termine el: ţigara, noaptea, tot.

Aş fi vrut să mă nasc în luna mai. De fapt, a fost ziua mea în noaptea aceea, pentru că am primit, de la un Claudiu mai cald, îmbrăţişarea totală. A fost ca într-un film, în care dubla jucată în decembrie a fost infernală, iar cea din mai spectaculoasă...Timpul apropie umbrele trecutului.

Respiram un alt aer, mai aproape de primăvară.Din când în când, merită să încerc.