Aspiratimpul

Toată lumea crede că am timp. Cel puţin, mai mult ca alţii. Mult mai mult.
Ei bine, adevărul e undeva printre rândurile de mai jos, extrase dintr-o carte-metaforă, o carte despre prietenie, aventură, pierderea şi regăsirea identităţii, o carte a Monicăi Pillat, Corabia timpului. Nu, nu e pentru copii!


Cine ne înghite timpul şi ce mai putem face în acest sens? Ştim să folosim aspiratimpul? Dragi prieteni, datorită Dianei, care mi-a semnalat o carte inedită, m-am gândit din nou la voi. Aveţi timp?


- Era o bandă care plănuia să jefuiască timpul oraşului, o bandă în care intrasem şi eu – de curând – începu şoricelul cu şapcă de piele. Fără să ne fi dat seama, am fi distrus totul, dacă…se întrerupse el, netezind cu lăbuţa inelele şarpelui.

- Dacă n-ar fi existat şi un altfel de timp, cugetă acesta, înduioşându-se.

- Un timp la care nici un hoţ nu poate ajunge, adăugă calul de mare, pentru că nici un ceasornic din lume nu îl poate măsura!

- Timpul iubirii ce ne-a legat de copilărie pe totdeauna, murmură şoferul.

- Timpul plecării în mister, şuieră şarpele cu ochii închişi.

- Orele plutelor pe râu, se înfrigură măgarul şaten.

- Şi timpul culorilor adevărate, toarse pisica vopsită în negru.

- Prietenia fără sfârşit! şopti, dusă, iepuroaica.