Azi am auzit o mamă care-şi certa copilul. Urla şi-l transforma, verbal evident, în tot soiul de necuvântatoare mult mai paşnice şi înţelepte decât ea. Puncta parcă ipostaze diabolice în care îşi vede odrasla şi accentua plină de sine defecte închipuite ale copilului.
I-am pus fetiţei mele un singur prenume, scurt, ca să nu-l frângă alţii şi o strig pe nume, deşi îmi vine să-i zic: franzeluţă, babu, greieraş etc. N-o să uit niciodată sfatul dat de părintele Arsenie Boca, în urma dialogului cu o femeie care plângea:
“ - De ce plângi?
- Am un băiat de 18 ani şi nu mă ascultă deloc, ba îmi vorbeşte şi urât.
- L-ai botezat?
- Da, Părinte!
- I-ai pus nume?
- Da, Părinte!
- Şi i-ai zis pe nume?
Ea a tăcut. Părintele s-a adresat credincioşilor şi a zis:
- Uite, aşa păţesc cei care nu le zic copiilor pe nume, ci le zic toate negativele: împieliţatule, răule, drăcuşorule, măgarule şi altele – în loc să le ziceţi numele ce i-l daţi la Botez. Aşa îi aveţi, cum îi strigaţi.”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Prea aproape
În după-amiaza aceea am râs împreună. O dată, la intersecția de lângă școală, un șofer sau un pieton nu știa ce să facă, iar deruta ...
-
Parcă ar trebui să-ţi zic ceva. Cumva de final. Cumva de început. Ceva de examene. Ceva de momente importante pentru tine. Ceva de momente i...
-
Astăzi a fost ziua în care amândoi am înţeles că Timpul nostru e nesfârşit. Şi de ce oare am simţit, mai mult ca niciodată, cum dragostea ta...
-
Aşadar: PRIMA EXCURSIE CU IX H! Multe ar fi de zis/scris…”Multe am văzut şi n-am văzut puţine! Dar, din multe minuni câte există, niciuna nu...
E un paradox totul,in sensul ca ,toti parintii doresc binele copilului si totusi nu multi dintre ei realizeaza ca o vorba buna, mereu va fi mult mai bine apreciata decat una rea.Spunandu-i,reprosandu-i unui copil toate lucrurile rele,apare la un moment dat sentimenul frustrarii si intrebarea:Oare chiar asa sunt?Eu ma cunosc.Nu sunt asa.Atunci ei de ce imi spun asta?Pentru a fi mai bun?Pentru a ma simti prost?
RăspundețiȘtergereCred, ca aceste lucruri automat ne indeparteaza,pe noi(tinerii) de ai nostri parinti,pentru ca simtim ca nu ne inteleg,ca nu ne cunosc.Totusi,cand scriu aceste randuri si ma uit la cuvintele de mai sus,apare o contradictie ,o negare a fiintei mele,e ciudat.
Probabil ca majoritatea parintilor adreseaza injurii crezand ca ne motiveaza cumva,dar poate ca e doar durerea pe care o au, vazand ca imaginea pe care si-au creat-o despre noi se indeparteaza din ce in ce mai mult de realitate.Mai degraba sunt suparati pe ei,pentru ca de la acestia s-a dat startul "motorasului".
Tot timpul am fost de parere ca,modelul in viata al unui copil este parintele acestuia si paradoxal modelul unui copil "perfect" pentru un parinte,este acel copil care va reusi sa depaseasca modelul parintelui.)
In momentul in care reusesti (daca reusesti!) sa ajungi la stadiul religios, conform lui Cioran, depasindu-le pe cel estetic si etic, cred ca poti sa ai o perspectiva clara asupra Binelui. In rest, privesti, nu vezi, auzi, nu asculti...
RăspundețiȘtergereInceea ce priveste modelele, unii au sanse, altii doar potential.Indepartarea de parinti e fireasca la un moment dat, dar sentimentul de apartenenta e indestructibil, oricat de negat ar fi de unul sau altul.
Cuvantul zideste lumea.