A fost odată o micuţă fată blondă care, după ce-a părăsit şcoala generală avându-i în stânga şi-n dreapta pe părinţii mei (la mate şi română + dirigenţia), a păşit nu foarte timidă în liceu, s-a aşezat în banca a treia şi în sufletul meu.
Visul ei era să fie ca mine, inclusiv să aibă un soţ ca al meu, cam bănuiesc de ce…
De-a lungul anilor de liceu a avut câţiva prieteni: întâi mai mari, apoi de aceeaşi vârstă şi, evident, pentru ca tabloul să fie complet, nici cei mai mici nu au fost neglijaţi. Relaţii poate un pic mai numeroase faţă de medie…in fond, o viaţă normală.
Am fost împreună la Festivalul castanelor, la cel de artă medievală de la Sighişoara, de mai multe ori în tabără la mare, de foarte multe ori acasă una la alta, la teatru, la cumpărături etc. Era genul de elevă care se considera altfel şi căreia eu i-am încurajat preocupările umaniste în contextul arhireal.
Am ascultat-o vorbind despre băieţi, dar nu i-am dat niciodată vreun sfat. Habar nu aveam, până la urmă, ce vrea exact de la mine. Nu din întâmplare, i-am ascultat şi pe unii dintre ei vorbind despre ea şi pluriperspectivismul m-a determinat să fiu apoi doar…politicoasă.
În ultima carte pe care i-am împrumutat-o am găsit o scrisoare. Era „măsura tuturor lucrurilor”:rotundă/sferică şi foarte argumentată. În postura de victimă, mă acuza că derutez adolescenţii şi apoi îi părăsesc, că manipulez, că-mi satisfac orgolii, că frâng inimi. Îmi amintesc că citeam şi mi se derulau toate momentele în care am luat lecţii de cruzime, ipocrizie şi indiferenţă de la elevi. Citeam şi-mi aminteam de nopţile în care mă gândeam ce pot să fac să-i ajut fără să ştie, pentru că nu concepeam să ajungă în lume schimonosiţi sufleteşte, în numele unor orgolii nejustificate. Au fost nopţi în care uitam de bărbatul de lângă mine şi de tot ce m-a învăţat despre deontologii...
Unii s-au îndreptat, alţii au uitat. Ea nu mai ştiu. Ştiu că mâine e ziua ei şi că omul de lângă ea are nevoie să fie iubit. Sper să poată să-l facă fericit. În fond, i-a avut cândva alături pe părinţii mei, chiar dacă eu m-am prefăcut 4 ani că îmi pasă…
m-a facut sa ma intreb daca eu am primit vreodata vreun sfat de la tine. nu-mi pot aminti exact. sper ca nu a fost niciodata doar politete.:)
RăspundețiȘtergerep.v.
Ai primit, dar nu ti le-am dat la cerere si nici imediat. Dar cu tine e alta poveste...
RăspundețiȘtergereDaca tot ai scris, vreau sa-ti spun aici ca, mai mult ca niciodata, in zilele astea ti-am simtit lipsa. Ca, daca nu era Diana pe mess, in noaptea balului, si nu aveam cu cine vb chiar atunci, cred ca ma apucam de o noua carte.
Tu nu esti alta.
multumesc.
RăspundețiȘtergereyeeey! :X
p.s: tot mi-e dor de casa. o sa stau o luna de craciun :)
p.p.s: da' sa te-apuci de-o noua carte!
RăspundețiȘtergeresa am ce citi. n-am mai deschis o carte de beletristica demult. despre ce-o sa fie dac-ar fi sa fie? (in afara de tine)
Inca nu stiu ce voi definitiva, am doar cateva inceputuri. Dar inainte de a ma apuca de scris, mi-am propus sa ma reintorc la sala: daca nu in fiecare zi, ca înainte de Ania, macar de 2 ori pe sapt.
RăspundețiȘtergereCum traiesc englezii fara literatura???
uau! asta da provocare. n-am fost in stare niciodata sa merg la sala. succes cu asta!
RăspundețiȘtergerechestia cu cititul e cel mai groaznic lucru aici. toti suntem atat de setati pe materiile noastre si se vede clar ca elevii din scoala asta vor deveni cei mai buni in domeniile lor, dar nu ne ramane timp deloc sa facem ce ne place. numa' bine se potriveste zicala 'invatati! invatati! invatati!'
dar englezii nu traiesc fara literatura. scoala asta e diferita. e 70% asiatici. in afara de profesori, avem vreo 7% englezi.