Artefact

Închei azi discuţia despre D., privit atât ca imagine (personaj), cât şi ca model (persoană). Artefact sau nu, a reuşit să ridice nişte probleme, cel puţin celor preocupaţi de raportul realitate-ficţiune, de multe ori subunitar, dar cel puţin câteodată supraunitar (da, viaţa bate filmul, viaţa bate…blogul!)

Orice jurnal, fie el şi virtual, transformă persoana în personaj. Nu ai cum să scrii despre tine, ca persoana, pentru că, de fiecare dată, te recreezi, în funcţie de intenţie, de stare, de circumstanţe. Spunea Noica, despre femei, că ele nu pot fi narcisiste, pentru că, de fiecare dată când se oglindesc, se văd cu ochii altcuiva. Suntem, aşadar, aici, fiinţe de pixeli, parafrazându-l pe Roland Barthes şi lăsând hârtia în starea ei de celuloză ;) Dar suntem „sfârtecaţi” de noi înşine, de ceilalţi, de nopţi nedormite, de socotit şi numărat, de planuri şi, vai, de aşteptări mici, mari, depăşite, atinse, amânate, supradimensionate, mimate, vânate, axate ş.a.

„ Ce-mi lipseşte?” mă întreba cineva, pe vremea când mai aştepta răspunsuri. Poate era mai câştigat să se uite în trecut sau în sertar, ca să citească asta:

http://uzinaduzina.net/temp/bucatici/bucaticalipsa.htm

sau asta:


http://uzinaduzina.net/temp/bucatici/mareleo.htm