Căutarea fericirii

Un text despre căutarea fericirii de B. Pascal (din Scrieri alese), găsit în efortul de a înţelege pluralismul etic.
Un text la împlinirea a 15 ani de când am spus DA.
Un text pe care ar fi trebuit să-l citesc în liceu.
Un text-pauză de la o lucrare ce refuză să devină rotundă…

Toţi doresc să fie fericiţi; toţi, fără excepţie. Oricât de diferite ar fi mijloacele pe care le întrebuinţează, ei năzuiesc toţi către această ţintă. Ceea ce-l face pe unul să meargă la război, iar pe altul să nu meargă, este aceeaşi dorinţă în care se află amândoi, însoţită de valori deosebite. Voinţa nu face niciodată nici cel mai mic gest decât cu acest scop (al fericirii). Acesta-i de când lumea motivul tuturor acţiunilor omeneşti, chiar al celor ce se omoară sau se spânzură.
Şi, cu toate acestea, de un mare număr de ani, nicicând fără credinţă nimeni n-a ajuns la acest punct la care toţi tind încontinuu. Toţi se plâng: principi şi supuşi; nobili şi oameni de rând; bătrâni şi tineri; tari şi slabi; savanţi şi ignoranţi; sănătoşi şi bolnavi; din toate ţările, din toate timpurile, de toate vârstele şi condiţiile.
Unii au căutat fericirea în autoritate, alţii în cercetări şi ştiinţe, alţii în voluptăţi. Aceste trei plăceri pământeşti au format trei secte, iar cei pe care-i numim filosofi n-au făcut altceva decât să urmeze, în mod efectiv, una din ele. Cei ce s-au apropiat cel mai mult de ele au găsit cu cale că este necesar ca binele universal, pe care toţi oamenii îl doresc, să nu stea în niciunul din lucrurile particulare ce nu pot fi posedate decât de un singur om şi care, având mai multe părţi, mai mult întristează pe posesorul lor, din cauza lipsei părţii pe care acesta nu o are, decât îl mulţumesc prin satisfacţia ce-i procură partea care-i aparţine. Ei au înţeles că adevăratul bine trebuie să fie aşa fel încât toţi să-l poată poseda în acelaşi timp, fără micşorare şi fără invidie şi nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinţei sale. Ei au înţeles acest fel de bine, dar nu l-au putut găsi; şi în locul unui bine solid şi efectiv, n-au îmbrăţişat decât imaginea găunoasă a unei virtuţi fantastice.
Instinctul ne spune că trebuie să căutăm fericirea noastră în noi. Pasiunile ne împing înspre afară, chiar când lucrurile exterioare prin ele însele nu le stârnesc Lucrurile dinafara noastră ne ispitesc de multe ori şi ne cheamă când nici ne gândim la ele. Aşa că filosofii vor spune: “Reintraţi în voi înşivă; acolo veţi găsi bogăţia”. Nimeni nu-i va crede. Cei care-i cred sunt cei mai goi şi mai nătărăi. Căci ce este mai ridicol şi mai van decât ceea ce spun stoicii? Există ceva mai fals decât raţionamentele lor?
În ce priveşte dovezile, suntem neputincioşi… Căutăm adevărul, dar nu găsim decât incertitudine. Căutăm fericirea, dar nu găsim decât nefericire şi mizerie. Suntem incapabili de a nu dori adevărul şi fericirea; însă nu suntem capabili nici de certitudine, nici de fericire.