+ - Handbal

Astăzi a fost prea de tot. Adică au jucat chiar prost şi mi-a fost iar ciudă pe mine că nu sunt un pic mai indiferentă, cel puţin cât să pot urmări un final, fără să închid ochii. Să pierzi în ultima secundă...fix ca-n viaţă!

Adevărul este că sunt subiectivă şi ştiu că orice meci de handbal îl asociez cu Sorin şi cu felul în care a reuşit el să facă mate-info la Liviu şi handbal în acelaşi timp, şi asta inclusiv în clasa a XII-a. Am vorbit cu el în timpul meciului cu Croaţia, era pe undeva prin Băişoara, dar a găsit un Dolce (aiurea şi chestia asta cu exclusivitatea în televiziune!)şi ne-am amintit de vremea când ne uitam împreună la televizor (erau momente rare când aveam activităţi comune)şi fiecare trebuia să ţină cu altă echipă. Indiferent cine câştiga, eu eram de partea învinşilor: plângeam că nu au reuşit şi empatizam cumva cu ei. Eram, oricum, cu totul acolo, pe teren şi în sufletele lor...

Nu ştiu ce m-a apucat azi să-mi aduc aminte de copilărie. Poate pentru că aseară mama era îngrijorată că nu-i răspunde Sorin la telefon, poate pentru că mă bucur mai mult ca în alte zile că familia mea e întreagă şi sănătoasă, poate că, în sfârşit, azi am conştientizat că şifonarea unei maşini e mai puţin gravă decât şifonarea imaginii, poate pentru că ar fi cazul să încetez să mă răzbun. Cine ştie?

Un lucru e clar: Cine nu are un frate să-şi cumpere!