Vorbesc despre poezie cu elevii.O ucidem, printr-o complicitate asumată.
Citesc (iar) din Simona Popescu despre Fabrică. Lucrez şi eu în Fabrică şi mă apăr, mi-e foarte frică de contaminare.
Aflu azi de la un curs cu adulţii că nepoata mătuşii mă place. Sper să-i treacă, să vrea să fie ca ea, pentru că eu n-am fost ca ea, de-am ajuns ca mine.
Pavel e mişto (cred că-i plin de poezie şi de lene).
Psihologul îmi zice că pot să calc pe cadavre. Câteodată, mă convinge de ce eram convinsă.
Nu mai pot preda sintaxă la clasa a VIII-a. Nu sunt setaţi să priceapă legături. Să-i fac măcar să priceapă că între mine şi ei e interdependenţă, ca între subiect şi predicat. Eu, în mine, am hiat, deci nu prea pot fi predicat.
Corectez prea repede. Nimic nu mă corectează.
Ţin cursuri de comunicare. Mă învaţă P. cum e cu Skype, Viber, WhatsApp. Instalez. Aplic. Sunt plină de aplicaţii, funcţionez foarte eficient: cum respir, cum aplic.
Octavia are vernisaj. Aştept să o văd pe Martha. De 4 ani, Martha aşteaptă să fie Martha, dar Octavia a învăţat-o să aibă răbdare, că th-ul necesită ritual.
Ale câştigă olimpiada de lingvistică. La anul o să-mi amintesc că aş dori să mai scriu despre asta, acum am transformat câteva cuvinte dintr-o română sfâşietoare într-o limbă aglutinantă din Africa de Est (vorbită de bantu), asta numai ca să nu spun că, în rusă, John este omorât feminin, cu a în coadă. Şi, fireşte, în loc de felicitări şi mulţumiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu