4 cărţi începute, nimic scris. Un aspirat, două, trei...astea au mers. Haine de vară: cum, Doamne, am adunat atâtea?! Ordine în laptop?Nu. În bibliotecă a aranjat Ania totul, după criterii doar de ea ştiute. Nu mai găsesc nimic, nimic.
Credeam că un copil bolnav stă cuminte în pat şi prezintă priviri triste. Că îşi pierde din energie şi, prin grija atentă a mamei (fericita câştigătoare a unui concediu medical în plină perioadă de teze şi amarnice recuperări), ajunge să se refacă fizic şi emoţional. Da' de unde! N-a stat o clipă locului, a vorbit întruna şi s-a jucat inclusiv cu o sabie roz-portocalie. Am colorat împreună toate foile albe pe care le-am avut în casă şi am ascuţit într-o zi 82 de creioane colorate. Am obosit...ce-mi pasă?! :D
Printre subiecte, teste şi tot felul de minuni mai mult sau mai puţin educaţionale, dau de nişte scrisori. De obicei, păstrez ce am de la elevi până ne revedem după 10 ani. Anul trecut am sărit peste aruncat...sau n-am putut, nu mă gândesc prea mult la aşa ceva. Clasa asta de info a fost de la început până la sfârşit aşa cum mi-am dorit.Paul e poliţist acum, la jumătatea clasei a IX-a îmi scria poezii(oh şi vai!), la sfârşitul ei mă întreba dacă nu poate să-mi spună pe nume şi dacă n-aş putea să-i iau nişte ţigări. Copilării, mi-am spus, şi aşa au şi fost, pentru că tonul a fost întotdeauna potrivit :)
Am mai găsit o scrisoare în care expeditorul se scuza că nu-i în stare să scrie nimic pentru profa de română. Şi recitirea ei mi-a adus zâmbete. Cum a ajuns să spună, la un moment dat, aproape totul? Cum a ajuns să nu mai fie nevoie să spună prea multe ca să ştiu că-i e bine, ca să ştiu că nu e bine.
Nu cred că există generaţii mai bune ca altele. Dar cred că există oameni care devin pur şi simplu de neînlocuit. Şi da, "Totul e ok", Pavel. Poate şi pentru că sunt puţini cei care au întrebat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu